ICCJ. Decizia nr. 7188/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 7188/2004

Dosar nr. 3421/2004

Şedinţa publică din 28 septembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 10 decembrie 2003, reclamantul D.Ş. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Buzău, solicitând anularea hotărârii nr. 7500 din 23 mai 2003, prin care i-a fost respinsă cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.

În motivarea acţiunii, reclamantul arată că, deşi a dovedit cu livretul militar, că a lucrat pe diferite şantiere, Comisia i-a respins acţiunea.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 7 din 9 ianuarie 2004, a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, pârâta, susţinând în esenţă, că instanţa a reţinut în mod eronat ca perioadă de satisfacere a stagiului militar, în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

Recursul este nefondat, pentru următoarele motive:

Din examinarea livretului militar rezultă că D.Ş. a efectuat stagiul militar în Detaşamentele de muncă din Bucureşti şi Feteşti, în perioada 16 octombrie 1952 – 15 decembrie 1955, care în raport cu tabele emise de Arhivele Naţionale, îi conferă dreptul de a beneficia de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Buzău împotriva sentinţei civile nr. 7 din 9 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7188/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs