ICCJ. Decizia nr. 5/2005. Contencios
| Comentarii |
|
La data de 17 iulie 2001, SC R. SRL București a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și cu Administrația Națională a Drumurilor, să se dispună anularea deciziei nr. 102 din 18 iunie 2001, emisă de prima autoritate publică, precum și a procesului-verbal nr. 2964 din 21 mai 2001, încheiat de inspectori ai pârâtei secunde, ca nelegale.
Pe cale de consecință, reclamanta a cerut exonerarea sa de obligația de plată a sumei de 1.319.341.225 lei, reprezentând debit către Fondul special al drumurilor și majorări de întârziere aferente.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că măsurile luate prin actul de control financiar din 21 mai 2001, contrazic în mod flagrant constatările efectuate anterior, de aceleași organe de control, conform cărora nu au existat obligații de plată ale agentului economic față de Fondul special al drumurilor, în perioada ce interesează procesul. Că, numai prin aplicarea unui mod de calcul eronat și nelegal, echipa de control a stabilit în sarcina societății, și majorări de întârziere mai mari, decât debitul asupra cărora fuseseră calculate.
Cu totul, în subsidiar, în ipoteza în care s-ar considera totuși, că societatea datorează vreuna din sumele de bani menționate în procesele-verbale de control încheiate, succesiv, respectiv de 249.552.185 lei sau 241.720.025 lei, reclamanta a solicitat instanței, să procedeze la o diminuare corespunzătoare a cuantumului creanței financiare.
Prin sentința civilă nr. 721 din 4 iulie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea și a dispus anularea actelor juridice atacate, cu privire la sumele de 558.673.598 lei și, respectiv, de 1.079.352 lei, reprezentând taxe la Fondul special al drumurilor, nedatorate și achitate de reclamantă, cu O.P. din 7 august 2001.
A exonerat pe reclamantă, de obligația de plată a acestor sume și în sfârșit, a respins excepțiile privind lipsa de calitate procesuală pasivă și de inadmisibilitate a acțiunii invocate în cauză de către pârâta Administrația Națională a Drumurilor.
Instanța a reținut că o atare soluție se impune în raport cu constatările expertului contabil, potrivit cărora, la data de 7 august 2001, reclamanta a virat suma de 1.319.341.285 lei, dar suma reală datorată de ea la Fondul special al drumurilor, este de 249.552.185 lei, la care se adaugă majorările de întârziere în sumă de 511.115.442 lei.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, pârâții Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și Administrația Națională a Drumurilor.
Recurenții au susținut, în cadrul unei critici care se regăsește în ambele recursuri, că în formarea convingerii sale, prima instanță s-a bazat exclusiv pe concluziile expertului contabil, ignorând toate celelalte probe administrate în dosar, inclusiv obiecțiunile formulate la raportul de expertiză.
Procedând astfel, Curtea a diminuat în mod nejustificat suma datorată de societatea comercială reclamantă, la nivelul celei stabilite de expert.
Recursurile sunt întemeiate.
Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
în speță, prin sentința atacată cu recurs, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea SC R. SRL București, fundamentându-și această soluție, exclusiv pe baza concluziilor exprimate de expertul contabil C.I.
Celelalte probe administrate, precum și apărările formulate de pârâți, în cadrul notelor scrise și a obiecțiunilor la raportul de expertiză contabilă, nu au format obiectul vreunei analize, chiar sumare, din partea instanței de fond.
în aceste condiții, hotărârea pronunțată este, practic, nemotivată, făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar al legalității și temeiniciei sale, de către instanța de judecată superioară.
De aceea, pentru corecta soluționare a litigiului a fost admis recursul și a fost casată sentința, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.
Văzând și dispozițiile art. 304 pct. 7 și art. 313 C. proc. civ.,
| ← ICCJ. Decizia nr. 1942/2005. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 551/2005. Contencios → |
|---|
