ICCJ. Decizia nr. 5899/2005. Contencios. Anulare decizie M.F.P. şi acte vamale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5899/2005
Dosar nr. 6852/2004
Şedinţa publică din 9 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ, reclamanta SC I.M. SRL Timişoara, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională a Vămilor, a solicitat anularea deciziei emisă de Ministerul Finanţelor Publice, în baza OUG nr. 13/2001, aprobată prin Legea nr. 506/2001, precum şi a procesului-verbal de control încheiat de Direcţia Regională Vamală Timişoara şi exonerarea societăţii de plata datoriei vamale în sumă de 28.871.486.668 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal de control nr. 232 din 11 septembrie 2003, au fost stabilite în sarcina sa, obligaţii bugetare în valoare totală de 28.871.486.668 lei, iar motivul pentru care organul de control a stabilit că reclamanta ar datora taxe vamale şi T.V.A., fiind acela că societatea reclamantă nu ar fi întreprindere mică sau mijlocie producătoare de bunuri sau servicii, întrucât ponderea cifrei de afaceri realizată din activitatea de producţie şi servicii a societăţii este inferioară celei obţinute din activitatea de comerţ, astfel că nu beneficiază de facilităţile acordate prin Legea nr. 133/1999.
În şedinţa publică din 18 noiembrie 2003, cauza a fost suspendată până la soluţionarea procedurii prealabile.
La data de 6 februarie 2004, reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, solicitând anularea deciziei Ministerului Finanţelor Publice, nr. 364 din 24 decembrie 2003, prin care a fost respinsă contestaţia reclamantei, pentru suma totală de 2.567.555.844 lei şi desfiinţarea în totalitate a procesului-verbal nr. 236 din 11 septembrie 2003.
Prin sentinţa civilă nr. 216/PI din 6 aprilie 2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC I.M. SRL Timişoara.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte anularea actelor administrative contestate pentru suma totală de 2.567.555.844 lei, aceste obligaţii bugetare au fost stabilite în sarcina reclamantei, reţinându-se că în perioada 15 iunie 2000 - 6 februarie 2001, aceasta nu beneficiază de facilităţile instituite de Legea nr. 133/1999, respectiv de scutirea la plata taxelor vamale şi T.V.A., în condiţiile în care nu desfăşura activitate de producţie înregistrată în obiectul de activitate.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, reclamanta SC I.M. SRL Timişoara, care a invocat prevederile art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a aplicat în mod greşit prevederile art. 22 din Legea nr. 133/1999 şi a exclus această unitate economică, de la beneficiul facilităţilor prevăzute de lege, cu argumentul eronat potrivit căruia ar fi trebuit să aibă prevăzută activitatea de producţie în actul constitutiv al societăţii comerciale.
Autorităţile pârâte au formulat întâmpinări, prin care au cerut respingerea recursului, susţinând că hotărârea este legală şi temeinică, instanţa de fond făcând o aplicare corectă a prevederilor legale incidente în cauză.
Recursul este întemeiat.
Prin procesul-verbal de control nr. 232 din 11 septembrie 2003, organele de control din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Timişoara au stabilit în sarcina recurentei-reclamante, o obligaţie bugetară suplimentară de 28.871.486.668 ROL, formată din:
- 1.318.073.188 ROL taxe vamale;
- 1.002.665.719 ROL dobânzi aferente taxelor vamale;
- 14.706.985.473 ROL T.V.A.;
- 11.843.762.288 ROL dobânzi aferente T.V.A.
Organele de control au reţinut că societatea comercială a efectuat, în perioada 15 iunie 2000 - 15 februarie 2001, un număr de 15 importuri de utilaje, pentru care a beneficiat de scutire la plata taxelor vamale, în baza prevederilor Legii nr. 133/1999, privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi a T.V.A. aferent, în baza OUG nr. 17/2000 privind T.V.A.
Cu ocazia controlului, organele fiscale au constatat că societatea comercială beneficiase din eroare de scutirile prevăzute de cele două acte normative, aceasta neavând ca obiect de activitate producţia de materiale plastice, iar în perioada respectivă a obţinut venituri preponderent din vânzarea de produse.
Prin Decizia nr. 364 din 24 decembrie 2003, emisă de direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, procesul-verbal nr. 232 din 11 septembrie 2003 a fost desfiinţat parţial, pentru suma de 26.303.930.824 ROL reprezentând:
- 1.216.365.392 ROL taxe vamale;
- 864.190.555 ROL dobânzi aferente taxelor vamale;
- 13.721.436.930 ROL T.V.A.;
- 10.501.937.947 ROL dobânzi aferente T.V.A.
În privinţa acestor sume s-a dispus refacerea controlului.
Totodată, prin aceeaşi decizie, contestaţia formulată de societatea comercială a fost respinsă şi procesul-verbal de control a fost menţinut pentru suma totală de 2.567.555.844 ROL, formată din:
- 101.707.796 ROL taxe vamale;
- 138.475.164 ROL dobânzi aferente taxelor vamale;
- 985.548.543 ROL T.V.A.;
- 1.341.824.431 ROL dobânzi aferente T.V.A.
În privinţa acestor sume, organul de soluţionare a contestaţiilor a confirmat punctul de vedere al organului de control şi a reţinut, în esenţă, că societatea comercială nu putea beneficia legal de scutirile acordate la data efectuării importului, cu D.I.V. nr. 23025 din 15 iunie 2000, din moment ce în cursul anului 2000 nu a desfăşurat activitate de producţie, iar completarea obiectului de activitate, cu cea de producţie, s-a făcut cu actul adiţional autentificat la data de 1 februarie 2001 şi înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului Timiş, la data de 6 februarie 2001.
Instanţa de fond şi-a însuşit punctul de vedere al organelor fiscale, reţinând, totodată, că prevederile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, sunt conforme cu această lege, astfel că societatea comercială nu putea beneficia legal de scutirile la plata taxelor vamale şi, respectiv, T.V.A.
De menţionat că, prin sentinţa civilă nr. 434 din 1 noiembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, confirmată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3888 din 21 iunie 2005, s-a stabilit că prevederile pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, aprobată prin HG nr. 244/2001, sunt neconforme cu prevederile acestei legi, adăugând condiţii noi faţă de cele prevăzute de lege. Această soluţie a fost pronunţată de instanţele judecătoreşti, în cauza care a avut ca obiect acţiunea formulată de recurenta-reclamantă, din dosarul de faţă, cu privire la partea din procesul-verbal nr. 232/2003 ce fusese desfiinţată prin Decizia nr. 364/2003.
Soluţia pronunţată de instanţa de fond în cauza de faţă este greşită, iar actele administrative atacate sunt nelegale, pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.
Astfel, potrivit prevederilor art. 22 din Legea nr. 133/1999, privind stimularea întreprinzătorilor privaţi, pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, în vigoare la data raportului juridic dedus judecăţii [Legea nr. 133/1999 a fost abrogată prin Legea nr.346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii (M. Of. nr. 681/29.07.2004)]; „întreprinderile mici şi mijlocii sunt scutite de la plata taxelor vamale pentru maşinile, instalaţiile, echipamentele industriale, know-how, care se importă în vederea dezvoltării activităţilor proprii de producţie şi servicii şi care se achită din fonduri proprii sau din credite obţinute de la bănci româneşti sau străine".
De menţionat că, potrivit susţinerilor recurentei-reclamante, confirmate şi de probele extrajudiciare depuse la dosar, rezultă că utilajele importate nu au făcut obiectul unei activităţi de comerţ, ci au fost puse în exploatare, pentru realizarea activităţii de producţie pe care unitatea a dezvoltat-o în perioada următoare realizării importului, împrejurare necontestată de către reprezentanţii autorităţilor vamale şi fiscale.
Este adevărat că potrivit dispoziţiilor pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, aprobate prin HG nr. 244/2001, „nu intră sub incidenţa acestor prevederi, persoanele fizice şi juridice a căror activitate principală o reprezintă cumpărarea şi revânzarea de produse sau închirierea de bunuri mobile sau imobile", dar aceste dispoziţii trebuie interpretate în raport cu litera şi spiritul legii.
Astfel, din interpretarea logică, sistematică şi teleologică a prevederilor art. 1-4 din Legea nr. 133/1999, la care se referă pct. 1 şi 2 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 244/2001, rezultă că facilităţile create au ca scop, pe de o parte, stimularea înfiinţării şi, pe de altă parte, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, în vederea dezvoltării activităţilor de producţie şi servicii.
În raport cu această concluzie, rezultă că hotărâtoare pentru aplicarea prevederilor art. 22 din Legea nr. 133/1999, nu este proporţia activităţii de producţie, ci împrejurarea dacă utilajele, maşinile, echipamentele, etc., importate au fost folosite la înfiinţarea/dezvoltarea unei activităţi de producţie, reglementarea de la pct. 2 din Normele metodologice conţinând o condiţie neprevăzută în mod expres de lege şi fiind străină de scopul acestei legi.
Astfel fiind, în raport cu prevederile art. 22 din Legea nr. 133/1999 şi cu scopul acestei legi, actele administrative contestate în cauză sunt nelegale, dispoziţiile pct. 2 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 244/2001, nefiind conforme cu prevederile acestei legi.
În concluzie, pentru considerentele de mai sus, va fi admis recursul, va fi casată sentinţa atacată, va fi admisă acţiunea şi vor fi anulate actele administrative atacate, cu consecinţa exonerării recurentei-reclamante de la plata sumei totale de 2.567.555.844 ROL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC I.M. SRL Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 216/PI din 6 aprilie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, anulează actele administrative contestate, cu consecinţa exonerării SC I.M. SRL Timişoara de la plata sumei de 2.567.555.844 ROL.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5876/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 684/2005. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
