CSJ. Decizia nr. 965/2003. Contencios. Recurs suspendarea executarii procesului-verbal si a titlului executor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 965/2003
Dosar nr. 462/2002
Şedinţa publică din 11 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 30 iunie 1998, la Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, înregistrată sub nr. 3549/1998, reclamanta SC S. SA Blejoi a chemat în judecată pârâtele Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Prahova, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună suspendarea procesului-verbal de control încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat, la 14 august 1997, precum şi a titlului executoriu cu nr. 122/1997, să fie obligate pârâtele la plata unor daune de întârziere, în valoare precizată de 33.890.454 lei, daune ce reprezintă 0,25% pe zi de întârziere, pe perioada 17 mai – 15 octombrie 1998, ca urmare a neexecutării sentinţei nr. 86/1998, a Curţii de Apel Ploieşti.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea prin sentinţa nr. 193 din 6 noiembrie 1998, reţinând că reclamanta nu a depus diligenţe pentru executarea sentinţei nr. 86/1998 şi că plângerea sa a fost soluţionată de Ministerul Finanţelor, prin Decizia nr. 1176 din 12 octombrie 1998, că nu are temei legal pentru determinarea daunelor conform art. 16 din Legea nr. 29/1990.
Reclamanta a declarat recurs, criticând soluţia ca fiind nelegală, recurs admis de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ prin Decizia nr. 1541 din 3 iunie 1999, a fost casată sentinţa nr. 193/1998 şi trimisă cauza, pentru rejudecare. S-a reţinut că în mod greşit instanţa de fond a constatat inexistenţa diligenţelor reclamantei, pentru a fi executată sentinţa definitivă nr. 86/1998.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ, a pronunţat rejudecarea sentinţei nr. 235 din 5 noiembrie 1999, dosar nr. 6740/1999, prin care a admis acţiunea reclamantei şi a obligat Ministerul Finanţelor Publice să plătească daune de întârziere în executarea sentinţei nr. 86/1998, în cuantum de 289.662 lei pe zi, pentru perioada 17 mai – 15 octombrie 1998, când reclamanta a luat cunoştinţă de soluţia Ministerului Finanţelor Publice.
Împotriva acestei sentinţe cu nr. 235/1999, s-a declarat recurs de cele două pârâte, susţinând că nu este corect stabilită data rămânerii definitive a sentinţei nr. 86/1998 şi nu se precizează modalitatea de calcul a daunelor.
Recursul a fost admis de către Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 1780 din 17 mai 2000, pronunţată în dosarul nr. 254/2000, s-a casat sentinţa nr. 235/1999, cu trimitere la aceiaşi instanţă, pentru a fi stabilită data rămânerii definitive a sentinţei nr. 86/1998 şi pentru dovedirea modalităţii de calcul a daunelor, arătându-se că trebuia introdus în cauză Ministerul Finanţelor, conducătorul autorităţii administrative centrale, deşi această împrejurare fusese menţionată prin Decizia anterioară de casare.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, rejudecând cauza, prin sentinţa nr. 316 din 29 noiembrie 2000, a respins acţiunea - dosar nr. 6935/2000 -, reţinând că prin precizarea valorii daunelor, la valoarea majorărilor şi penalităţilor calculate de organele fiscale, reclamanta pretinde o obligaţie nelegală şi anume, de a fi transferată această obligaţie în sarcina autorităţii administrative.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 316/2000, precizând că soluţia instanţei este vădit nelegală, dată în contradicţie cu dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 29/1990, în discuţie fiind daune de întârziere pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti şi acestea au fost calculate la nivelul majorărilor şi penalităţilor legale.
Prin Decizia nr. 2247 din 8 iunie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a admis recursul, a casat sentinţa nr. 316/2000 şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceiaşi instanţă, reţinându-se că instanţa de fond greşit a apreciat că sentinţa nr. 286/1998, definitivă, nu constituie titlu faţă de Ministerul Finanţelor Publice, că daunele privesc perioada 21 mai 1998 – 12 octombrie 1998. Casarea sentinţei s-a mai impus, şi pentru a se da părţilor posibilitatea verificării exactităţii sumelor pretinse şi datorate şi a nu le priva de dublul grad de jurisdicţie.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ, după această casare, a înregistrat dosarul la nr. 6997/2001 şi prin sentinţa nr. 270 din 14 decembrie 2001, a admis în parte acţiunea reclamantei SC S. SA Blejoi şi a obligat Ministerul Finanţelor Publice, la 27.659.470 lei, cu titlu de daune întârziere pentru perioada 21 iunie – 12 octombrie 1998, în executarea sentinţei nr. 86/1998 şi a respins cererea de suspendare a executării procesului-verbal din 14 august 1997, întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Prahova.
A reţinut instanţa că perioada de penalizat aceasta, este 12 iunie, şi nu 12 mai 1998 – 12 octombrie 1998, trebuind a fi avute în vedere cele 30 zile de la rămânerea definitivă a sentinţei nr. 86/1998 şi termenul de soluţionare a plângerii de către Ministerul Finanţelor Publice, ce o formulase reclamanta împotriva dispoziţiei nr. 4/1997 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat.
Împotriva acestei ultime sentinţe cu nr. 270/22001, a declarat recurs Direcţia Generalăa Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Prahova, susţinând că soluţia este netemeinică, pentru că datoria fiscală a reclamantei a fost trecută în sarcina autorităţii administrative, că dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, au caracter permisiv şi nu imperativ, astfel că acţiunea trebuia respinsă.
Analizând recursul sub aspectul criticilor formulate, se constată că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce se expun.
Recurenta se află în eroare când pretinde că prin obligarea la daune pentru întârziere în executarea unei hotărâri judecătoreşti, se transferă o obligaţie fiscală a reclamantei în sarcina autorităţii administrative, fiind clar şi judicios explicat în sentinţă, natura acestor daune, acest motiv fiind neîntemeiat.
Prevederile art. 16 din Legea nr. 29/1990, instituie o normă obligatorie pentru autoritatea administrativă şi conducătorul său, atât pentru a se înlătura vătămarea drepturilor recunoscute de lege reclamantului, dar şi pentru a se acorda daune pentru întârziere. Textul citat nu are caracter permisiv faţă de cel care nu respectă o hotărâre judecătorească sau un alt drept recunoscut de lege, ci are caracter imperativ. Faptul că reclamantul are disponibilitatea solicitării de daune nu trebuie interpretat că norma este permisivă, tot astfel cum executarea unei creanţe nu are caracter facultativ pentru creditor, ci pentru debitor.
În raport cu aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca fiind neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Prahova, împotriva sentinţei civile nr. 270 din 7 decembrie 2001, a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 966/2003. Contencios. Recurs împotriva... | CSJ. Decizia nr. 962/2003. Contencios. Recurs anulare decizie... → |
|---|
