ICCJ. Decizia nr. 31/2004. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞIJUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.31
Dosar nr.1033/200.
Şedinţa publică din13 ianuarie2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr.31/1999, pe rolul Curţii deApel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reclamanta SC "U." SA Ţăndăreiîn contradictoriu cuMinisterul Finanţelor Publicea solicitatsă se dispunăanularea Deciziei nr.216 din 29 ianuarie 1999 prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Dispoziţiei nr.139/1998 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publiceşi Controlului Financiar de Stat Ialomiţa.
Prin sentinţa civilă nr.958/10 august 1999 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia de contencios administrativ s-a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.
In urma recursului declarat de reclamantă prin Decizia nr.2883/8 octombrie 2002 Curtea Supremă deJustiţie, secţia decontencios administrativ l-a admis, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţaastfel, instanţasupremă a apreciat că în cauzăse impunecitarea DGFP Ialomiţa în calitate de autoritate emitentă a dispoziţiei nr.139/1998.
In fonddupă casare, prin sentinţa civilă nr.99 din 30 ianuarie 2003, s-a respins ca neîntemeiată acţiuneareclamantei SC "U." SA Ţăndărei.
Pentru a pronunţaastfel, instanţa aavutîn vedere:
Prin Hotărârea nr.31 din 24 septembrie 1998 emisă de Garda Financiară Secţia Ialomiţareclamanta a fost obligată la plata sumei de 544.409.209 lei reprezentând: 403.278.222 lei diferenţă impozit pe profit pe anul 1997, 139.130.987 lei majorări de întârziereşi 2.000.000.000 lei amendă stabilită prin procesul-verbal de control nr.501.654/11 septembrie 1998.
Reclamanta a contestat modul decalcul iar prin Decizia nr.216 din 29 ianuarie 1999 a Ministerului Finanţelor Publice, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia reclamantei împotriva Dispoziţiei nr.139/1998 a DGFP Ialomiţa.
Reclamanta a menţionat că acalculat corect impozitul pe profit aferent perioadei supusă controlului decembrie 1997-iulie 1998, iar sumareţinută ca datorată a fost eronat stabilită.
S-a mai menţionat că diminuarea cu 50% a impozitului pe profit cu sumele reprezentândrambursarea creditului pentru investiţii,măsurile dispuse fiind nelegale.
Instanţa a apreciat că actele contestate sunt legale întrucât:
Organele decontrol au reţinut că reclamanta la data de 31 decembrie 1996 a diminuat fondul de dezvoltare cu sumele reprezentând investiţii în curs – cont 231.
Conform art. 7 lit. c) din OG.nr.70/1994 impozitul pe profitse reduce cu 50 %pentru profitul folosit în anul fiscal curent la modernizarea tehnologiilor de fabricaţie sau la extinderea activităţii în scopul obţineriide profituri suplimentare, care seconcretizează în active corporale şi necorporabile amortizabile. După consumarea celorlalte surse de finanţare a investiţiilor inclusiv a creditelor pentru investiţii.
PotrivitLegii contabilităţii nr.82/1991, „contul 111" fondul dedezvoltare este un cont pasiv şi se debiteazăcu valoarea „mijloacelor fixe executate sau achiziţionate".
Fondul de dezvoltare nu se diminuează cu investiţiile în curs astfel încât reclamanta în mod legal a fost obligată la plata diferenţei de impozit rezultată în urma verificării contabile.
Cu privire la creditul pentru investiţii acordat reclamantei în anul 1997 în valoare de1.541.349.960 lei, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.7 lit. c) din OG nr.70/1994 în sensul că reducerea impozitului pe profit neinvestit seaplicădupă „consumarea celorlalte surse de finanţare a investiţiilor, inclusiv a creditelor pentru investiţii".
Reclamanta nu a utilizat înîntregimeacest credit, deci nelegal a procedat la reducerea cu 50% a impozitului pe profit pentru diferenţa rămasăneutilizată.
Impotriva sentinţei a formulat recursreclamanta SC"U."SA Ţăndărei, criticând-oastfel:
Pentru realizarea (achiziţionarea) investiţiilor în curs, societatea a consumatsume care la data respectivă erau reflectate ca sursăîn contul „111" Fond de dezvoltare.
Toateinvestiţiile în curs realizate desocietate s-au concretizat în active corporabileamortizabile.
Legiuitorul a dat posibilitatea agenţilor economicisă înregistreze în contul 231 „investiţii în curs" active corporabile amortizabile puse în funcţiunetotal sau parţial.
In raport deaceastă situaţie societatea a stabilit corect reducerea de 50 % a impozitului pe profit pentru profitul reinvestit.
S-areţinut eronat că societatea nu a utilizatîn întregimecreditul pentru investiţii, în realitateacesta a fost utilizat în totalitate, cu precizarea că în cursul aceluiaşi an1997 conform graficului de rambursare, creditul a fost rambursat parţial,avândca sursă profitul realizat înanul respectiv.
Pentru stabilirea reducerii impozitului pe profit, suma luată în calcul ca şi credit utilizat pentru realizareainvestiţiilor, este soldul creditului la sfârşitul anului.
Ca întregcreditul să fie luat în considerare ca sursă de realizare a investiţiilor, ar fi trebuit ca societatea să nu fi rambursat nici o sumă din el.
OG nr.70/1994 şi nici un alt actnormativ nu stabilesc în mod expresmodul de calcul al creditelorpentru investiţii la care se referă articolul 7 din OG menţionată.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Instanţade fond în mod judicios a constatat că reclamanta a diminuat fondul de dezvoltare cu sumele reprezentândinvestiţii în curs – cont 231, astfel încâtîn mod corect s-a apreciat că au fostîncălcate prevederile articolului 7aliniatul 1 din Legea nr.73/1996 privindaprobarea OG nr.70/1994 privind impozitul pe profit.
Societatea a diminuatsurseleproprii de finanţare a investiţiilor, respectiv contul 111 – fond de investiţii – cu sumele reprezentândinvestiţii în curs – cont 231 . De asemenea societatea nu a luatîn calcul în totalitate sursele definanţare a investiţiilor respectiv creditele obţinutede societate pentru investiţii – suma de 386.400 DM respectiv nr.1.541.349.960 lei.
Contul 111 – fond de dezvoltare este un cont pasivcare se debitează cu valoarea mijloacelor fixeexercitate sau achiziţionate din diverse surse şi nu a investiţiilor în curs ce se regăsesc în soldul contului – 231 – imobilizări corporaleîn curs, iar potrivit art. 7 lit. c) din OG nr.70/1994 republicată, impozitul pe profit se diminuează cu 50% pentru profitul folosit în anul fiscal curent la modernizareatehnologiilor de fabricaţie.
La 31 decembrie 1996, organele decontrol au constatat că societatea a diminuatfondul de dezvoltare cu sumele reprezentând investiţii în curs – contul 231.
Din susţinerile recurentei rezultă că a luat în calcul soldul iniţial la începutul anului cu referire lacontul 231 – investiţii în curs – şi suma de 701.549.600 lei, reprezentândsume cheltuite pentru investiţii din creditul bancar de 1.541.349.600 lei, deci nu a consumatintegral creditul bancar, în raport deaceastă situaţie reducerea impozitului pe profit s-a făcut eronat.
Faţă de împrejurarea că recurenta a diminuat fondul de dezvoltarecu investiţiile în curs ceea cea generat în mod legal obligarea sa la plata diferenţei de impozit după verificareacontabilă ca şi faptul că nu a utilizat în întregime creditul pentru investiţii acordate în anul 1997 procedândnelegal la diminuarea cu 50% a impozitului pe profit pentru diferenţa neutilizată, conduce la ideea că în mod legal şi temeinic instanţa de fond arespins acţiunea ca neîntemeiată.
In raport deconsiderentele de mai sus, constatându-senefondat recursul se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de SC "U." SA Tăndărei împotrivasentinţei civile nr.99 din 30 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia decontenciosadministrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 288/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1061/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
