ICCJ. Decizia nr. 456/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 29 octombrie 2003, la Curtea de Apel Alba Iulia, reclamantul K.A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Alba, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să-i fie recunoscută calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este cetățean român de naționalitate maghiară, iar în toamna anului 1944, a fost luat și transportat împreună cu alți bărbați de naționalitate maghiară, din localitatea sa de domiciliu, la detașamentul de muncă forțată din localitatea Roșiorii de Vede.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința nr. 410 din 26 noiembrie 2003, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 539 din 24 septembrie 2003, emisă de pârâtă, reținând în esență că reclamantul este beneficiarul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Alba, criticând-o pentru netemeinicie, arătând că intimatul-reclamant nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 105/1999, întrucât, începând cu data de 1 septembrie 1944, au fost abrogate legile cu caracter discriminatoriu care vizau aceste persecuții, prin Decretul - lege nr. 1627/1944.
Recursul este nefondat.
Din declarațiile autentificate ale martorilor F.G. și K.L. rezultă că aceștia, împreună cu reclamantul, au fost luați și transportați în luna octombrie 1944, din localitatea de domiciliu, Aiud, la detașamentele de muncă forțată, din motive etnice, în localitatea Roșiori de Vede, unde au muncit trei luni de zile, respectiv până la sfârșitul lunii decembrie 1944.
Caracterul abuziv al acestei măsuri este lesne de înțeles și rezultă cu certitudine faptul că reclamantul face parte din categoria persoanelor persecutate de către regimurile instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1944 și a avut de suferit persecuții din motive etnice, beneficiind prin urmare, de prevederile art. 1 lit. d) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.
Această soluție se impune, chiar și în condițiile obligării schimbării domiciliului, după data de 1 septembrie 1944, data abrogării legilor cu caracter discriminatoriu, deoarece caracterul de persecuție al măsurii, este pus în evidență și de faptul luării ei, chiar și atunci când nu mai exista temei legal.
în consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 448/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 455/2005. contencios → |
|---|
