ICCJ. Decizia nr. 9098/2004. Contencios. La încheierea de suspendare a judecarii cauzei. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 9098/2004
Dosar nr. 8292/2004
Şedinţa publică din 17 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 36/2004, a Tribunalului Argeş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost respinsă ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta T.V. împotriva pârâtului Consiliul Local Costeşti.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta, cauza formând obiectul dosarului nr. R/C/669/R/C/2004 al Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
La data de 27 septembrie 2004, în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., instanţa de recurs a dispus suspendarea judecării recursului declarat de T.V., împotriva sentinţei nr. 36/2004, a Tribunalului Argeş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Împotriva încheierii de şedinţă din data de 27 septembrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 669/R/C/2004, al Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declarat recurs, reclamanta.
Recursul este inadmisibil.
Art. 244 C. proc. civ., care prevede că încheierea de suspendare poate fi atacată cu recurs în mod separat, se referă exclusiv la judecata în primă instanţă. Textul se află în secţiunea a IV-a a Cap. III din Titlul III al Codului de procedură civilă, care reglementează „procedura înaintea primei instanţe".
Cum încheierea din data de 27 septembrie 2004 este pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca instanţă de recurs, calea de atac folosită de petentă, este inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.V., împotriva încheierii pronunţate la 27 septembrie 2004, de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul R/C/669/2004, ca inadmisibil.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 9081/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 9113/2004. Contencios. Suspendare decizii şi... → |
---|