ICCJ. Decizia nr. 8611/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conf. Legii nr.309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 8611/2004

Dosar nr. 8181/2004

Şedinţa publică din 30 noiembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 13 august 2004, reclamantul D.V. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, anularea hotărârii nr. 8612 din 7 iunie 2004, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiar a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, cu motivarea că a îndeplinit stagiul militar în detaşamente de muncă ale Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 13 ianuarie 1956 - 27 decembrie 1957.

Prin sentinţa civilă nr. 223 din 8 septembrie 2004, a admis acţiunea reclamantului şi a anulat hotărârea emisă de pârâtă, stabilind că acesta este beneficiar al drepturilor acordate de Legea nr. 309/2002, pentru perioada solicitată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta, cu motivarea că unităţile unde contestatorul şi-a desfăşurat stagiul militar - CF 2 Borzeşti şi U.M. 04689, nu se regăsesc pe lista Arhivelor Naţionale Bucureşti, trimisă Casei de pensii.

Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a apreciat în mod judicios, ca fiind îndeplinite în cauză, prevederile Legii nr. 309/2002, deoarece din livretul militar rezultă că intimatul a efectuat stagiul militar, fiind lucrător la căile ferate, prestând muncă necalificată în timpul serviciului militar.

Pentru considerentele expuse şi constatând că, potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Botoşani împotriva sentinţei civile nr. 223 din 8 septembrie 2004, a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8611/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conf. Legii nr.309/2002. Recurs