ICCJ. Decizia nr. 7500/2004. Contencios. Refuz atribuire fara licitatie fond de vânatoare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7500/2004
Dosar nr. 1979/2003
Şedinţa publică din 12 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta O.V. Ş. Mediaş a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, actualmente Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pentru ca instanţa să dispună obligarea pârâtului, să atribuie direct, fără licitaţie, fondul de vânătoare nr. 30 Moşna, judeţul Sibiu, pentru care are drept de preemţiune, constatat judecătoreşte, prin hotărâre irevocabilă, precum şi obligarea pârâtului, să emită licitaţie de funcţionare.
În motivarea acţiunii arată că pârâtul refuză eliberarea licenţei de funcţionare şi atribuirea fondului de vânătoare, nejustificat.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 41 din 26 februarie 2003, a respins acţiunea formulată de reclamantă, motivat de faptul că, în principal aceasta nu a parcurs procedura prealabilă instituită de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990 şi în cele din urmă, nici pe fondul cauzei nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale pentru acordarea dreptului de gestionare a unui fond de vânătoare, întrucât reclamanta nu deţine licenţă de funcţionare.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs O.V. Ş. Mediaş.
Recurenta a susţinut că probele administrate nu au fost corect evaluate de instanţa de fond, întrucât în mod greşit s-a reţinut faptul că nu a fost efectuată procedura prealabilă, atâta timp, cât la dosarul cauzei a fost depusă adresa cu nr. 149/2002, prin care se arată faptul că reclamanta s-a adresat Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, la data de 23 septembrie 2002, primind şi răspuns negativ cererii sale.
Totodată, a susţinut că, deşi cererea de chemare în judecată avea ca obiect, şi obligarea pârâtului la emiterea licenţei de funcţionare, instanţa de fond a respins cererea, motivat de faptul că reclamanta nu avea licenţă de funcţionare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, analizând motivele de recurs invocate, în raport cu sentinţa atacată, probele administrate şi dispoziţiile legale incidente în materie, constată fondat, recursul şi urmează să-l admită pentru considerentele următoare:
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Având în vedere dispoziţiile legale incidente în cauza de faţă - Legea nr. 103/1996 a fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat faptul că instanţa de fond nu a dat o interpretare corectă a acestora şi nu a epuizat materialul probator.
Astfel, dispoziţiile prevăzute în art. 8 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 103/1996, prevăd expres faptul că, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, are printre atribuţiile sale, şi acordarea licenţei de funcţionare gestionarului fondului de vânătoare.
Rezultă faptul că numai gestionarul fondului de vânătoare poate primi licenţa de funcţionare.
Pentru a fi gestionarul fondului de vânătoare, trebuie avute în vedere, însă, dispoziţiile art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 103/1996. Conform acestor dispoziţii, se atribuie dreptul de gestionare a fondurilor de vânătoare, cu respectarea dreptului de preemţiune a fostului gestionar sau prin licitaţie publică. Licitaţia publică se organizează în cazul fondurilor de vânătoare pentru care nu se exercită dreptul de preemţiune.
În considerarea acestor dispoziţii legale, instanţa trebuie să lămurească situaţia juridică a fondului de vânătoare în discuţie, să stabilească dacă la momentul formulării cererii, de către reclamantă, aceasta avea sau nu dreptul de preemţiune, precum şi faptul dacă licitaţia organizată a întrunit condiţiile prevăzute expres de dispoziţiile legale.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să admită recursul declarat şi să trimită cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de O.V. Ş. Mediaş împotriva sentinţei civile nr. 41 din 26 februarie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7485/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 7544/2004. Contencios. Anulare decizie D.G.V.... → |
|---|
