CSJ. Decizia nr. 771/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 771/2003
Dosar nr. 2369/2002
Şedinţa publică din 25 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul G.M. a formulat contestaţie împotriva deciziei de imputaţie nr. 162 din 20 aprilie 2001, emisă pentru recuperarea sumei de 8.022.000 lei, de către Directorul general al R.A. A.P.P.S., contestaţie înregistrată la Colegiul jurisdicţional Suceava din cadrul Camerei de Conturi Suceava, la data de 10 mai 2001.
În susţinerea contestaţiei a menţionat contestatorul, că Decizia este emisă tardiv, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 108 C. muncii, raportat la data sesizărilor sale, cu nr. 507 şi nr. 515/2000, dar că şi pe fond, el nu se face vinovat de acest prejudiciu creat, prin depăşirea cotei lunare de benzină cu autoturismul marca Cielo.
Prin sentinţa nr. 45 din 28 noiembrie 2001, Colegiul jurisdicţional Suceava a respins excepţia de tardivitate a emiterii deciziei şi a respins acţiunea – contestaţia, menţinând Decizia de imputare nr. 162/2001, fiind obligat contestatorul, şi la 10.492.250 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat recurs jurisdicţional, înregistrat la sSecţia jurisdicţională a Curţii de Conturi sub nr. 202/2002, recurs în care reia criticile formulate la depunerea contestaţiei, în sensul că în mod greşit nu s-a constatat tardivitatea emiterii deciziei de imputare, că oricum, prejudiciul creat prin folosirea autoturismului respectiv, nu se datorează vinovăţiei lui, ci altor persoane din conducerea compartimentului financiar–contabil.
Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, în urma analizei dezbaterilor făcute în cauză, prin Decizia nr. 250 din 29 mai 2002 a respins recursul jurisdicţional.
Pentru a pronunţa această soluţie, secţia jurisdicţională a costatat că în ceea ce priveşte Decizia de imputare nr. 162/2001, este emisă în termen, conducătorul unităţii şi Consiliul de Administraţie luând cunoştinţă de prejudiciu prin Nota nr. 122 din 6 aprilie 2001, acesta fiind actul de control care stabileşte prejudiciul cert, dar şi persoana care se face vinovată de producerea lui. De asemenea s-a reţinut că în calitate de conducător, de director, avea ca atribuţie principală, administrarea şi gestionarea în condiţii de eficienţă, a resurselor materiale şi financiare din cadrul sucursalei Suceava, că nerespectarea dispoziţiei Consiliului de Administraţie îi este imputabilă, după cum această răspundere se menţine şi faţă de susţinerea contestatorului cu privire la existenţa dispoziţiei de limitare a cotei de carburanţi, anterior urmăririi sale.
Împotriva deciziei nr. 250/2002, pronunţată de secţia jurisdicţională, a formulat recurs, reclamantul G.M., criticând soluţia, ca fiind nelegală şi netemeinică, susţinând că în mod greşit a fost respinsă excepţia de tardivitate a emiterii deciziei de imputare, că în calitate de director nu avea atribuţii de control preventiv, acesta fiind atributul exclusiv al şefului serviciului contabilitate . A susţinut tot ca o critică a soluţiei, că nota cu nr. 317/1998 a fost numai în posesia serviciului financiar contabil, de care a luat cunoştinţă în martie 2000, că nu a folosit singur autoturismul sau că instanţa nu a introdus în cauză pe G.C., aşa cum a solicitat la judecarea cauzei, după cum mai susţine că se puteau obţine aprobări pentru depăşirea consumului şi aceasta a obţinut-o, când a cunoscut nota nr. 317/1998, iar controlul este tendenţios, deoarece a mai fost reţinută abaterea sa, şi pentru desfacerea contractului de muncă.
Analizând recursul sub aspectul criticilor formulate şi raportat la prevederile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce se vor expune:
Recurentul-reclamant a îndeplinit funcţia de director l, sucursala Suceava, în perioada 1 august 1999 – 31 decembrie 2000, numirea sa fiind efectuată prin Decizia directorului general al R.A. A.P.P.S. Bucureşti, iar în urma unei verificări efectuate de un revizor contabil din serviciul C.F.I. Regie, s-au constatat mai multe abateri şi încălcări ale Normelor legale, de către reclamant, între care şi depăşirea cu 573 litri benzină, a cotei aprobate pentru autoturismul marca Cielo, cantitate pentru care a fost emisă Decizia de imputare nr. 162 din 20 aprilie 2001, pentru recuperarea prejudiciului de 8.022.000 lei.
Decizia de imputare a fost emisă la 20 aprilie 2001, după ce conducătorul unităţii a luat cunoştinţă de prejudiciul creat, menţionat în nota de constatare nr. 122 din 6 aprilie 2001.
Reclamantul a susţinut că Decizia este emisă cu depăşirea termenului legal de emitere prevăzut de art. 108 C. muncii, adică cu depăşirea celor 60 zile de când conducătorul unităţii a luat cunoştinţă şi susţine ca argumente, adresele nr. 507 şi nr. 515 din 22 martie 2000.
Aceste note se constată a fi, aşa cum rezultă din conţinutul lor, centralizatorul consumului de carburanţi şi o solicitare a aprobării depăşirii de carburanţi în perioada august – decembrie 1999, note adresate Serviciului control general şi care nu au fost înregistrate la Registratura generală şi observate de conducătorul unităţii, cel în drept să decidă, dacă i se făcea cunoscută o încălcare a normelor de utilizare a autoturismului.
În speţă, este, deci, în discuţie recuperarea unui prejudiciu produs în legătură cu munca reclamantului şi cu vinovăţie, nu de recuperarea unor sume acordate necuvenit beneficiarului, deci termenul de recuperare este 3 ani de la producerea pagubei şi titlul de recuperare trebuie emis de conducătorul unităţii, în 60 zile de la data când cel în drept să o emită, a luat cunoştinţă.
Este demonstrat că aceste termene au fost respectate de conducerea R.A. A.P.P.S., cum, de altfel, corect s-a motivat atât de Colegiul jurisdicţional, cît şi de secţia jurisdicţională, fiind cert că prejudiciul a fost cunoscut numai la 6 aprilie 2001, de cel în drept să dispună nota de constatare nr. 162 din 6 aprilie 2001, fiind singurul act înregistrat la Registratura generală.
În consecinţă, criticile privind tardivitatea emiterii deciziei de imputare, nu îşi găsesc suport în probatoriul cauzei.
Răspunderea materială este atrasă în sarcina reclamantului care în calitate de conducător al sucursalei, avea între alte atribuţii, şi obligaţia de a administra şi gestiona în condiţii de eficienţă, resursele sucursalei, de a respecta, însă, în activitatea sa, şi hotărârile Consiliului de Administraţie, ori în speţă, sub pretextul că nu avea cunoştinţă de nota privind respectarea consumului normat, nici nu a fost probată că este şi reală susţinerea, reclamantul a creat prejudiciul ce se recuperează în termen de unitate. Nu sunt întemeiate nici celelalte motive, de fapt apărări reiterate şi care au primit răspuns în motivările făcute prin sentinţa nr. 45/2001 şi Decizia nr. 250/2002, de organele jurisdicţionale.
Constatând, deci, că secţia jurisdicţională a pronunţat o soluţie temeinică şi legală, judicios şi complex motivată, Curtea va respinge ca fiind neîntemeiat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.M., împotriva deciziei nr. 250 din 29 mai 2002, a secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi, ca neîntemeiat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 77/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 775/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
