ICCJ. Decizia nr. 485/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 485/2005

Dosar nr. 7211/2004

Şedinţa publică din 31 ianuarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 5 ianuarie 2004, reclamantul P.V. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 1666 din 5 noiembrie 2002, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, cu motivarea că a efectuat stagiul militar într-un detaşament subordonat fostei Direcţii Generale a Serviciului Muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 358 din 21 mai 2004, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantului, a anulat hotărârea emisă de Casa Judeţeană de Pensii Dolj şi a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 1 iunie 1951 - 31 decembrie 1951 şi 24 aprilie 1952 - 29 septembrie 1954, începând cu data de 1 septembrie 2002.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că din actele depuse la dosar, a rezultat că reclamantul a efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta, cu motivarea că din actele depuse la comisie, de către reclamant, respectiv copia livretului militar nu rezultă că acesta a satisfăcut stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, conform cerinţelor art. 1 din Legea nr. 309/2002, ci la U.M. 04196.

Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate de lege, cetăţenii români care în perioada 1950 - 1961 au efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din subordinea Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

Legea mai prevede, în art. 6 alin. (2), că acordarea drepturilor prevăzute de lege, se face la cerere, în baza înscrierilor din livretul militar sau a adeverinţelor eliberate de Centrele militare judeţene sau de U.M. 02405 Piteşti.

Cum din livretul militar aflat în copie la dosar, rezultă că intimatul-reclamant a efectuat stagiul militar în U.M. 4195 Bucureşti, deci într-o unitate din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, şi nu în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în mod greşit instanţa de fond i-a admis acţiunea.

În concluzie, faţă de considerentele expuse, Curtea urmează a admite prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Dolj, împotriva sentinţei civile nr. 358 din 21 mai 2004, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, casează sentinţa atacată şi, pe fond, respinge acţiunea.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 485/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs