ICCJ. Decizia nr. 1958/2004. Contencios. Anulare proces-verbal de contravenţie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASATIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1958/2004
Dosar nr. 4827/2003
Şedinţa publică din 14 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC D. SRL, comuna Oteşani, judeţul Vâlcea, a formulat plângere împotriva procesului-verbal nr. 0159 din 18 aprilie 2003, prin care Inspecţia Muncii – Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea a dispus sancţionarea sa, cu amendă în sumă de 30.000.000 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 14 din Legea nr. 130/1999.
Prin sentinţa civilă nr. 1165 din 29 septembrie 2003, Judecătoria Horezu a admis în parte plângerea formulată de petenta SC D. SRL, în sensul că a înlocuit sancţiunea amenzii contravenţionale, cu sancţiunea „avertisment".
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea şi recursul a fost trimis, spre soluţionare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că a fost greşit învestită şi că pentru judecarea recursului declarat în prezenta cauză, competenţa aparţine Tribunalului Vâlcea, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 299 C. proc. civ., astfel cum a fost completat şi modificat prin OUG nr. 58/2003, recursul se soluţionează de către Curtea Supremă de Justiţie, dacă prin lege nu se prevede altfel.
În materia răspunderii contravenţionale, căile de atac împotriva actului de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii sunt prevăzute în OG nr. 2/2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002. În art. 34 alin. (2) din acest act normativ, s-a prevăzut expres că hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea, poate fi atacată cu recurs la secţia de contencios administrativ a tribunalului.
Faţă de norma de competenţă materială cuprinsă în legea specială privind regimul juridic al contravenţiilor, normă care se aplică în cauză, prin derogare de la dreptul comun reglementat în Codul de procedură civilă, Curtea va trimite prezentul recurs, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Vâlcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Trimite cauza la Tribunalul Vâlcea, pentru competentă soluţionare a recursului declarat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 1165 din 29 septembrie 2003 a Judecătoriei Horezu, judeţul Vâlcea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 1955/2004. Contencios. Anulare dispozitie... | ICCJ. Decizia nr. 1964/2004. Contencios. Pensie. Recurs → |
---|