ICCJ. Decizia nr. 9109/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 7 august 2003, reclamanta SC S.G. SA București a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și cu Direcția Generală a Vămilor:
- anularea deciziei nr. 216 din 11 iulie 2003, emisă de Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor;
- anularea datoriei vamale în sumă totală de 8.287.558.033 lei, reprezentând accize în sumă de 6.964.334.482 lei și T.V.A., în sumă de 1.323.223.551 lei, stabilită de Biroul Vamal nr. 872 Timișoara - punct de lucru Gara de Nord, constatând că pentru butan lichefiat nu se datorează accize;
- restituirea echivalentului în lei a sumei de 300.960,82 Euro la cursul Băncii Naționale a României, de la momentul restituirii efective;
- în subsidiar, în cazul în care instanța de judecată nu va fi de acord cu obligarea pârâtelor la restituirea sumei calculată în Euro, la cursul de schimb al Băncii Naționale a României, de la data restituirii, s-a solicitat restituirea sumei totale de 8.287.558.033 lei, la valoarea actualizată, în funcție de rata inflației de la data restituirii efective.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că autoritățile fiscale și vamale nu au avut în vedere că importurile supuse accizării au fost efectuate sub imperiul reglementărilor O.G. nr. 27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor, modificată și completată prin O.U.G. nr. 134/2000, nefiind aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 158/2001.
Totodată, reclamanta a susținut că autoritățile pârâte nu au avut în vedere natura produsului importat, respectiv cel de gaz petrolier lichefiat, folosit drept combustibil pentru uz casnic, iar nu pentru încălzit.
De altfel, reclamanta a arătat că și în ipoteza în care butanul comercial ar fi fost asimilat combustibililor pentru încălzit, se impunea restituirea accizelor încasate de la agentul economic, fiind incidente dispozițiile art. 25 lit. i) din O.U.G. nr. 134/2000. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât, pe de o parte, butanul lichefiat destinat consumului casnic și industrial este neaccizat la intern, iar, pe de altă parte, chiar ministerele de resort au interpretat dispozițiile O.U.G. nr. 134/2000, în sensul neaccizării gazului petrolier lichefiat.
în plus, reclamanta a arătat că a fost supusă în mod nejustificat la obligațiile arătate, întrucât cantitățile de butan comercial ce au format obiectul importurilor în litigiu, au fost comercializate în butelii tip aragaz 12,5 kg pentru consumul casnic, iar faptul că nu a menționat inițial destinația importurilor, nu constituie un argument pentru aplicarea accizelor. în opinia reclamantei, menționarea destinației bunului nu constituie o prezumție potrivit căreia în toate situațiile butanul comercial are destinația de combustibil pentru încălzit, întrucât o astfel de interpretare este abuzivă și contrară principiilor economiei de piață.
Cu privire la restituirea sumelor arătate, reclamanta a susținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, prejudiciul creat trebuie reparat integral, atât prejudiciul efectiv, cât și beneficiul nerealizat.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1564 din 28 iunie 2004, a admis acțiunea reclamantei, a anulat întreaga datorie vamală stabilită în sarcina acesteia și a obligat pârâții, la restituirea sumei de 8.287.558.033 lei, la valoarea actualizată, în funcție de rata inflației la data restituirii efective.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut, în esență, că produsul importat de reclamantă face parte din categoria gaz petrolier lichefiat, având destinația principală de combustibil pentru uz casnic, produs ce nu este supus accizării, dintre probele administrate reținând ca fiind concludente, și concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză.
Cu privire la prejudiciul cauzat reclamantei, instanța de fond a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990, precum și cele ale art. 998 - 999 C. civ.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs, pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și Autoritatea Națională a Vămilor din cadrul Autorității Naționale de Control, invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 (prima recurentă), precum și dispozițiile art. 304 pct. 9 (ambele recurente) și cele ale art. 3041C. proc. civ. (prima recurentă).
în dezvoltarea motivelor de recurs, Agenția Națională de Administrare Fiscală a criticat sentința atacată, în primul rând, sub aspectul respingerii obiecțiunilor la raportul de expertiză contabilă, susținând că instanța de fond a constatat ca fiind neîntemeiată, obiecțiunea formulată, fără a preciza și motivele acestor considerente.
Printr-un al doilea motiv de recurs se susține că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii, reținând greșit că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 27/2000, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 134/2000; aceasta, în condițiile în care intimata-reclamantă, în opinia recurentei-pârâte, nu a precizat destinația finală a produsului importat la data importului și nici nu a dovedit ulterior că produsul importat a fost folosit pentru uz casnic.
Recurenta-pârâtă mai susține și că instanța de fond, în mod greșit nu a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3 lit. s) din Legea nr. 141/1997, coroborate cu dispozițiile art. 40 din H.G. nr. 626/1997.
Printr-un alt motiv de recurs se invocă dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., susținându-se că instanța de fond a acordat și ceea ce nu s-a cerut cu privire la repararea pagubei.
în dezvoltarea motivelor recursului formulat de Autoritatea Națională a Vămilor se invocă doar dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținându-se că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 27 lit. c) din O.G. nr. 27/2000 și nici cele ale art. 45 lit. d) și e) din H.G. nr. 626/1997 și a considerat greșit că în cauză nu ne aflăm în prezența unui regim vamal preferențial sau derogator, în condițiile în care procedura regimului vamal se realizează la solicitarea titularului operațiunii comerciale.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., se constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
O primă problemă ce trebuia avută în vedere, atât de autoritățile vamale, cât și de instanța de fond, era aceea a dispozițiilor legale aplicabile, în raport cu data efectuării importurilor și stabilirii accizelor.
Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că importurile au fost realizate în septembrie 2001, fiind, deci, efectuate sub imperiul dispozițiilor O.G. nr. 27/2000 privind regimul produselor accizelor, modificată și completată prin O.U.G. nr. 134/2000, nefiind aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 158/2001.
Conform art. 1 din O.G. nr. 27/2000, accizele reprezintă taxe speciale de consumație care se datorează de stat pentru anumite produse din țară și din import, al căror regim este reglementat prin această ordonanță. Prin urmare, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, accizele se percep numai pentru produsele expres prevăzute de lege.
în consecință, a doua problemă era aceea a stabilirii naturii produsului importat.
Este de necontestat că potrivit facturilor externe, intimata-reclamantă a importat gaz petrolier lichefiat (butan lichefiat).
Conform art. 15 lit. e) din O.G. nr. 27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor din grupa produselor petroliere, se datorează accize pentru combustibilul pentru încălzit, cu excepția păcurii.
Așadar, esențial în cauză era a se stabili destinația combustibilului importat.
Din probele administrate în cauză, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, se constată că destinația butanului importat era comercializarea pe piața românească, în principal sub forma combustibilului pentru uz casnic (în butelii de 12,5 kg), precum și o mică cantitate pentru autogaz, butanul comercial neputând fi, însă, considerat combustibil pentru încălzit, astfel cum neîntemeiat au apreciat autoritățile vamale.
Prin urmare, cum destinația cantităților de butan importate ce formează obiectul litigiului, nu era aceea prevăzută de art. 15 lit. e) din O.G. nr. 27/2000, produsele respective nu intră în categoria produselor supuse accizării.
Totodată, cantitatea de butan folosită pentru autogaz nu face parte din categoria combustibililor pentru încălzit și nu se accizează.
De altfel, este cunoscut că butanul lichefiat destinat consumului casnic și industrial este neaccizat la intern, iar ministerele de resort au interpretat dispozițiile O.U.G. nr. 134/2000, în sensul neaccizării gazului petrolier lichefiat (adresa nr. 270425/2000 și adresa nr. 383322/2000, ale Ministerului Industriei și Comerțului, adresele nr. SGR 277/2000, nr. 18199/2001 și nr. 43068/2001 ale Ministerului Finanțelor).
în plus, chiar în ipoteza extremă în care butanul comercial destinat consumului casnic, ar fi asimilat combustibililor pentru încălzit, conform dispozițiilor art. 25 lit. i) din O.U.G. nr. 134/2000, accizele încasate ar trebui restituite.
Referitor la motivele de recurs privind lipsa stabilirii destinației cantităților de butan importate la momentul importului, precum și cele referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 45 lit. d) din Regulamentul vamal, se constată că și acestea sunt nefondate, că instanța de fond a reținut corect că în speță nu ne aflăm în prezența aplicării unui regim preferențial sau derogator, întrucât, pe de o parte, dovada utilizării produsului importat poate fi prezentată doar ulterior folosirii lui. Pe de altă parte, textul legal invocat nu prevede o astfel de obligație la data importului.
într-adevăr, art. 45 lit. d) din Regulamentul vamal, se referă la documentele necesare aplicării unui regim tarifar preferențial sau a altor măsuri derogatorii la regimul tarifar de bază, numai că în speță este în discuție accizarea sau nu, a produsului, nefiind aplicabile prevederile art. 27 lit. c) din O.G. nr. 27/2000 și nici cele ale art. 45 lit. d) din Regulamentul vamal.
în plus, în cauză se constată că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 45 lit. e) din Regulamentul vamal, acest text referindu-se la orice document necesar aplicării dispozițiilor prevăzute în norme legale specifice, care reglementează importul mărfurilor declarate. Or, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, cu privire la produsele importate nu sunt instituite astfel de prevederi.
Cu privire la motivul de recurs referitor la repararea pagubei, se constată că nu ne aflăm în situația prevăzută de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nefiind vorba de extra petita, dispozițiile constituționale, precum și cele ale Legii nr. 29/1990 (ce constituie temeiul acțiunii), stabilind că persoana vătămată printr-un act administrativ, este îndreptățită să obțină pe lângă recunoașterea dreptului pretins, și anularea actului vătămător și repararea pagubei, fără a conține derogări de la principiul reparării integrale a prejudiciului.
în consecință, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile formulate acesteia, nefondate, au fost respinse recursurile formulate în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., coroborat cu cele ale art. 18 din Legea nr. 29/1990.
| ← ICCJ. Decizia nr. 229/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 9071/2004. Contencios → |
|---|
