ICCJ. Decizia nr. 295/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 15 octombrie 2003, reclamantul P.R. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună anularea hotărârii nr. 6918/6066 din 8 august 2003, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că s-a adresat comisiei de specialitate din cadrul Casei de Pensii a municipiului București, solicitând recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru două perioade: 28 iunie 1940 - noiembrie 1941 și 5 februarie 1944 - 6 martie 1945. A apreciat că, urmare a unei analize incomplete a documentelor prezentate, comisia i-a recunoscut numai drepturile cuvenite pentru cea de-a doua perioadă.
Prin sentința civilă nr. 1971 din 20 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului P.R.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză nu rezultă că în intervalul 31 iulie 1940 - octombrie 1941, acesta a fost supus persecuțiilor etnice, în această perioadă reclamantul aflându-se în București, unde s-a căsătorit și de unde a fost concentrat și trimis pe front.
în consecință, instanța a reținut că părăsirea Bucovinei de către reclamant, în anul 1940, nu s-a datorat persecuției etnice, ci îndeplinirii obligațiilor militare.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul P.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în esență, se susține că rămânerea reclamantului pe teritoriul României, în momentul cedării Nordului Bucovinei și Basarabiei (28 iunie 1940), nu s-a datorat îndeplinirii obligațiilor militare, ci unei opțiuni personale, influențată de perspectiva sumbră a instaurării în aceste zone, a regimului politic sovietic.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. în această categorie au fost incluse prin aceleași norme, și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Instanța de fond a reținut în mod corect că reclamantul nu a făcut dovada că s-a aflat în vreuna din aceste situații, în perioada 28 iunie 1940 - noiembrie 1941. împrejurarea că tragicele evenimente din iunie 1940, când Basarabia și Bucovina de Nord au fost cedate statului sovietic, l-au surprins pe reclamant în postura de elev al Școlii de ofițeri de rezervă din Sfântul Gheorghe, iar ulterior, de participant la operațiunile de război, nu-l îndreptățesc pe acesta la beneficiul drepturilor stabilite prin Legea nr. 189/2000.
Mai mult decât atât, cererea reclamantului excede perioadei în care se pot calcula drepturile stabilite prin Legea nr. 189/2000. Astfel, legea menționată instituie în mod imperativ ca limită inferioară a acestei perioade, data de 6 septembrie 1940, neputându-se lua în discuție solicitarea reclamantului privind acordarea drepturilor, începând cu 28 iunie 1940.
Rezultă, deci, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, recursul declarat fiind respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2636/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 640/2005. Contencios → |
|---|
