CSJ. Decizia nr. 706/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 706/2003
Dosar nr. 2256/2002
Şedinţa publică din 20 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 iunie 2002, R.I. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Bihor, solicitând anularea hotărârii nr. 409 din 23 aprilie 2000, prin care această instituţie publică i-a respins cererea de beneficiar al OG nr. 105/1999, ca nelegală.
În motivare, reclamantul a arătat că în anul 1941, la 9 aprilie, părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din teritoriile ocupate, încât şi el, născut la 10 iunie 1941, a suferit consecinţele refugiului ş, ca atare, beneficiază de drepturile compensatorii prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr. 374/CA din 24 iunie 2002, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ atacat şi a obligat autoritatea pârâtă să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut că strămutarea din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, pe criterii etnice, constituie o modalitate de persecuţie ce durează pe toată perioada strămutării, pentru că cei în cauză, inclusiv copiii născuţi în localitatea de strămutare, sunt lipsiţi de folosirea locuinţei şi a tuturor bunurilor din localitatea de domiciliu şi obligaţi să accepte condiţii vitrege într-o altă localitate.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Bihor, invocând prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În acest sens, prin motivele de casare depuse la dosar, recurenta susţine că în mod greşit, instanţa de fond a interpretat prevederile Legii nr. 189/2000, în sensul că strămutarea în altă localitate, ca modalitate de persecuţie etnică, are efecte şi asupra persoanei care s-a născut după momentul strămutării, din moment ce legislaţia română nu recunoaşte capacitatea de folosinţă şi nici de domiciliu în favoarea fătului conceput.
Recursul este nefondat.
Din actele dosarului rezultă fără echivoc că intimatul-reclamant s-a născut în comuna Sohodol, judeţul Bihor, la 2 luni după ce părinţii săi se refugiaseră din comuna Mihai Bravu, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii anume arătate în lege, a suferit persecuţii din motive etnice.
Interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei impune concluzia că atât scopul, cât şi obiectul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate pe criterii etnice, de regimurile respective, în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945.
Întrucât legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană strămutată trebuie înţeleasă şi persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor au fost nevoiţi să se refugieze sau au fost strămutaţi datorită persecuţiilor la care erau supuşi din motive etnice, copiii suferind, astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din situaţia de refugiat sau strămutat.
Or, în cauză, este de necontestat că intimatul-reclamant s-a născut la scurt timp după ce părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu şi că a suferit, în mod direct, aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a încercat întreaga sa familie, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victime şi au suferit, urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din OG nr. 105/1999, şi soţului supravieţuitor.
Or, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţii şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, cu atât mai mult trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii, copiii născuţi în perioada refugiului, care au suferit nemijlocit toate consecinţele nefavorabile ale refugiului, ca şi părinţii săi, din motive etnice.
Cu această motivare, Curtea apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar recursul, nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor, împotriva sentinţei nr. 374/CA/2002 - P din 24 iunie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 705/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 708/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
