ICCJ. Decizia nr. 9111/2004. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 9111/2004
Dosar nr. 756/2004
Şedinţa publică din 21 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia atacată cu recurs, Decizia nr. 485, pronunţată la data de 16 septembrie 2003, în dosarul nr. 423/2003, secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a respins recursul jurisdicţional declarat de Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi a municipiului Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 60 din 14 martie 2003, pronunţată în dosarul nr. 11/2003, de Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi a municipiului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, secţia jurisdicţională a reţinut, în esenţă, următoarele:
Procurorul general financiar a cerut prin actul de sesizare nr. 31004/1D/2003:
1. Obligarea pârâtei SC T. SA, la plata către bugetul statului, a sumelor de 739.555 dolari SUA, cu titlu de impozit pe veniturile nerezidenţilor, 12.882.648.258 lei, penalităţi şi 51.972.683.723 lei, majorări de întârziere;
2. Obligarea pârâtei SC E. SA, la plata către bugetul statului a sumelor de 207.154 dolari SUA, cu titlu de impozit pe veniturile nerezidenţilor, 3.324.558.110 lei, penalităţi şi 13.847.401.730 lei, majorări de întârziere;
3. Obligarea pârâtei C.N. T. SA, la plata către bugetul statului, a sumelor de 6.952 dolari SUA, cu titlu de impozit pe veniturile nerezidenţilor, 111.573.652 lei, penalităţi şi 464.724.973 lei, majorări de întârziere;
4. Obligarea pârâţilor T.E., M.G. şi D.S., la plata în solidar către pârâtele SC T. SA, SC E. SA şi C.N. T. SA, a sumelor la care acestea urmau să fie obligate să le plătească la bugetul statului, cu titlu de prejudiciu.
Colegiul jurisdicţional a respins sesizarea Procurorului general financiar, cu motivarea că nu se datorează impozit în România, pentru dobânzile la credite bancare şi nici din dobânzile la credite comerciale, nefiind reglementate în Decretul nr. 276/1973 privind impunerea unor venituri realizate în R.S.R., de persoanele fizice şi juridice nerezidente.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs jurisdicţional, Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi a municipiului Bucureşti, care a criticat-o că, deşi Decretul nr. 276/1973 nu prevedea impozitarea dobânzilor, având o atare provenienţă, dispoziţiile acestuia se completează cu prevederile Decretului nr. 26/1976, pentru ratificarea Convenţiei dintre Guvernul R.S.R. şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pentru evitarea dublei impuneri, cu privire la impozitele pe venit şi câştiguri de capital.
Recursul jurisdicţional a fost respins de secţia jurisdicţională, cu următoarea motivare:
Potrivit actelor de control a rezultat că în luna februarie 1997, R.A. E.R. a încheiat cu Banca de Investiţii M.L., două tranzacţii de vânzare de bunuri de valoare pe piaţa privată de capital, în valoare de 135.000.000 dolari SUA şi 1.350.000.000 yeni japonezi. Tranzacţiile nu s-au încheiat cu garanţie guvernamentală, dar au avut avizul Ministerului Finanţelor şi Băncii Naţionale a României. După obţinerea împrumuturilor a avut loc reorganizarea R.A. E.R., activitatea fiind transferată (HG nr. 365/1998) C.N.E. C. SA, S.N. N. SA şi R.A. A.N. Acest fapt a avut drept consecinţă situaţia că la nivelul C.N.E. C. SA s-a primit de la agentul fiscal C.B. Londra, înştiinţarea de cumpărare a obligaţiunilor, conform clauzei contractuale: „în cazul în care emitentul încetează să mai fie o autoritate autonomă, deţinătorii de acţiuni pot solicita emitentului, răscumpărarea parţială, anticipată, a obligaţiunilor în cauză" (sub acelaşi aspect, Banca de Investiţii M.L. a informat înaintea notificării, despre posibilitatea iminentă a solicitării de către investitori, a răscumpărării 100%).
Consecinţa restructurării R.A. E.R. a condus la majorarea costurilor împrumuturilor în dolari SUA şi yeni japonezi, de la 5,5%, la 8,3% în final, în sumă absolută creşterea fiind de 4.100.000 dolari SUA.
Ulterior, conform prevederilor OUG nr. 7/1999, pentru modificarea OUG nr. 57/1998, privind acordarea de către stat, prin intermediul Ministerului Finanţelor, de garanţii pentru emisiuni de obligaţiuni pe pieţele financiare externe, Ministerul Finanţelor a fost autorizat să garanteze în numele şi contul statului, împrumuturile, dobânzile şi toate costurile aferente emisiunilor de obligaţiuni efectuate prin tranzacţii de vânzare pe piaţa privată de capital, încheiate de R.A. E.R. (reorganizată în C.N.E. C. SA) şi Banca de Investiţii M.L., corespunzător sumelor de 135.000.000 dolari SUA şi 1.350.000.000 yeni japonezi. Ca urmare, au fost încheiate la data de 25 februarie 1999, acorduri de garanţie, de către România, prin Ministerul Finanţelor, în favoarea deţinătorilor de obligaţiuni emise de C.N.E. C. SA (ca urmare a reorganizării), pe piaţa internaţională privată de capital. Aceste acorduri au fost înregistrate de către Ministerul Finanţelor, în Registrul datoriei publice externe.
Ca urmare a scăderii indicelui economic, cât şi informaţiilor privind noua restructurare a C.N.E. C. SA (fapt care conducea la pierderea calităţii de principal producător de energie), în trim. IV/1999, deţinătorii de obligaţiuni şi-au exprimat intenţia de a exercita dreptul de răscumpărare a acestor obligaţiuni, înainte de scadenţă (conform prevederilor din prospectul de emisiune). Datorită imposibilităţii asigurării resurselor financiare valutare, de către C.N.E. C. SA, necesare achitării la extern a ratei de capital, rezultată în urma exercitării opţiunii de răscumpărare, înainte de scadenţă, s-a solicitat Ministerului de Finanţe, efectuarea plăţii la extern, în baza garanţiei acordate de acesta.
În conformitate cu prevederile HG nr. 627/2000, C.N.E. C. SA a fost reorganizată, iar obligaţiile au fost preluate de SC T. SA (77,5%), SC E. SA (21,7%) şi C.N. T. SA (0,7%).
Situaţia existentă a determinat încheierea unor contracte de consultanţă şi asistenţă juridică (M.S. Inc., BT A.B., C.B., H.R., C.C.), iar în legătură cu acest aspect, precum şi în ceea ce priveşte veniturile realizate de Banca de Investiţii M.L., organele de control financiar au considerat că nici unul din parteneri nu a prezentat certificatul de rezidenţă fiscală prevăzut de OG nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate în România, de persoane fizice şi juridice nerezidente.
În legătură cu reglementarea impunerii unor venituri realizate în România, de persoane fizice şi juridice nerezidente, legislaţia a suferit modificări succesive (Decretul nr. 276/1973 a fost abrogat prin OG nr. 47/1997, aceasta a fost modificată prin OG nr. 37/1998, respinsă prin Legea nr. 364/2001, OG nr. 83/1998, prin care s-a abrogat OG nr. 47/1997; la aceasta se mai adaugă Decretul nr. 238/1974 şi Decretul nr. 26/1976 pentru ratificarea convenţiilor dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pentru evitarea dublei impuneri şi evaziunii fiscale asupra veniturilor).
Conform dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din OG nr. 47/1997 pentru aplicarea prevederilor Convenţiei de evitare a dublei impuneri, beneficiarii venitului vor prezenta organelor fiscale din România, certificatul de rezidenţă fiscală eliberat de organul fiscal din ţara de rezidenţă, prin care să se ateste că este rezident al statului respectiv şi că-i sunt aplicabile prevederile Convenţiei de evitare a dublei impuneri. Acest text a fost modificat conform OG nr. 37/1998, respinsă prin Legea nr. 364/2001, prin art. 11 alin. (1), în care se arată că în situaţia în care există Convenţii pentru evitarea dublei impuneri, sunt aplicabile prevederile acelei convenţii, coroborate cu prevederile art. 3 din OG nr. 47/1997. Textul art. 11 alin. (2) din OG nr. 47/1997, a fost reluat în mod identic, prin art. 12 din OG nr. 83/1998. Examinarea dispoziţiilor Decretului nr. 238/1974 şi Decretului nr. 26/1976, referitoare la ratificarea Convenţiilor pentru evitarea dublei impuneri, încheiate între România şi Statelor Unite ale Americii şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (domiciliul fiscal; sediul permanent, rezidenţă fiscală; câştiguri de capital), precum şi a contractelor referitoare la tranzacţiile de obligaţiuni, consultanţă şi asistenţă juridică, nu este de natură a conduce la concluzia că Banca de Investiţii M.L. ori celelalte firme partenere nu sunt rezidente ale statului de origine şi că nu le sunt aplicabile prevederile Convenţiilor de evitare a dublei impuneri.
Totodată, se reţine că atât în conţinutul art. 3 din OG nr. 47/1997, cât şi în cel al art. 5 alin. (1) din OG nr. 83/1998, există dispoziţia prin care se arată că dobânzile plătite la creditele, respectiv împrumuturile externe contractate şi/sau garantate de Guvernul României, de Banca Naţională a României, de unităţile administrativ-teritoriale, de instituţiile financiare şi de băncile desemnate ca agent al statului, dobânzile plătite la creditele externe, contractate direct sau prin emisiuni de titluri sau obligaţiuni, de către băncile cu capital majoritar de stat, precum şi cele aferente de emisiuni de titluri de stat, pe piaţa internă şi externă de capital, sunt scutite de impozit (în ceea ce priveşte impunerea unor venituri realizate în România, de persoane fizice şi juridice nerezidente).
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, Procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, criticând-o potrivit prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:
Instanţa, deşi a reţinut că Banca de Investiţie M.L. este rezidentă a statului de origine, fiindu-i, astfel, aplicabile prevederile Convenţiei pentru evitarea dublei impuneri încheiată între guvernele celor două state, nu s-a pronunţat cu privire la aplicabilitatea sau neaplicabilitatea în cauză, a dispoziţiilor art. 6 din Decretul nr. 276/1973 şi ale art. 11 din Convenţie, pentru perioada mai - decembrie 1997, când R.A. R. a plătit dobânzi în sumă de 953.661 dolari SUA.
Tranzacţiile de vânzare-cumpărare de bonuri de valoare, pe piaţa privată de capital, încheiate de R.A. R., cu Banca de Investiţii M.L., nu au avut garanţia guvernamentală, ci doar avizul Ministerului Finanţelor şi al Băncii Naţionale a României; abia prin OUG nr. 7/1999 a fost autorizat Ministerul Finanţelor, să garanteze în numele şi în contul statului, împrumuturile, dobânzile şi toate costurile aferente emisiunilor de obligaţiuni, efectuate prin tranzacţii de vânzare pe piaţa privată de capital, încheiate de R.A. R., reorganizată în C.N.E. C. SA.
Astfel, se susţine în recursul Procurorului general financiar, începând cu data de 1 februarie 1998, când prin OG nr. 37/1998 a fost modificat art. 16 din OG nr. 47/1997, pentru veniturile încasate de nerezidenţi, se vor aplica prevederile acesteia, perioadă în care, potrivit actului de control, C. SA a făcut plăţi de 14.474.646 dolari SUA şi 105.300.000 yeni japonezi şi datora bugetului de stat, cu titlu de impozit, suma de 16.318.780.020 lei, plus majorările de întârziere şi penalitatea de 10%.
Recursul este întemeiat.
Într-adevăr, aşa cum se susţine în primul motiv de recurs, secţia jurisdicţională nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la aplicabilitatea sau neaplicabilitatea dispoziţiilor art. 6 din Decretul nr. 276/1973 pentru reglementarea impunerii unor venituri realizate în R.S.R., de persoanele fizice şi juridice nerezidente, abrogat prin art. 17 din OG nr. 47/1997, precum nici ale art. 11 din Convenţia pentru evitarea dublei impuneri încheiată între Guvernul R.S.R. şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, ratificat prin Decretul nr. 26/1976, în ceea ce priveşte perioada mai - decembrie 1997.
Astfel, potrivit art. 11 din Convenţie, dobânzile provenind dintr-un stat contractant, obţinute şi aparţinând efectiv unui rezident al celuilalt stat contractant, pot fi impuse în acel celălalt stat.
Pe de altă parte, din actele de control, rezultă că în perioada mai - decembrie 1997, R.A. R. a plătit dobânzi în sumă de 953.661 dolari SUA, care reprezintă venit pentru Banca de Investiţii M.L.
Recursul este întemeiat, şi în ceea ce priveşte al doilea motiv, secţia jurisdicţională neelucidând în mod neechivoc, aspectele legate de momentul în care au fost acordate garanţiile guvernamentale pentru tranzacţiile de vânzare de bunuri de valoare pe piaţa privată de capital, încheiate de fosta R.A. R., cu Banca de Investiţii M.L., cu toate consecinţele juridice decurgând din aceste garanţii, inclusiv aplicabilitatea prevederilor art. 16 din OG nr. 47/1997, ca urmare a intrării în vigoare a modificărilor aduse prin OG nr. 37/1998.
Astfel fiind, recursul Procurorului general financiar va fi admis, Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 60 din 14 martie 2003, vor fi casate, iar cauza va fi trimisă, pentru rejudecare, potrivit considerentelor de mai sus.
Având în vedere dispoziţiile OUG nr. 117/2003, cauza va fi trimisă, pentru soluţionare, la Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, împotriva deciziei nr. 485 din 16 septembrie 2003, a Curţii de Conturi a României, secţia jurisdicţională.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 60 din 14 februarie 2003, a Colegiului jurisdicţional al municipiului Bucureşti.
Trimite cauza, la Tribunalul Bucureşti, pentru rejudecare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9110/2004. Contencios. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 9112/2004. Contencios. Pensie militară.... → |
|---|
