ICCJ. Decizia nr. 534/2005. Contencios. Acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 534/2005
Dosar nr. 2423/2004
Şedinţa publică din 1 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1047 din 25 iulie 2003, la Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamantul L.M. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Mureş, anularea hotărârii nr. 3354 din 12 mai 2003, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia de a emite o nouă hotărâre prin care să îi recunoască perioada 2 august 1951 - 30 august 1954, de efectuare a stagiului militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii şi să îi acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.
În motivare, reclamantul a arătat că, a prestat muncă în detaşamentele organizate la Ghimbav, Cristian şi Reşiţa, pe toată durata serviciului militar.
Prin sentinţa nr. 588 din 22 decembrie 2003, instanţa învestită a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să îi acorde reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 309/2002, pe perioada efectuării stagiului militar.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut din documentele militare depuse în probaţiune, că în perioada 27 octombrie 1951 - 25 martie 1953, reclamantul a efectuat serviciul militar, ca mână de lucru, în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş, susţinând că, reclamantul a efectuat stagiul militar în unităţi militare care nu au făcut parte din Direcţia Generală a Serviciului Muncii, nefiind, deci, aplicabile dispoziţiile Legii nr. 309/2002, acestei perioade.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 beneficiază de prevederile legii, persoana care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.
În raport cu aceste dispoziţii legale, se constată că pe perioada efectuării stagiului militar, de la încorporare şi până la lăsarea la vatră, reclamantul s-a aflat în situaţia prevăzută de art. 1 din Legea nr. 309/2002, executând serviciul militar, ca mână de lucru, în detaşamentele de muncă menţionate ca atare, în fişa de evidenţă personală.
În consecinţă, soluţia pronunţată în cauză fiind legală, urmează a se respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Mureş împotriva sentinţei nr. 588 din 22 decembrie 2003, a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 533/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 535/2005. Contencios. Acordare drepturi... → |
---|