CSJ. Decizia nr. 807/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 807/2003
Dosar nr. 2372/2002
Şedinţa publică din 27 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Bistriţa, în baza Notei de constatare nr. 5112 din 13 iunie 2001, întocmită de C.A. - revizor contabil principal, din cadrul unităţii, a emis Decizia de imputare nr. 172 din 3 iulie 2001, prin care se reţine că suma de 38.317.345 lei, reprezintă prejudiciu cauzat prin neîncasarea sumei de la SC T.T. SRL Bucureşti, din vina salariaţilor: G.G., Ţ.G., F.G., Ş.L., C.L. şi P.D.
Colegiul jurisdicţional Bistriţa Năsăud, prin sentinţa nr. 15 din 6 februarie 2002, a admis contestaţiile formulate de salariaţi şi pe cale de consecinţă, a anulat Decizia de imputare, reţinând că aceştia nu au vreo culpă în cauza pagubei.
Prin Decizia nr. 289 din 7 iunie 2002, Curtea de Conturi, secţia jurisdicţională, a respins recursul jurisdicţional declarat de Direcţia Silvică Bistriţa Năsăud, împotriva sentinţei nr. 15/2002.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Direcţia Silvică Bistriţa Năsăud, pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând aspecte de fond, privind cauzarea pagubei de 38.317.345 lei, din culpa salariaţilor, pentru care a emis Decizia de imputare.
Recursul este fondat, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi, „Curtea de Conturi îşi exercită funcţia de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, precum şi asupra modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale.
În situaţia în care în urma verificărilor efectuate, organele de control ale Curţii de Conturi constată fapte cauzatoare de prejudicii sau abateri cu caracter financiar, încheie procese-verbale de constatare, potrivit art. 36 din Legea nr. 94/1992, care sunt supuse verificării procurorului financiar, iar acesta, după caz, poate formula actul de sesizare al Colegiului jurisdicţional sau pe cel de clasare".
În temeiul dispoziţiilor cap. IV din Legea nr. 94/1992, referitoare la atribuţiile jurisdicţionale ale Curţii de Conturi, atât Colegiul jurisdicţional, cât şi secţia jurisdicţională, pot fi sesizate fie de procurorul financiar, fie de persoana, în sarcina căreia s-a emis un act de imputare, ca urmare a actelor de constatare întocmite de organele de control ale Curţii de Conturi.
Dar, în cauză, nu există un asemenea act de control, obiectul judecăţii constituindu-l Decizia de imputare emisă în baza Notei de control întocmită de revizorul contabil principal, din cadrul unităţii, în temeiul dispoziţiilor art. 102 C. muncii; or, în astfel de situaţii, potrivit procedurii speciale instituite, competenţa materială revine instanţei judecătoreşti de drept comun.
Aşadar, în cauză, Colegiul jurisdicţional şi respectiv, secţia jurisdicţională au încălcat competenţa altei instanţe, ceea ce constituie motiv de casare a hotărârilor pronunţate, potrivit art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În consecinţă, recursurile apar fondate, urmând să fie admise, casate hotărârile şi trimisă cauza la Tribunalul Bistriţa Năsăud, pentru competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Silvică Bistriţa Năsăud, împotriva deciziei nr. 289 din 7 iunie 2002, a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională.
Casează Decizia atacată şi sentinţa nr. 15 din 6 februarie 2002, a Colegiului jurisdicţional al Camerei de Conturi Bistriţa Năsăud.
Trimite cauza la Tribunalul Bistriţa Năsăud, pentru competentă soluţionare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 804/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 808/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
---|