CSJ. Decizia nr. 795/2003. Contencios. Recurs anulare acte vamale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 795/2003
Dosar nr. 735/2002
Şedinţa publică din 27 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
SC R.A. SRL Timişoara, a chemat în judecată Direcţia Generală a Vămilor şi Direcţia Regională Vamală Timişoara, solicitând anularea deciziilor nr. 115 – 120, nr. 134 – 135 şi nr. 143 – 145 din 2 februarie 2001, emise de Directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor şi nr. 124 – 152 din 13 noiembrie 2000, emise de directorul Direcţiei Regionale Vamale Timişoara, precum şi a actelor constatatoare nr.856 – 866, întocmite de Biroul Vamal Timişoara, ca nelegale.
În motivare, reclamanta a arătat că este titulara unei autorizaţii de perfecţionare activă, în baza căreia a desfăşurat o activitate de prelucrare a materiilor prime din import, realizând o producţie de încălţăminte de lux, destinată exportului.
Că, potrivit art. 7 din Legea nr. 57/1993, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1991, privind regimul investiţiilor străine, este scutită de plata taxelor vamale pentru materiile prime şi materialele importate folosite efectiv în producţia de încălţăminte, aşa încât obligarea la plata drepturilor vamale către stat, prin negarea caracterului productiv al activităţii, este nelegală.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 445 din 30 octombrie 2001, a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată, reţinând, în esenţă, că potrivit textului mai sus menţionat, reclamanta beneficiază de scutirea de la plata taxelor vamale şi a T.V.A., pentru produsele pe care le-a importat şi folosit efectiv în producţia proprie.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara, în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor, invocând prevederile art. 9 C. proc. civ.
În acest sens, prin motivele de casare depuse la dosar, se susţine că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiindcă prevederile art. 7 din Legea nr. 57/1993, nu sunt aplicabile în cauză, recurenta nedovedind că a început şi desfăşurat o activitate proprie de producţie, produsele finite fiind realizate de o altă societate comercială (SC F. SA), în urma unui contract de prestări servicii.
Se precizează, în context, că la data efectuării importurilor pentru care reclamanta a beneficiat de scutire de la plata taxelor vamale şi a T.V.A., aceasta nu deţinea utilaje proprii şi nici forţă de muncă specializată, calificată, în domeniul producţiei de încălţăminte.
Recursul este nefondat.
Din probele administrate în cauză rezultă că societatea comercială reclamantă, la 30 martie 1996, urmare a contractului încheiat cu firma italiană A.G. a obţinut dreptul de a produce încălţăminte în România, sub firma acesteia, societatea italiană fiind titulară de marcă.
Pentru realizarea producţiei, materiile prime, materialele consumabile şi accesoriile necesare au fost importate de la firma italiană şi expediate fără facturare, după recepţionarea şi înregistrarea lor în fişele de magazie şi evidenţa contabilă proprie, către prestatorul de servicii – SC F. SA – cu care încheiase contract de închiriere pentru spaţiile industriale şi utilajele necesare şi un contract de prestări servicii industriale.
Potrivit clauzelor contractuale, societatea reclamantă a asigurat baza materială pentru confecţionarea încălţămintei, documentaţia tehnică necesară şi asistenţa tehnică permanentă şi, totodată, a făcut plata execuţiei produselor finite realizate de prestator.
În legătură cu asigurarea bazei materiale, expertiza tehnică efectuată în cauză a constatat că, deosebit de materiile prime şi materialele importate, precum şi de spaţiile de producţie industriale, reclamanta a pus la dispoziţia prestatorului, şi 12 utilaje necesare pentru confecţionarea încălţămintei.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 35/1991, privind regimul investiţiilor străine, astfel cum a fost modificat prin art. 7 din Legea nr. 57/1993, „Sunt scutite de la plata taxelor vamale, materiile prime, materialele consumabile, piesele de schimb şi componentele importate, necesare şi folosite efectiv în producţia proprie, pe o perioadă de 2 ani, calculată de la data punerii în funcţiune a obiectului sau, după caz, de la data începerii activităţii, în raport cu forma juridică a investiţiei străine".
Or, în cauză, cerinţele prevăzute în textul precitat sunt îndeplinite, cum corect a constatat şi instanţa de fond, inclusiv în privinţa sensului sintagmei „producţie proprie".
Astfel, împrejurarea că un agent economic nu are spaţii industriale suficiente, mijloace de producţie şi forţă de muncă proprii, ci le închiriază sau le obţine de la un partener, în baza unui contract de închiriere ori de colaborare, nu conduce la concluzia că un asemenea agent nu poate realiza activitate productivă.
De altfel, OG nr. 3/1996 prevede că „prin producţie proprie în aplicarea regimului vamal aferent investiţiilor străine(...) se înţelege folosirea efectivă a materiilor prime, materialelor, pieselor de schimb şi componentelor importate care se încadrează la un cod tarifar de 6 sau 8 cifre din Tariful Vamal de Import al României, supuse unor procese de prelucrare, transformare sau asamblare, în vederea obţinerii unor bunuri cu caracteristici tehnico-funcţionale sau de altă natură, distincte faţă de cele ale bunurilor importate, încorporate fizic sau valoric în produsul nou rezultat, care se încadrează la rândul său la un alt cod tarifar de 6 sau 8 cifre prevăzut în Tariful Vamal de Import al României".
Or, în cauză, materialele şi materiile prime importate se regăsesc în totalitatea lor, fizic şi valoric, încorporate în produsele finite (încălţăminte), obţinute printr-un proces tehnologic de prelucrare şi transformare, derulat în spaţii proprii şi închiriate, cu utilaje şi personal calificat, proprii ori prin colaborare, produse care se încadrează la o altă poziţie tarifară prevăzută în Tariful Vamal de Import al României.
Aşadar, pentru considerente prezentate, recursul se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara, în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr. 445 din 30 octombrie 2001, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 79/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 795/2003. Contencios. Recurs la încheierea de... → |
|---|
