ICCJ. Decizia nr. 551/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., înregistrată la 8 noiembrie 2004, Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea, în numele Ministerului Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală, în contradictoriu cu SC I.I. SRL Balotești, a solicitat desființarea deciziei civile nr. 7029/2004, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție și rejudecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 49/2003, a Curții de Apel Galați.
în motivarea contestației s-a susținut că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra motivelor de recurs privind prescrierea dreptului la acțiune al reclamantei.
Contestația în anulare nu este întemeiată și urmează a fi respinsă, pentru următoarele considerente.
Prin sentința civilă nr. 49 din 25 aprilie 2003, Curtea de Apel Galați a admis acțiunea reclamantei SC I.I. SRL Balotești și a obligat pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Vrancea, la plata sumei de 4.032.627.481 lei, despăgubiri, penalități 20.000.000 lei, cheltuieli de judecată.
Prin recursul declarat împotriva acestei hotărâri, Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, a susținut, printre altele, prescripția dreptului la acțiune, al reclamantei.
Soluționând recursul, înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 7029 din 21 septembrie 2004, analizând acest motiv de casare, a reținut că nu este întemeiat, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curgând de la momentul când s-a cunoscut întinderea pagubei, moment concretizat în speță prin decizia penală nr. 304 din 14 martie 2003, față de care cererea reclamantei a fost formulată în termen.
Astfel fiind, este evident că instanța de recurs a analizat și s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de casare, inclusiv asupra celui privind prescripția dreptului la acțiune al reclamantei.
împrejurarea că recurenta-contestatoare nu este de acord cu momentul de la care instanța de recurs a apreciat că începe să curgă termenul pentru promovarea acțiunii, este nerelevant, obiectul contestației în anulare limitându-se la verificarea îndeplinirii cerințelor art. 318 teza a II-a C. proc. civ., respectiv al omisiunii de pronunțare asupra vreunui motiv de casare și nicidecum la motive ce privesc fondul litigiului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 624/2005. contencios → |
|---|
