ICCJ. Decizia nr. 5249/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Satu Mare, la 25 decembrie 2004, reclamantul B.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor din România, anularea deciziei nr. 171 din 25 noiembrie 2004 a Comisiei superioare de disciplină din cadrul organizației pârâte și tragerea la răspundere a persoanei vinovate de decesul soției sale.
Prin sentința civilă nr. 75 din 30 martie 2005, Tribunalul Satu Mare a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
în motivarea acestei soluții, Tribunalul Satu Mare a reținut că, fiind un act administrativ-jurisdicțional emis de către o autoritate publică centrală, verificarea legalității deciziei contestate este de competența curții de apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ. A mai reținut tribunalul, că în mod greșit s-a indicat, în cuprinsul deciziei contestate, că acțiunea în anulare împotriva acestui act poate fi introdusă la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza teritorială a căruia își desfășoară activitatea, medicul intimat, conform art. 78 din Legea nr. 306/2004, privind exercitarea profesiei de medic, precum și organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor din România, aceste prevederi legale speciale fiind aplicabile exclusiv medicului sancționat, nu și altor persoane vătămate prin actul respectiv, care trebuie să urmeze calea dreptului comun în materie.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 220/CA/2005 - P.I. din 5 septembrie 2005, și-a declinat competența, în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția de contencios administrativ, invocând dispozițiile speciale ale art. 78 din Legea nr. 306/2004 și caracterul acestora derogatoriu de la dreptul comun.
Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat la înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 22 C. proc. civ.
Examinând actele dosarului, se constată, în raport cu obiectul acțiunii, că, în cauză, competența materială revine secției de contencios administrativ a Tribunalului Satu Mare.
Astfel, obiectul acțiunii în cauza de față îl constituie anularea deciziei nr. 171 din 25 noiembrie 2004 a Comisiei superioare de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România, organizație profesională a corpului medical care, în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 306/2004, are și calitatea de organ de jurisdicție profesională.
în acest sens, art. 71 din actul normativ sus menționat prevede că, în cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează și funcționează comisia de disciplină, care judecă în complete de 3 membri, abaterile disciplinare săvârșite de medicii înscriși în acel colegiu [alin. 1)], iar la nivelul Colegiului Medicilor din România se organizează și funcționează Comisia superioară de disciplină, care judecă în complete de 5 membri, contestațiile formulate împotriva deciziilor comisiilor de disciplină teritoriale [alin. 2)]. Contestațiile pot fi formulate, potrivit art. 75 alin. (2) din același act normativ, în termen de 15 zile de la comunicare, de către persoana sancționată, persoana care a făcut sesizarea, Ministerul Sănătății, președintele colegiului teritorial sau președintele Colegiului Medicilor din România.
Referindu-se la decizia Comisiei superioare de disciplină, art. 78 din Legea nr. 306/2004 prevede că împotriva acesteia, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancționat poate formula o acțiune în anulare la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia își desfășoară activitatea.
Pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare, dispozițiile art. 78 din Legea nr. 306/2004, mai sus menționate, trebuie considerat că se aplică și celorlalte subiecte de drept prevăzute la art. 75 alin. (2) din același act normativ, respectiv persoana care a făcut sesizarea, Ministerul Sănătății, președintele colegiului teritorial și președintele Colegiului Medicilor din România.
Așa cum rezultă din prevederile legale sus menționate, decizia Comisiei superioare de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România este un act administrativ-jurisdicțional, emis în urma unei proceduri speciale, reglementată de o lege specială, care prevede, totodată, și calea de atac ce poate fi exercitată împotriva actului administrativ respectiv, precum și instanța de judecată competentă să verifice legalitatea acestuia.
Cum Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum și organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor din România, este o lege specială, iar, potrivit unui principiu de drept, legea specială derogă de la legea generală, rezultă că dispozițiile acestui act normativ prevalează față de cele ale dreptului comun în materie, această regulă fiind expres prevăzută chiar de către Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, la art. 10 alin. (1) teza finală.
într-adevăr, dispozițiile art. 78 din Legea nr. 306/2004 se referă expres doar la medicul sancționat prin actul administrativ în discuție.
După cum se cunoaște, însă, la baza stabilirii competenței materiale procesuale a instanțelor judecătorești stau criterii obiective, precum obiectul, valoarea și natura litigiului dedus judecății.
Or, în speță, așa cum s-a arătat, obiectul cauzei îl constituie verificarea legalității unui act administrativ emis de un organism de jurisdicție profesională instituit de o lege specială, aceeași lege specială atribuind competența de judecată, tribunalului.
A considera că dispozițiile art. 78 din Legea nr. 306/2004 sunt aplicabile exclusiv medicului sancționat, nu și celorlalte subiecte de drept prevăzute la art. 75 alin. (2) din același act normativ, care ar trebui, astfel, să urmeze calea dreptului comun în materie, adresându-se altei instanțe, ar însemna să se admită că stabilirea competenței de judecată se poate face în funcție de un criteriu subiectiv și, deci, discriminatoriu, anume, calitatea reclamantului, încălcându-se principiul egalității părților în fața legii și a autorităților judiciare, consacrat atât de art. 16 alin. (1) din Constituție, cât și de art. 7 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, principiu potrivit căruia judecarea proceselor trebuie să se realizeze de către aceleași organe și potrivit acelorași reguli procesuale pentru toți cetățenii.
Având în vedere cele arătate, competența de soluționare a cauzei a fost stabilită în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Satu Mare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4673/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5250/2005. Contencios → |
|---|
