ICCJ. Decizia nr. 3024/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 19 februarie 2003, reclamanta SC C. SA a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, anularea deciziei nr. 5 din 23 ianuarie 2003, emisă de acesta, precum și a notei de constatare din data de 10 decembrie 2002, întocmită de Direcția Control Fiscal Prahova.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, urmare a contractelor pentru executarea de locuințe sociale, încheiate cu Primăria municipiului Ploiești, a fost obligată, prin actele de control financiar enumerate mai sus, să plătească T.V.A. aferent sumelor încasate pentru aceste lucrări.
Reclamanta a susținut că nu datorează T.V.A. pentru aceste sume, deoarece contractele respective conțineau clauze exprese privind cota 0 de T.V.A., în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 114/1996 și Legii nr. 145/1999, precum și cu prevederile O.U.G. nr. 17/2000, pentru modificarea și completarea Legii locuinței nr. 114/1996.
A mai susținut reclamanta că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Ordinului ministrului finanțelor nr. 1026/2000, deoarece reprezintă o adăugare la lege și este în totală contradicție cu actele normative menționate anterior.
La termenul din 1 aprilie 2003 a fost citată în cauză, în calitate de pârâtă, și Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, iar prin încheierea din 5 mai 2003 s-a dispus în cauză efectuarea unei expertize financiar-contabile.
Curtea de Apel Ploiești, prin sentința civilă nr. 111 din 4 iunie 2003, a admis acțiunea reclamantei SC C. SA, a anulat decizia nr. 5 din 23 ianuarie 2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, precum și nota de constatare din 11 decembrie 2002 și, pe cale de consecință, a exonerat reclamanta de plata cotei de T.V.A. pentru toate contractele încheiate cu Primăria municipiului Ploiești, în sumă de 4.181.001.031 lei, precum și a majorărilor de întârziere și penalităților aferente în sumă de 2.334.886.976 lei și respectiv, 254.437.013 lei, a obligat, de asemenea, pârâții la plata sumei de 28.040.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta a facturat Primăriei municipiului Ploiești, contravaloarea lucrărilor executate conform legislației în vigoare și în conformitate cu clauzele contractuale prevăzute prin acordul părților.
Cum legislația în vigoare la data acestor operațiuni prevedea scutirea de T.V.A. pentru beneficiarul unor asemenea lucrări, în speță Primăria municipiului Ploiești, acesteia nu i-au fost alocate de la bugetul de stat, sumele necesare plății T.V.A. și pe cale de consecință, nici antreprenorul acestor lucrări nu a încasat cote de T.V.A. aferente sumelor primite în baza contractelor, pentru a le vărsa bugetului de stat.
A mai reținut instanța, că în cauză nu își găsesc aplicarea dispozițiile Ordinului ministrului finanțelor nr. 1026/2000, în condițiile în care acestea reprezintă o adăugare la lege și înlătură însăși rațiunea pentru care a fost adoptată O.U.G. nr. 17/2000, stimularea construcției de locuințe.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs, pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, susținând că în mod eronat instanța de fond a admis acțiunea reclamantei SC C. SA, cu privire la aplicarea cotei 0 de T.V.A., pentru lucrările executate în beneficiul Primăriei municipiului Ploiești, deoarece beneficiarul acestor lucrări nu intră în categoria persoanelor scutite de plata T.V.A., conform dispozițiilor Ordinului ministrului finanțelor nr. 1026/2000.
Recursul este nefondat.
Din probele administrate în cauză a rezultat că intimata SC C. SA, în calitate de antreprenor, a încheiat în perioada 1999 - 2001, cinci contracte pentru lucrări de construcții cu Primăria municipiului Ploiești, în calitate de beneficiar.
A mai rezultat din probele dosarului, că în toate aceste contracte, părțile au inserat expres clauza scutirii de T.V.A. pentru sumele facturate și încasate de către intimată, în conformitate cu dispozițiile legale în materie, respectiv Legea nr. 114/1996, Legea nr. 145/1999 și O.U.G. nr. 17/2000, pentru modificarea și completarea Legii locuinței nr. 114/1996.
Acest din urmă act normativ prevedea la art. 17 pct. B lit. n), aplicarea cotei 0 de T.V.A. pentru construcția de locuințe, precum și pentru extinderea, consolidarea și reabilitarea celor existente, iar în ultimul aliniat preciza că aplicarea cotei 0 se va face pentru cazurile prevăzute de lit. k), l), m), n) și o), prin ordin al ministrului finanțelor.
Pe cale de consecință a fost emis Ordinul ministrului finanțelor nr. 1026 din 12 iulie 2000 care, în art. 1, prevedea următoarele:
1) Potrivit prevederilor art. 17 pct. B lit. n) și o) din O.U.G. nr. 17/2000 privind T.V.A. pentru construcția, extinderea, consolidarea și reabilitarea locuințelor și pentru lăcașuri de cult religios.
2) Cota 0 a T.V.A. se aplică pentru construcția, extinderea, consolidarea și reabilitarea locuințelor și pentru construcția de lăcașuri de cult religios, pentru lucrările care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) sunt prevăzute în autorizația eliberată în condițiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor.
b)sunt executate de persoane fizice și/sau juridice autorizate, cu respectarea reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor.
Din expertiza administrată în cauză a rezultat că toate contractele încheiate de intimată, cu beneficiara Primăria municipiului Ploiești, au întrunit cumulativ condițiile impuse prin art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului finanțelor nr. 1026/2000.
Față de această situație, afirmația recurentelor, că intimata datorează T.V.A. pentru sumele facturate beneficiarei, în baza ordinului ministrului finanțelor menționat mai sus, sunt lipsite de temei legal.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea a respins prezentul recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 662/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2636/2005. contencios → |
|---|
