CSJ. Decizia nr. 927/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 927/2003
Dosar nr. 2520/2002
Şedinţa publică din 7 martie 2003
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 18 septembrie 2002, la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a României, S.N. T. SA Mediaş a declarat recurs împotriva deciziei nr. 225 din 17 mai 2002, pronunţată de secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a României.
În motivarea recursului s-a susţinut că cele 13 conducte identificate în anexa nr. 2 la procesul-verbal de control nu se află în proprietatea publică a statului, nefiind evidenţiate în HG nr. 491/1998, Anexa 4.1 şi HG nr. 334/2000, Anexa 6, de reorganizare a fostei Regii Autonome Romgaz şi prin care au fost identificate bunurile ce urmau a fi trecute în proprietatea statului.
A mai susţinut recurenta că cele 13 conducte de gaze naturale identificate în anexa 2 din procesul-verbal de control reprezintă investiţii realizate de T. SA, de bunurile aparţinând Sistemului Naţional de Transport şi pentru aceste bunuri T. SA a calculat actualizări conform Legii nr. 15/1994 art. 11 alin. (3), republicată. Mai mult aceste conducte, consideră recurenta, sunt investiţii ulterioare bunurilor date în administrarea R. SA.
S-a făcut precizarea că odată cu aprobarea Acordului de concesiune prin HG nr. 668/2000 (M. Of., nr. 486/08.07.2002) au fost clasificate aspectele referitoare la proprietarul conductelor (statul prin Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale) şi regimul juridic al acesteia şi deci, implicit celor 13 conducte de transport gaze naturale, realizate din fondurile proprii ale societăţilor naţionale şi nu din cele ale fostei Regii Autonome Romgaz, în perioada septembrie 1999 – decembrie 2000, care reprezintă investiţii şi cele potrivit art. 29 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 219/1998, intrări în categoria bunurilor de retur. Pentru aceste bunuri de retur, recurenta susţine că a fost în drept să calculeze şi să înregistreze cheltuieli de exploatare amortizare.
Ca atare, recurenta a cerut prin recursul de faţă, modificarea deciziei nr. 225 din 17 mai 2002, în sensul respingerii actului de sesizare al procurorului financiar de pe lângă Camera Judeţeană de Conturi Sibiu, nr. 9119/21 D din 15 iunie 2001.
Din actele cauzei Curtea Supremă de Justiţie reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 225 din 17 mai 2002, secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a respins recursul jurisdicţional declarat de S.N.T.G.N T. SA, împotriva sentinţei nr. 68 din 14 decembrie 2001, pronunţată de Colegiul jurisdicţional Mediaş în dosarul nr. 49/2001.
Recurenta a fost obligată la 50.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că prin sentinţa nr. 68 din 14 decembrie 2001, Colegiul jurisdicţional Sibiu, a admis actul de sesizare al Procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Sibiu, nr. 9119/21 D din 15 iunie 2001 şi a obligat S.N.T.G.N. T. SA la plata către bugetul de stat a sumei de 2.500.146.635 lei – impozit pe profit, a sumei de 480.462.858 lei – majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, precum şi la plata în continuare a majorărilor de întârziere asupra impozitului pe profit, până la achitarea integrală a sumei.
Instanţa de fond a constat că potrivit art. 135 alin. (4) din Constituţia României „Bogăţiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicaţie, spaţiul aerian, apele cu potenţialul energetic valorificabil şi acelea care pot fi folosite în scop public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice a platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, iar potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute în art. 135( alin. 4) din Constituţie, din cele prevăzute la pct. 1 din anexă, precum şi din alte bunuri de uz sau interes naţional, declarat ca atare, prin lege".
S-a mai reţinut că punctul I 17 din lista anexă la Legea nr. 213/1998 indică expres că în domeniul public al statului sunt cuprinse şi conductele de transport ale ţiţeiului, al produselor petroliere şi al gazelor naturale.
Ca atare, instanţa de fond a concluzionat că în domeniul public al statului intră şi conductele de transport de gaze naturale.
Cât priveşte aplicarea dispoziţiilor speciale cuprinse în Legea nr. 213/1998, referitoare la trecerea bunurilor în domeniul public, administrarea, concesionarea şi închirierea acestora, precum şi inventarierea lor, au incidenţă diferită după momentul în care aceste conducte au fost date în folosinţă.
Astfel, pentru conductele date în folosinţă anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, respectiv 24 ianuarie 1999, numai ulterior îndeplinirii procedurii de inventariere şi trecere în domeniul public al statului, bunurile devin proprietate publică. Parţial, pentru o parte din bunurile societăţii, această procedură a fost îndeplinită şi finalizată prin HG nr. 334/2000.
În ceea ce priveşte cele 13 conducte (în litigiu), Colegiul jurisdicţional Sibiu a reţinut că, în mod eronat, a fost calculată amortizarea, acestea având un regim diferit, ele fiind date în folosinţă în perioada 1 septembrie 1999 – decembrie 2000, perioadă în care dispoziţiile Legii nr. 213/1998 erau în vigoare.
În faţa secţiei jurisdicţionale, recurentul a susţinut aceleaşi motive de recurs prezentate şi în faţa Curţii Supreme de Justiţie şi care nu au fost primite.
Astfel, secţia jurisdicţională a reţinut că: la art. 2 din Acordul de concesiune încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi S.N.T.G.N. T. SA Mediaş prevede la pct. 2.2 că sistemul naţional de transport este în proprietatea publică a statului, face parte din domeniul public de interes naţional, este de importanţă strategică şi este prezentat grafic în anexa 1.
S-a mai reţinut de instanţa de recurs jurisdicţional că la pct. 23.5 şi 23.6, se arată că în anexa 5 sunt prevăzute bunuri de preluare ale titularului şi în anexa 6, categoriile de bunuri ce constituie bunuri proprii.
În art. 5 din Legea nr. 15/1994 se prevede că sunt considerate active corporale, dar nu sunt supuse amortizării mijloacele fixe aflate în proprietatea publică.
Secţia jurisdicţională, analizând textul de lege şi cuprinsul contractului de concesiune, a concluzionat că sistemul naţional de transport este în proprietatea publică şi în aceste condiţii, potrivit art. 5 din Legea nr. 15/1994, bunurile care fac parte din proprietatea publică nu sunt supuse amortizării.
Ca atare, s-a concluzionat că cele 13 conducte fac parte din domeniul public al statului (în raport de materialul probatoriu aflat la dosar şi de conţinutul contractului de concesiune) şi nu li se aplică amortizarea prevăzută de Legea nr. 15/1994, astfel că recursul a fost respins.
Curtea Supremă de Justiţie constată că prin procesul-verbal de constatare din 31 mai 2003, Direcţia de Control Financiar a judeţului Sibiu – Curtea de Conturi a României a reţinut că în mod greşit recurenta de faţă a calculat amortizare şi pentru mijloacele fixe care potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998, cu privire la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi pct. 1 subpct. 17 din Anexa 1 la aceasta, sunt bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului.
Organul de control a constatat că lunar din totalul amortizării calculate, se deduce amortizarea aferentă conductelor de transport gaze naturale, cu excepţia amortizării calculate pentru un număr de 13 conducte puse în funcţiune în perioada 1999 – decembrie 2000 (care alcătuiesc domeniul public al statului).
Valoarea amortizării rezultată după deducerea celei aferente bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, a fost înregistrată pe cheltuielile sucursalei Mediaş.
Procedându-se în acest mod, au fost încălcate prevederile cap. I lit. a) pct. 8 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994, republicată, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale aprobate prin HG nr. 909/1997 şi care arată că:
„Sunt considerate active corporale, dar nu se supun amortizării mijloacelor fixe aparţinând proprietăţii publice incluse în această categorie în baza prevederilor legale".
Prin această neregulă financiar-contabilă s-au majorat nelegal cheltuielile de exploatare privind amortizările şi s-a diminuat profitul impozabil.
Cât priveşte cele 2 hotărâri de guvern invocate de recurentă (de altfel, încă din faţa Colegiului jurisdicţional Sibiu) s-a răspuns, încă prin hotărârea nr. 68 din 14 decembrie 2001 a Colegiului jurisdicţional Sibiu, că nu au caracter normativ, au fost hotărâri individuale de organizare a Regiei Romgaz, nefiind puse faţă de dispoziţiile constituţionale (art. 135) şi nici faţă de Legea referitoare la regimul juridic al proprietăţii publice.
Cum în faţa Curţii Supreme de Justiţie nu s-au făcut alte apărări faţă de cele prezentate în faţa celor 2 instituţii jurisdicţionale şi nici nu s-au depus probe de natură a infirma actul de sesizare al Procurorului financiar, recursul declarat urmează a fi respins fiind neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.N.T.G.N. T. SA Mediaş împotriva deciziei nr. 225 din 17 mai 2002 a Curţii de Conturi a României, secţia jurisdicţională, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 92/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 926/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
