ICCJ. Decizia nr. 7533/2004. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 7533/2004

Dosar nr. 3631/2004

Şedinţa publică din 12 octombrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 2 decembrie 2003, reclamanta S.M. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, solicitând anularea hotărârii nr. 4572 din 10 noiembrie 2003 şi obligarea pârâtei să-i recunoască beneficiul prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în toamna anului 1941, familia sa a fost obligată să-şi părăsească locuinţa din comuna natală, Santău şi să se stabilească în Constanţa, astfel încât ea, fiind născută în refugiu, la 29 decembrie 1941, este îndreptăţită să beneficieze de drepturile recunoscute prin Legea nr. 189/2000.

Prin sentinţa nr. 87 din 2 februarie 2004, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ atacat şi a dispus obligarea pârâtei, să recunoască reclamantei, statutul de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că şi copiii născuţi în timpul refugiului părinţilor, în a căror îngrijire s-au aflat, au avut aceleaşi condiţii de viaţă şi acelaşi statut, fiind nevoiţi să trăiască într-o altă localitate, decât cea de domiciliu.

În aceste împrejurări, reclamanta, născută în refugiu, se încadrează în categoria persoanelor strămutate, cărora Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, le recunoaşte o serie de drepturi.

Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, pârâta a învederat că, întrucât reclamanta nu era născută la data strămutării părinţilor săi şi deci, nu avea un domiciliu de unde să se fi refugiat în altă localitate, din motive etnice, nu sunt aplicabile prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Examinând cauza, în raport cu motivul invocat şi având în vedere prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat faptul că şi reclamanta, născută în localitatea unde au fost obligaţi să se refugieze din motive etnice, părinţii săi, a dobândit statutul de refugiat al acestora.

Având în vedere că finalitatea Legii nr. 189/2000, este tocmai acordarea de reparaţii, persoanelor care au suferit persecuţii din motive etnice, nu se poate susţine că ar fi exceptate de la beneficiul acestui act normativ, persoanele născute în refugiu, care au suportat alături de părinţi, consecinţele strămutării, fiind private de folosinţa locuinţei şi a bunurilor din localitatea de domiciliu.

În raport cu cele expuse, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, împotriva sentinţei civile nr. 87 din 2 februarie 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7533/2004. Contencios