ICCJ. Decizia nr. 4673/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la 26 ianuarie 2005, reclamantul V.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, anularea hotărârii acesteia, nr. 71 din 11 noiembrie 2004 și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
în susținerea acțiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și carnetele de muncă ale părinților săi, V.G. și V.E., care atestă transferul acestora, în anul 1944, din localitatea de domiciliu, Lăpușna - Basarabia, în comuna Mehadia, județul Caraș-Severin.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 171 din 21 martie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat, pentru perioada 15 martie 1943 - 6 martie 1945, și să-i acorde acestuia, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 septembrie 2004.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a născut la 15 martie 1943, după refugiul părinților săi din localitatea Lăpușna - Basarabia, în România, dobândind, odată cu nașterea, statutul de refugiat și beneficiind, astfel, de prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
împotriva acestei sentințe, în baza art. 304 pct. 6, 8, 9 și 10 C. proc. civ., a formulat recurs, Casa Județeană de Pensii Maramureș, susținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, în cauză neexistând dovezi că familia reclamantului ar fi suferit vreo persecuție; mai arată recurenta că, față de momentul transferului părinților săi la locuri de muncă de pe teritoriul României, care a avut loc în cursul anului 1944, în mod greșit a reținut instanța de fond că reclamantul s-a născut în timpul refugiului părinților săi, fapt care a condus la acordarea de către instanță, a mai mult decât s-a cerut prin acțiune.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile aduse de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este fondat, pentru motivele care se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Totodată, potrivit art. 61din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori.
La dosarul cauzei au fost depuse copii ale carnetelor de muncă ale părinților reclamantului, acte oficiale din care rezultă că aceștia s-au mutat din localitatea de domiciliu, Lăpușna - Basarabia, în comuna Mehadia, județul Caraș-Severin, în anul 1944, cu ocazia transferului în interesul serviciului. Cum această împrejurare, atestată de un act oficial, cum este carnetul de muncă, a avut loc ulterior ocupării și cedării Basarabiei către U.R.S.S., în mod corect a apreciat instanța de fond că mutarea în România a reclamantului și a familiei sale a avut caracterul unei strămutări și, reținând calitatea de refugiat a acestuia, a obligat-o pe pârâtă să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999.
în mod greșit, însă, a considerat instanța de fond că perioada pentru care reclamantul beneficiază de drepturile compensatorii începe cu momentul nașterii sale, respectiv 15 martie 1943, atâta vreme, cât, la acea dată, familia sa nu fusese încă strămutată, această împrejurare având loc abia la data de 1 octombrie 1944, când, așa cum rezultă din mențiunile existente în carnetele de muncă ale părinților săi, aceștia au fost transferați cu serviciul pe teritoriul României.
Drept urmare, recursul a fost admis, iar sentința atacată a fost modificată cu privire la perioada refugiului, celelalte dispoziții fiind menținute.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4672/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5249/2005. Contencios → |
|---|
