ICCJ. Decizia nr. 1843/2005. Contencios
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 7 ianuarie 2004, la Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, sub nr. 470, reclamanta SC M. SRL Bistrița a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Integrării Europene, anularea adresei nr. 173 din 18 noiembrie 2003, emisă de A.D.N.V. Cluj Napoca.
în motivarea acțiunii s-a precizat că prin actul administrativ atacat, i s-a comunicat respingerea proiectului 01 PHIMM01 - 012 depus la licitația CFP - 1/2003 PHARE RO 0108.03.01, cu titlul "Amenajarea și utilizarea laboratorului pentru fabricarea medicamentelor noi, proprii, brevetate, medaliate internațional solicitate în țară și la export Kilfung și Cistfezim și că prin respingerea proiectului au fost privați de 21.000.000 Euro finanțată nerambursabil.
De asemenea, s-a mai susținut că actul de respingere a proiectului este nul, întrucât s-a eliminat din titlul acestuia, termenii care defineau calitățile relevante și că prin acest abuz s-a falsificat rezultatul licitației, fiind promovate proiecte nerelevante.
S-a mai precizat că actul de respingere este nul, și pentru faptul că este semnat de un organ ad hoc constituit - comitet de evaluare sub antetul A.D.N.V., fără ștampila rotundă și semnătura directorului.
în ce privește consecințele, reclamanta a învederat că licitația a decurs într-o lipsă totală de transparență, proiectul fiind respins la capitolul "relevanță", deși reprezenta rezultatul a două brevete de investiții medaliate internațional.
Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 471, pronunțată la 30 martie 2004, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând ca situație de fapt, că reclamanta a participat la licitația "Phare 2001" din data de 9 iunie 2003, în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă pentru proiectul intitulat "Amenajarea și utilizarea laboratorului pentru fabricarea medicamentelor noi, proprii, brevetele medaliate internațional solicitate în țară și la export Kilfung și Cistfezim", proiect ce a fost respins prin actul atacat "adresa nr. 173/3324 din 18 noiembrie 2003", întrucât nu a fost selectat de Comitetul de Evaluare.
în drept s-a precizat că potrivit O.G. nr. 51/2002, prin care a fost ratificat Memorandumul de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Europeană, referitor la Programul național Phare 2001, s-a stabilit cadrul instituțional, respectiv autoritatea de selecție, componența Comitetului regional de selecție, iar prin "Ghidul solicitantului" s-a stabilit componența asistență pentru I.N.M. - uri, cum este cazul reclamantei, cât și autoritatea contractantă, care este intimatul Ministerul Integrării Europene.
în speță, instanța a stabilit că evaluarea proiectului s-a făcut de către un comitet de evaluare constituit din membrii A.D.R. N.V. și experții independenți din cadrul Autorității de Implementare, care a fost aprobată de Ministerul Integrării Europene și Delegația Comisiei Europene în România, iar actul atacat este semnat de președintele comitetului și de secretarul acestuia, astfel că nu există temei legal pentru constatarea nulității acestuia.
Referitor la evaluarea tehnică și motivele de nesolicitare a proiectului, în sensul neutilizării complete a titlului, instanța a reținut că proiectul nu a întrunit 28 de puncte și că reclamantului i-a fost trimisă grila de evaluare, astfel că nici sub acest aspect nu au fost constatate cauze de nelegalitate, respingerea fiind determinată de punctajul obținut.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul, invocând nelegalitatea, susținând, în motivare, în esență, aceleași aspecte de critică precizate în acțiune.
Recursul este nefondat.
înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele dosarului, a constatat că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, este legală și temeinică.
Rezultă că proiectul oferit de reclamantă a fost analizat corect de autoritățile de selecție prevăzute de O.G. nr. 51/2002, care a ratificat Memorandumul de bilanțare dintre Guvernul României și Comisia Europeană privind Programul Național Phare 2001, în concordanță cu cadrul instituțional instituit, astfel că pe acest aspect nu au fost evidențiate motive de nelegalitate.
Și pe fond, proiectul a fost evaluat tehnic, motivele de neselectare a acestuia fiind determinate de neîntrunirea celor 28 de puncte prevăzut în grila de evaluare care a fost anexat la actul contestat de recurentă.
în acest context, actul prin care a fost respins proiectul de ședere, întrunește condițiile de legalitate, motiv pentru care înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul, ca nefondat.
← ICCJ. Decizia nr. 1718/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1941/2005. Contencios → |
---|