ICCJ. Decizia nr. 8733/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 8733/2004

Dosar nr. 8017/2004

Şedinţa publică din 3 decembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, la data de 21 aprilie 2004, reclamantul B.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 10620/10117 din 23 februarie, emisă de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, cu motivarea că din eroare s-a menţionat greşit data refugiului familiei acestuia, din Basarabia, în România.

Prin sentinţa civilă nr. 1639 din 1 septembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.V., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi a anulat hotărârea nr. 10620/10117 din 23 februarie 2004, emisă de pârâtă.

A obligat pârâta, să-i stabilească reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, lit. c) şi să emită o nouă hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor corespunzătoare, începând cu data de 1 septembrie 2003, pe perioada 24 martie 1944 - 6 martie 1945.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din certificatul emis de Arhivele Naţionale, rezultă că reclamantul, împreună cu familia, au fost evacuaţi la data de 24 martie 1944, din localitatea Ciocâlteni judeţul Orhei, Republica Moldova, în localitatea Pojaru, România, confirmându-se calitatea de persoană persecutată din motive etnice, a reclamantului.

Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, care a motivat, în esenţă, că nu i se pot acorda petentului, drepturile începând cu data de 1 septembrie 2003, având în vedere că certificatul sus amintit a fost emis la data de 19 mai 2004 şi depus ulterior, în instanţă.

Recursul este nefondat.

Din certificatul emis de Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Gorj, rezultă că reclamantul, împreună cu familia (părinţii şi cei doi fraţi), au fost evacuaţi la data de 24 martie 1944, din localitatea Ciocâlteni, judeţul Orhei, Republica Moldova, în localitatea Pojaru, România.

Împrejurarea că adeverinţa care atestă persecuţia etnică invocată, a fost depusă ulterior, nu este de natură a concluziona că şi drepturile de care beneficiază reclamantul, urmează a fi acordate după această dată.

Art. 5 din Legea nr. 189/2000, prevede că persoanele prevăzute la art. 1 şi 3, vor beneficia de drepturile prezentei ordonanţe, cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.

În consecinţă, în mod întemeiat instanţa de fond a acordat reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 septembrie 2003, luna următoare celei în care a fost depusă cererea reclamantului.

Având în vedere considerentele prezentate, faptul că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, neexistând motive de casare a acesteia, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1639 din 1 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8733/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs