ICCJ. Decizia nr. 662/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la 26 aprilie 2004, reclamanta C.N. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună anularea hotărârii nr. 11224/3760 din 11 martie 2004 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta Casa de Pensii a municipiului București nu a analizat corect actele depuse, din care rezultă că în anul 1940 s-a refugiat împreună cu familia, din Basarabia, rămânând definitiv în România.
Prin sentința civilă nr. 1271 din 17 mai 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei C.N., a anulat hotărârea nr. 11224/3760 din 11 martie 2004, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 octombrie 2002.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză (actele de stare civilă, actul de notorietate, adeverința eliberată de Comisariatul General al Refugiaților și Evacuaților - Serviciul Evidenței Refugiaților Basarabeni și Bucovineni și declarațiile de martor), rezultă că reclamanta a făcut dovada că s-a refugiat în România, împreună cu familia, inițial în orașul Câmpulung Muscel, iar din luna august 1940, în București, de unde nu s-a mai întors niciodată în Basarabia.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în esență, se susține că o parte din materialul probator a fost depus în fața instanței de fond, nefiind prezentat comisiei de specialitate din cadrul Casei de Pensii a municipiului București. De asemenea, pârâta susține că din actele existente la dosarul cauzei nu reiese data când a încetat persecuția etnică. pentru a se putea stabili perioada pentru care se acordă drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Examinându-se sentința atacată. în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii. se constată că recursul este nefondat. pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Rezultă cu claritate că legiuitorul a înțeles să considere strămutarea în altă localitate, decât cea de domiciliu, ca o modalitate de persecuție din motive etnice.
Prin Normele de aplicare a ordonanței menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Perioada maximă pentru care se pot acorda drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, este în mod expres precizată în cuprinsul legii menționate (6 septembrie 1940 - 6 martie 1945).
Ca urmare, instanța de fond a procedat în mod legal, recunoscând reclamantei, pe baza dovezilor administrate, drepturile prevăzute de lege, începând cu data de 6 septembrie 1940, chiar dacă există elemente că refugiul a început anterior acestei date.
Cum la art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, se prevede că în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori, Curtea de Apel București a apreciat corect întregul material probator existent la dosarul cauzei, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5792/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3024/2005. Contencios → |
|---|
