ICCJ. Decizia nr. 315/2005. Contencios. Anulare decizie Comisie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.315/2005
Dosar nr. 7782/2004
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Olt, reclamanta G.G. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu handicap - Comisia Superioară de Expertiză Medicală, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 2498 din 13 iunie 2003.
În motivarea acţiunii a arătat că, deşi potrivit diagnosticului de hemipareză dreapta spastică afazie post AVC hemoragic, se încadrează în gradul de handicap, pârâta-reclamantă a înserat în respectiva decizie, că petenta nu se încadrează în criteriile medicale prevăzute de Ordinul nr. 726 din 1 octombrie 2002, astfel încât se recomandă adresarea la organele locale, pentru acordarea ajutorului social prevăzut de Legea nr. 416/2001 şi Legea nr. 17/2000.
Tribunalul Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 375 din 28 octombrie 2003, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, pe motiv că actul contestat este emis de o instituţie publică centrală şi potrivit art. 3 pct. C. proc. civ., competenţa revenind curţii de apel.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 374 din 1 iunie 2004, a admis acţiunea reclamantei, a anulat Decizia nr. 2948 din 16 iunie 2003, a Comisiei Superioare de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap şi certificatul nr. 4284 din 24 octombrie 2002, emis de I.S.T.P.H. şi a obligat pârâta la emiterea unei noi decizii de încadrare a reclamantei, în gradul I de invaliditate, corespunzător gradului de handicap sever, reţinând, în esenţă, că aceasta se încadrează în criteriile medicale aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. 726/2002, datorită afecţiunilor grave suferite. Totodată, s-a reţinut că reclamanta necesită permanent un însoţitor, care s-o ajute în rezolvarea nevoilor personale, având capacitatea de muncă redusă în totalitate şi vârsta de peste 62 de ani, fapt ce o îndreptăţeşte la o pensie de invaliditate, conform art. 53 alin. (1).
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Principala critică formulată sentinţei atacate, este aceea că instanţa de fond nu a reţinut că în absenţa unei malformaţii congenitale vasculare cerebrale, la vârsta de 37 ani, reclamanta a suferit un accident acut cerebral, care în fapt este complicaţia unei boli cardiovasculare şi nu se încadrează în criteriile aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. 726/2002, deficienţele pe care aceasta le prezintă, fiind complicaţii ale unor boli.
Printr-un alt motiv de recurs se susţine că instanţa de fond nu a avut în vedere că la Cap. II pct. 1 din Ordinul Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. 726/2002 se stipulează faptul că certificatele de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap, se vor emite numai pentru accidentele vasculare cerebrale cu deficit motor, apărute anterior calităţii de asigurat în sistemul asigurărilor de stat, dar nu mai târziu de vârsta standard de pensionare şi că la data revizuirii (octombrie 2002), reclamanta depăşise vârsta standard de pensioare pentru femei, prevăzută de Legea nr. 19/2000, fiind, deci, aplicabile prevederile pct. 10 din anexa la Ordinul Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. 726/2002.
În aceste condiţii, arată recurenta-pârâtă, instanţa de fond trebuia să constate că în mod corect s-a apreciat că intimata-reclamantă poate beneficia numai de protecţia socială stabilită prin Legea nr. 17/2000, privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este necontestat că Ordinul Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. 726 din 1 octombrie 2002, privind criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru adulţi şi măsurile de protecţie specială a acestora, este dat în baza dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din OUG nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 519/2002.
Prin urmare, dispoziţiile Ordinul Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. 726/2002 nu pot fi interpretate şi aplicate, decât în sensul prevederilor legale în executarea cărora au fost emise.
Astfel, conform art. 1 alin. (1) din OUG nr. 102/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 519/2002, persoanele cu handicap în înţelesul prezentei ordonanţe sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficienţelor lor fizice, psihice, mentale, le împiedică total sau le limitează accesul cu şanse egale la viaţa socială, potrivit vârstei, sexului, factorilor materiali, sociali şi culturali proprii, necesitând măsuri de protecţie specială în sprijinul integrării lor sociale şi profesionale.
În cauză, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond, se constată, din istoricul afecţiunilor intimatei-reclamante, potrivit actelor medicale depuse la dosar, că în urma accidentului vascular cerebral declanşat în anul 1979, cu tot tratamentul recuperator folosit, nu s-au obţinut îmbunătăţiri decât superficiale, ducând la apariţia unei „hemiplegii severe forte, spastice dreapta cu afazie mixtă", reducându-i substanţial posibilitatea de deplasare şi folosire a membrelor superioare, în prezent fiind netransportabilă şi urmând tratament de întreţinere sub îngrijirea şi supravegherea asistentului personal.
Menţiunile medicului de familie sunt în sensul că, deşi s-au luat toate măsurile terapeutice şi tratamentul recuperator, s-a instalat un handicap sever cu componentă spastică accentuată, la care s-a adăugat o rebelă infecţie de incontinenţă urinară, influenţând afecţiunea neurologică devenită cronică după 25 ani, acesta apreciind că intimata-reclamantă îndeplineşte condiţiile legale de handicap sever.
În plus, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile cap. II la anexa Ordinul Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. 726/2002, cu atât mai mult, cu cât accidentul vascular cerebral cu deficit motor al intimatei-pârâte a apărut anterior calităţii de asigurat în sistemul asigurărilor de stat şi cu mult înainte de vârsta standard de pensionare.
De altfel, intimata-reclamantă a fost încadrată într-o categorie de persoane handicapate care necesită protecţie specială, prin certificatul nr. 70 din 24 septembrie 1992, când avea 52 de ani şi prin certificatul nr. 633 din 9 octombrie 1996, când avea 56 de ani şi când s-a constatat că suferă de „hemiplagie dreaptă spastică sechelară post AVC, cu deficit motor sever şi afazie mixtă", menţionându-se ca dată a ivirii handicapului, „mai 1979", ambele certificate fiind emise în baza dispoziţiilor Legii nr. 53/1992. Ulterior, prin certificatul nr. 1436 din 25 aprilie 2002, emis în baza OUG nr. 102/1999, s-au menţinut aceste precizări.
În condiţiile mai sus arătate, nu se poate reţine că handicapul a apărut după vârsta standard de pensionare pentru femei, prevăzut de Legea nr. 19/2000, cum se susţine în motivele de recurs.
Desigur, înaintarea în vârstă, astfel cum menţionează şi medicul de familie, menţine gravitatea stării intimatei-reclamante, stare instalată de peste 25 de ani şi care nu se ameliorează, dar nici nu se poate asimila cu bolile specifice vârstei pentru a-i fi aplicabile doar dispoziţiile Legii nr. 17/2000, privind asistenţa socială a persoanei vârstnice.
Faptul că recurenta-pârâtă este în eroare, atunci când face aprecieri asupra unei persoane cu handicap, dar care are şi vârsta standard de pensionare şi nu distinge asupra datei apariţiei handicapului, o dovedeşte şi modul de interpretare a dispoziţiilor pct. 10 a anexei la Ordinul Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. 726/2002.
În acest sens, textul prevede că „examinarea certificatului de încadrare într-o categorie de persoană cu handicap, se face numai până la împlinirea vârstei standard de pensionare, prevăzută de Legea nr. 19/2000". Prin urmare, este de observat că textul nu se referă la persoanele care ani de zile au fost încadrate în categoria de persoană cu handicap înainte de vârsta respectivă.
De altfel, prin certificatul atacat şi menţinut prin Decizia nr. 2498 din 13 iunie 2003, se reţine ca motivare a concluziei, că intimata-reclamantă necesită doar „protecţie specială şi beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 17/200", următoarele: afecţiunea nu a apărut anterior îndeplinirii condiţiilor de persoană asigurată", motivare contrazisă, însă, de nenumăratele acte şi certificate medicale depuse la dosarul cauzei, de G.G.
Prin urmare, constatându-se că criticile formulate în cauză nu sunt fondate şi că sentinţa atacată este legală şi temeinică, corect şi amplu motivată, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi împotriva sentinţei nr. 374 din 1 iunie 2004, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 300/2005. Contencios. Anulare masura... | ICCJ. Decizia nr. 323/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
