ICCJ. Decizia nr. 1977/2004. Contencios. Anulare decizie de imputare (procedura admisibilităţii în principiu). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1977/2004
Dosar nr. 4839/2003
Şedinţa publică din 18 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată sub nr. 6723 din 29 iulie 1997, la Judecătoria Reşiţa, C.P. a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 212 din 10 iunie 1997, emisă de SC A. SA Reşiţa, prin care i s-a imputat suma de 10.835.153 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 1089 din 17 martie 1999, Judecătoria Reşiţa a declinat competenţa de soluţionare, în favoarea Colegiului jurisdicţional al Camerei de Conturi Caraş-Severin.
Soluţionând cauza, instanţa financiară a admis contestaţia şi a anulat Decizia de imputare nr. 212 din 10 iunie 1997, emisă de SC A. SA Reşiţa.
Pentru a hotărî astfel, Colegiul jurisdicţional Caraş-Severin a reţinut că valorificarea actului de control al Curţii de Conturi se face conform Legii nr. 94/1992, cu stabilirea răspunderii civile delictuale, şi nu a răspunderii materiale, conform Codului muncii, iar pentru suma imputată, s-a stabilit răspunderea faţă de alte persoane, printr-o hotărâre definitivă aflată în curs de executare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC A. SA Reşiţa.
Verificând regularitatea recursului declarat, în raport cu dispoziţiile art. 3021 C. proc. civ., instanţa constată că cererea nu cuprinde cerinţele de formă prevăzute de acest text normativ, respectiv numărul de înmatriculare, codul fiscal şi contul bancar al societăţii.
Pe de altă parte, recursul nu a fost nici motivat, aşa cum dispun prevederile art. 303 C. proc. civ.
Având în vedere cele de mai sus, instanţa constată în cauză, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 308 alin. (4) C. proc. civ., motiv pentru va dispune respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A. SA Reşiţa împotriva sentinţei civile nr. 51 din 16 octombrie 2003 a Curţii de Conturi, Colegiul jurisdicţional Caraş-Severin.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 1965/2004. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 1978/2004. Contencios. Anulare decizie de... → |
---|