CSJ. Decizia nr. 808/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 808/2003
Dosar nr. 2373/2002
Şedinţa publică din 27 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 9912 din 17 octombrie 2001, contestatorul S.C. a contestat somaţia nr. 6919 din 29 septembrie 2000 emisă de Primăria Slănic, judeţul Prahova, solicitând anularea acesteia şi exonerarea sa de plata sumei de 961.524 lei reprezentând majorări de întârziere aferente unui debit de 2.924.790 lei, stabilit în mod nelegal de primărie, pe seama sa.
În contestaţia formulată şi în notele scrise depuse la dosarul cauzei, contestatorul a arătat că:
- suma de 2.924.790 lei face parte dintr-un prejudiciu în valoare totală de 6.423.090 lei, reprezentând plăţi nelegale efectuate de Primăria Slănic, cu titlu de prime, în favoarea unor persoane ce ocupă funcţii de demnitate publică, respectiv, primarul şi viceprimarul comunei, prejudiciul fiind constatat de controlorii financiari din cadrul Compartimentului de Control Financiar al Camerei de Conturi Prahova, prin procesul verbal de control nr. 6857 din 27 septembrie 2000, fiind calculate, totodată, şi dobânzile aferente sumei, reprezentând valoarea prejudiciului;
- prin încheierea nr. 61 din 4 octombrie 2000, completul Compartimentului de Control al Camerei de Conturi Prahova a stabilit că răspunderea pentru efectuarea plăţilor nelegale revine ordonatorului principal de credite – M.C., primar şi contabilului M.R.;
- înţelegând că, potrivit prevederilor Legii nr. 154/1998, nu avea dreptul să beneficieze de prime, el, contestatorul a achitat, din proprie iniţiativă, suma de 2.924.790 lei primită cu titlu de primă în luna decembrie 1999, făcând dovada plăţii cu chitanţele din 13 octombrie 2000, 17 noiembrie 2000, 26 ianuarie 2001, 27 martie 2001, 28 mai 2001 şi 1 august 2001, pe care le-a alăturat la contestaţie;
- plata fiind dispusă de primarul şi contabilul primăriei, răspunderea pentru prejudiciul reprezentând dobânzile aferente sumei plătite nelegal, revine celor care au dispus această plată.
Prin sentinţa civilă nr. 376 din 19 noiembrie 2001, Tribunalul Prahova, reţinând că în cauză este vorba de abateri financiare constatate printr-un act de control al Camerei de Conturi Prahova şi că, potrivit prevederilor Legii nr. 94/1992, republicată, orice nemulţumire în legătură cu constatările organului de control este de competenţa instanţei jurisdicţionale a Curţii de Conturi, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Colegiului jurisdicţional al Camerei de Conturi Prahova.
Prin sentinţa nr. 2 din 15 ianuarie 2002, Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi Prahova a respins contestaţia formulată de S.C., pe motivul că obiectul contestaţiei nu este un titlu executor.
În adoptarea acestei soluţii, instanţa jurisdicţională a reţinut că:
- somaţia contestată a fost emisă în baza prevederilor OG nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare şi nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi considerată titlu executor;
- potrivit art. 107 C. Muncii, titlurile executorii pe baza cărora se face obligarea la plata despăgubirilor sunt Decizia de imputare şi angajamentul de plată, acestea putând fi contestate la organele jurisdicţionale competente;
- pe seama contestatorului nu putea fi emisă o decizie de imputare, întrucât la data la care a beneficiat de plata necuvenită, contestatorul deţinea funcţia de viceprimar, funcţie în care acesta a fost ales şi nu încadrat cu contract de muncă, potrivit Codului muncii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs jurisdicţional contestatorul S.C.
În susţinerea recursului, contestatorul a arătat următoarele:
- instanţa jurisdicţională s-a limitat doar la a constata nelegalitatea somaţiei emise de Primăria Slănic, fără să soluţioneze fondul cauzei şi să dispună anularea acesteia, astfel că faţă de Primăria Slănic, contestatorul figurează în continuare ca debitor;
- soluţia de respingere a contestaţiei adoptată de instanţa jurisdicţională ar contraveni celor reţinute în considerente, potrivit cărora, răspunderea pentru plăţile nelegale, ca şi pentru dobânzile aferente a fost reţinută de organul de control în sarcina primarului şi a contabilei.
Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, prin Decizia nr. 356 din 4 iulie 2002, a respins recursul jurisdicţional declarat de contestator, pe baza următoarelor considerente:
- dobânzile aferente plăţii încasate necuvenit nu au regimul juridic al prejudiciului, acestea fiind stabilite potrivit legii, fără să aibă legătură cu culpa beneficiarului plăţii nelegale, întrucât conform art. 13 din OG nr. 11/1996, art. 106 C. muncii şi art. 71 din Legea nr. 94/1992, o persoană care a încasat o sumă nedatorată, este obligată să o restituie, calculată în condiţiile legii;
- suportarea de către contestator a dobânzilor aferente sumei încasate necuvenit se justifică prin faptul că suma a fost primită şi folosită de contestator până în momentul restituirii acesteia, ca urmare a constatării organului de control;
- restituirea de către contestator a sumei încasate necuvenit s-a făcut pe baza somaţiei primite, astfel că se prezumă faptul că acesta a considerat somaţia ca fiind legală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în temeiul art. 82 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, republicată, contestatorul.
Prin motivele de recurs formulate în scris, recurentul contestator a reiterat cele susţinute prin motivele de recurs jurisdicţional, susţinând că Decizia instanţei de recurs jurisdicţional este vădit nelegală.
Examinând Decizia atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 şi 3041 C. proc. civ., această Curte constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.
Aprecierea instanţei de recurs jurisdicţional, potrivit căreia dobânzile aferente plăţii încasate necuvenit de contestator nu au regimul juridic al prejudiciului, fiind stabilite potrivit legii şi fără să aibă legătură cu culpa beneficiarului plăţii nelegale, sunt greşite.
Reglementările legale invocate de instanţă, în aprecierea căreia, persoana care a încasat o sumă nedatorată este obligată să o restituie calculată în condiţiile legii, nu sunt în sensul acestei aprecieri. Astfel:
- OG nr. 11/1996 se referă la executarea creanţelor bugetare scadente, iar art. 13 al acestei ordonanţe se referă la majorările de întârziere, aferente obligaţiilor bugetare neachitate la scadenţă;
- art. 106 C. muncii prevede că persoana care a încasat o sumă nedatorată este obligată să restituie acea sumă. În continuare, acelaşi articol prevede că dacă persoana a primit bunuri ce nu-i erau datorate, iar acestea nu mai pot fi restituite în natură sau i-au fost prestate servicii la care nu era îndreptăţită, ea este obligată să plătească contravaloarea lor, calculată în condiţiile legii;
- art. 71 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 prevede că, judecând cauza, Colegiul jurisdicţional se pronunţă cu privire la actul de sesizare cu care a fost învestit, dispunând, după caz: admiterea acestuia şi obligarea persoanei sau persoanelor răspunzătoare la plata despăgubirilor civile şi a dobânzii practicate de Banca Naţională a României, la data pronunţării hotărârii ori respingerea actului de sesizare.
Din reglementarea art. 71 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, rezultă că obligarea persoanei sau persoanelor răspunzătoare la plata despăgubirilor civile şi a dobânzii practicate de Banca Naţională a României este condiţionată de întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale, printre care şi culpa persoanei fizice care a produs o daună persoanei juridice de drept public supusă controlului organelor Curţii de Conturi. Ori, atât prin procesul verbal de control nr. 6857 din 27 septembrie 2000, cât şi prin încheierea de sesizare nr. 62 din 4 octombrie 2002 a Compartimentului de Control Financiar al Camerei de Conturi Prahova, s-a constatat că răspunderea pentru efectuarea plăţilor nelegale revine ordonatorului principal de credite – M.C., primar şi contabilei M.R., aceştia urmând să suporte dauna produsă, în întregime, respectiv plăţile nelegale efectuate şi folosul nerealizat la nivelul dobânzii bancare.
Prin urmare, instanţa jurisdicţională a Curţii de Conturi avea obligaţia să facă aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 94/1992, să constate că în legătură cu dauna produsă s-a întocmit un act de sesizare şi să dispună anularea oricărei măsuri care contravine actului de sesizare.
Cum somaţia nr. 6919 din 29 septembrie 2000 emisă de Primăria Slănic contravine constatărilor şi măsurilor dispuse de Compartimentul de Control Financiar al Camerei de Conturi Prahova, aceasta urmează a fi anulată ca atare, cu toate consecinţele ce decurg din această anulare. Se constată că din proprie iniţiativă, contestatorul a restituit suma încasată nelegal, urmând să fie exonerat de plata dobânzii de 961.524 lei menţionată în somaţie.
Faţă de cele prezentate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de contestatorul S.C. va fi admis, Decizia nr. 356 din 4 iulie 2002 a secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi, precum şi sentinţa nr. 2 din 15 ianuarie 2002 a Colegiului jurisdicţional al Camerei de Conturi Prahova vor fi casate şi, în fond, contestaţia va fi admisă conform celor arătate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.C. împotriva deciziei nr. 356 din 4 iulie 2002 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 2 din 15 ianuarie 2002 şi, în fond, admite contestaţia.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 807/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 809/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
