ICCJ. Decizia nr. 232/2004. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 232
Dosar nr.080/200.
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2004
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bacău sub nr. 2000 din 5 mai 2003, reclamantul S.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bacău – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 236 din 20 martie 2003 prin care pârâtai-a respins cererea privind stabilirea calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de legea menţionată, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că:
- la data de 19 octombrie1940, când Ardealul de Nord se afla sub jurisdicţia Statului Ungar,mama sa, fiind văduvă, a fost nevoită să se refugieze împreună cu trei copii minori, fraţii reclamantului, dinlocalitatea de domiciliu - satul Poiana Sărată, judeţul Trei Scaune actual- judeţul Bacău, în comuna Oituz, judeţul Bacău, din afara zonei de ocupaţie, această situaţie fiind dovedită cu extrasul din tabloul cu refugiaţi întocmit în anul 1940, eliberat de Direcţia Judeţeană Bacău a Arhivelor Naţionale, precum şi cu declaraţiile de martor autentificate;
- el, reclamantul nu figurează în tabloul de refugiaţi, întrucât pe data de 15 septembrie 1940, fiind în vârstă de 14 ani, a plecat la Tecuci unde a urmat Liceul teoretic de băieţi „D.A.S. Sturza”, aşa cum rezultă din foia matricolă şi certificatul deabsolvireeliberate de liceul menţionat;
- în perioada 1940 -1945, în fiecare lună şi în vacanţele şcolare, s-a aflat împreună cu familia sa în localitatea de refugiu, fiind întreţinut de mama sa;
- în toamna anului 1945, întreaga familie a revenit în localitatea de domiciliu unde au găsit gospodăria distrusă;
- din luna octombrie 1940, el reclamantul a avut statutul de refugiat ca şi familia sa, suferind aceleaşi privaţiuni ca toţi refugiaţii din perioada respectivă, astfel că, în mod greşit, pârâta a refuzat să-i recunoască statutul de refugiat, cu motivarea că în momentul refugiului familiei, el se afla la studii la Liceul teoretic de băieţi Tecuci.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta - Casa Judeţeană de Pensii Bacău a solicitat respingerea acţiunii, arătând că, în momentul refugiului, reclamantul nu se afla împreună cu familia sa în localitatea de domiciliu – Poiana Sărată, acesta având domiciliul în Tecuci la Liceul teoretic de băieţi.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 72 din 10 iunie 2003, a admis acţiunea formulată de reclamant, a anulat hotărârea nr. 236 din 20 martie 2003 emisă de pârâtă şi constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada de refugiu, începând cu luna decembrie 2002.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut că la momentul refugiului familiei reclamantului, acesta era minor iar faptul că începând din toamna anului 1940, reclamantul a fost elev de liceu în oraşul Tecuci, judeţul Galaţi, nu-i înlătură calitatea de refugiat, întrucât efectuarea studiilor într-un alt oraş este o situaţie de fapt în timp ce interdicţia de a reveni în localitatea de domiciliu este o situaţie de drept ce se aplică tuturor membrilor familiei, respectiv părinţilor şi copiilor minori.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta - Casa Judeţeană de PensiiBacău.
Prin motivele de recurs, recurenta a susţinut că:
- atâtLegea nr.189/2000 cât şi Normele de aplicare a acesteia nu prevăd ca fiind o persecuţie din motive etnice, situaţia persoanei care se află la studiu într-o altă localitate decât cea de domiciliu şi nu poate reveni la domiciliul său;
- neţinând cont de definiţia strămutării şi a refugierii dată de art. 2 din HG nr. 127/2002, instanţa a extins efectele legii;
- instanţa a apreciat că reclamantul are calitatea de refugiat ca şi mama sa deşi aceştia s-au aflat în două situaţii de drept total diferite.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., această instanţă constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1, lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586 din 29 octombrie 2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat rezultă că, în ceea ce priveşte acordarea drepturilor compensatorii, nu se face nici o diferenţiere în legătură cu persoanele care din motive etnice au fost nevoite să trăiască în refugiu, sau au fost strămutate în altă localitate. Prin urmare legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând în mod implicit şi copiii minori aflaţi în îngrijirea părinţilor, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi.
Extrasul din tabloul cu refugiaţi din comuna Poiana Sărată, judeţul Trei Scaune, actual Bacău,stabiliţi în anul 1940 în comuna Oituz, judeţul Bacău face dovada că familia reclamantului, respectiv, mama sa văduvă şi trei copii minori, fraţii reclamantului, au fost nevoiţi să se refugieze în această localitate din afara zonei de ocupaţie.
Faptul că reclamantul, în vârstă de 14 ani la acea dată, nu figurează în tabloul cu refugiaţi, fiind plecat, de la data de 15 septembrie 1940, la Tecuci, judeţul Galaţi, unde a urmat Liceul teoretic de băieţi, nu este de natură să înlăture statutul de refugiat al acestuia.
Reclamantul a urmat cursurile liceale într-o localitate din afara zonei de ocupaţie, continuând să se afle în întreţinerea mamei sale şi menţinând legătura permanentă cu familia, astfel că acesta a împărtăşit întru totul situaţia familiei sale, suportând consecinţele de ordin patrimonial şi moral ale refugiului care implicit s-au răsfrânt şi asupra sa. Aşa cum în mod corect a apreciat instanţa de fond, interdicţia de a reveni în localitatea de domiciliu aflată sub autoritate străină, esteo situaţie de drept care se aplică tuturor membrilor familiei.
Prin urmare, criticile prezentate de recurentă sunt nefondate.
Pentru considerentele arătate, sentinţa instanţei de fond va fi menţinută ca legală şi temeinică iar recursul declarat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bacău împotriva sentinţei civile nr. 72 din 10 iunie 2003 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi23 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 147/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 275/2004. Contencios → |
|---|
