CSJ. Decizia nr. 815/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 815/2003
Dosar nr. 4416/2001
Şedinţa publică din 27 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 155/FC/2001, pronunţată la data de 8 octombrie 2001, în dosarul nr. 4077/2001, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, judecând după casare, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC T. SA Râmnicu Vâlcea, împotriva pârâţilor Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi Administraţia Naţională a Dumurilor Publice şi a anulat în totul Decizia nr. 50 din 18 iunie 2000, emisă de minister şi în parte, procesul-verbal din 17 mai 2000, încheiat de organele de control din cadrul administraţiei pârâte, exonerând-o pe reclamantă de plata sumelor de 132.690.900 lei, reprezentând cota de 5%, calculată potrivit Legii nr. 118/1996 şi 324.893.669 lei, majorări de întârziere.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin procesul-verbal încheiat la data de 17 mai 2000, de către organele de control din cadrul Admninistraţiei Naţionale a Drumurilor Publice s-a constatat că pentru perioada 1 ianuarie 1997 – 17 mai 2000, societatea comercială datorează suma de 458.647.347 lei, reprezentând:
- 132.690.900 lei, cota de 5% prevăzută de Legea nr. 118/1996;
- 324.893.669 lei, majorările de întârziere aferente;
- 1.062.778 lei, diferenţă la suma fixă datorată în baza aceluiaşi act normativ.
Ministerul Transporturilor, prin Decizia nr. 50 din 19 iunie 2000, a respins contestaţia formulată împotriva procesului-verbal de control, cu motivarea că aducerea în ţară a autovehiculelor respective în sistem de leasing, reprezintă o operaţiune de import temporar, pentru care se datorează cota de 5% prevăzută de art. 4 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996.
În motivarea acţiunii adresate instanţei, societatea comercială reclamantă a susţinut că nu datorează sumele de 132.690.900 lei şi respectiv, 324.893.669 lei, deoarece potrivit art. 4 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996, cota de 5% asupra valorii în vamă a autovehiculelor şi remorcilor importate, cade în sarcina importatorilor, iar nu a dobânditorilor ulteriori.
Admiţând acţiunea, Curtea de apel a motivat că, în cazul autovehiculelor şi remorcilor introduse în ţară în baza unor contracte de leasing, nu se datorează cota de 5%, prevăzută de art. 4 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996, decât după modificarea acesteia prin OG nr. 72/1998, astfel că reclamanta nu datorează sumele calculate pentru cele 3 tractoare şi 3 semiremorci introduse în ţară în anul 1997.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile legale în materie.
În notele de şedinţă depuse de intimata-reclamantă s-a susţinut că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, deoarece cota de 5% din valoarea în vamă a autovehiculelor şi remorcilor introduse în ţară în sistem de leasing, a fost introdusă abia prin OG nr. 72/1998.
Recursul este întemeiat.
Potrivit prevederilor art. 4 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996, privind constituirea şi utilizarea Fondului special al drumurilor publice, sursele acestuia se constituie, între altele, prin aplicarea unei cote (stabilită prin OUG nr. 20/1997, la 5%), asupra valorii în vamă a autovehiculelor şi remorcilor importate.
Pe de altă parte, art. 25 din OG nr. 51/1997, privind operaţiunile şi societăţile de leasing, referindu-se la bunurile mobile introduse în ţară în baza unor contracte de leasing, le numeşte bunuri importate cu regimul bunurilor admise temporar la import, fără plata taxelor vamale.
Or, atâta vreme cât textul art. 4 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996, nu distinge între bunurile introduse în ţară în regim de import definitiv şi cele introduse în regim de import temporar, precum şi acelea introduse în baza unui contract de leasing, nu există nici un temei legal pentru ca acestea din urmă să fie excluse de sub incidenţa acestor prevederi.
Este adevărat că OG nr. 72/1998 a modificat prevederile art. 4 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996, dar această modificare este o explicitare a textului iniţial, din moment ce cota de 5% se aplică „asupra valorii în vamă a autovehiculelor şi remorcilor importate, indiferent de regimul vamal aplicabil, inclusiv introduse în sistem de leasing".
Deci, legiuitorul a înţeles să aplice cota respectivă, în continuare, asupra valorii în vamă a autovehiculelor şi remorcilor importate, neadăugând nici o altă categorie de bunuri, ci explicând doar că nu are importanţă dacă importul este definitiv sau temporar („indiferent de regimul vamal aplicabil") şi nici dacă bunurile au fost introduse în ţară în urma unor contracte de leasing („inclusiv introduse în sistem de leasing").
Astfel, fiind vorba de o prevedere legală (OG nr. 72/1998) care, în privinţa art. 4 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996, a realizat o interpretare legală a formulării de „autovehicule şi remorci importate", nu se poate reţine că ar exista o încălcare a principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile.
Pentru considerentele de mai sus, motivele de recurs sunt întemeiate, urmând ca recursul să fie admis, sentinţa atacată, casată, iar acţiunea respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei ,împotriva sentinţei civile nr. 155/F-C din 8 octombrie 2001, a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 812/2003. Contencios. Refuz eliberare chitanta... | CSJ. Decizia nr. 817/2003. Contencios → |
|---|
