ICCJ. Decizia nr. 804/2005. Contencios. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 804/2005

Dosar nr. 8676/2004

Şedinţa publică din 10 februarie 2005

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta M.L. a chemat în judecată Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei şi Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Maramureş, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună, în principal, anularea măsurii de suspendare temporară a dreptului de folosire a paşaportului, iar în subsidiar, reducerea duratei interdicţiei, la un an, începând cu data de 16 octombrie 2003.

Tribunalul Maramureş, sesizat cu cererea reclamantei, a examinat excepţia de necompetenţă materială invocată de Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei şi prin sentinţa civilă nr. 1594 din 19 iulie 2004, s-a dezînvestit în favoarea Curţii de Apel Cluj, reţinând, în esenţă, că actul administrativ atacat în temeiul art. 15 alin. (3) din OG nr. 65/1997 a fost emis de o autoritate centrală şi potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curţile de apel judecă în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.

La rândul său, Curtea de Apel Cluj, prin sentinţa civilă nr. 1026 din 10 iunie 2004, şi-a declinat competenţa, în favoarea Tribunalului Maramureş, reţinând că în cauză sunt incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., întrucât actul atacat în instanţa de contencios administrativ, prin care s-a dispus măsura suspendării temporare a dreptului de folosire a paşaportului, de către reclamantă, aparţine Serviciului Teritorial Maramureş de Evidenţă Informatizată a Persoanei. Constatând ivirea unui conflict negativ de competenţă, potrivit art. 20 şi 22 C. proc. civ., cauza a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a hotărî asupra acestuia.

Examinând sentinţele pronunţate de cele două instanţe judecătoreşti, în raport cu obiectul cererii şi cu dispoziţiile legale în materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că soluţia dată de Tribunalul Maramureş, potrivit căreia Curtea de Apel Cluj este competentă să judece în primă instanţă, cauza de faţă, este cea legală.

Din petitul acţiunii şi din adresa nr. 110/1199624/2004 a Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a Persoanei, rezultă că reclamanta a fost returnată din Italia, în baza acordului de readmisie încheiat de România, cu această ţară şi că Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Maramureş, prin dispoziţia din 16 octombrie 2003, i-a suspendat dreptul de folosire a paşaportului, pe o perioadă de 4 ani, conform art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, aprobată prin Legea nr. 216/1998 şi modificată prin OUG nr. 84/2003.

Mai rezultă, totodată, că măsura serviciului teritorial a fost contestată potrivit art. 15 alin. (3) din ordonanţa mai sus menţionată, la Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei şi că această autoritate centrală, prin actul nr. 110/1199624/2004, a respins contestaţia, ca nefondată, menţinând, astfel, restricţia de suspendare temporară a dreptului de folosire a paşaportului.

Cererea de chemare în judecată vizează, aşadar, atât actul juridic emis în soluţionarea căii administrative de atac (a contestaţiei) care, în virtutea raporturilor administrative de subordonare, dă eficienţă actului administrativ prin care s-a dispus măsura contestată, cât şi actul care constituie obiectul demersului administrativ (obiectul contestaţiei).

Or, în aceste condiţii, competenţa de soluţionare aparţine curţii de apel, întrucât litigiul priveşte şi un act al unei autorităţi centrale, respectiv Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, iar potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., „Curţile de apel judecă în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale".

Soluţia se impune şi în raport cu dispoziţiile art. 15 alin. (3) din OG nr. 65/1997, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că persoana nemulţumită de modul de rezolvare a contestaţiei, se poate adresa instanţei de contencios competente, precum şi în raport cu regula competenţei curţilor de apel în primă instanţă, statuată de Codul de procedură civilă, în materie de contencios administrativ, tribunalele fiind competente, în această materie, numai prin excepţie [art. 2 pct. 1 lit. c)].

Aşa fiind, se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Cluj, căreia i se va trimite dosarul, spre conformare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe M.L., Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti, Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Maramureş şi Prefectura judeţului Maramureş, în favoarea Curţii de Apel Cluj, cu opinia separată a dl. Judecător E.A., în sensul competenţei Tribunalului Maramureş.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2005.

Opinie separată:

Contrar punctului de vedere al majorităţii membrilor completului, prezentat în considerentele soluţiei de mai sus, în conformitate cu prevederile art. 264 alin. (2) C. proc. civ., expunem în continuare argumentele pentru care am considerat că, în cauză, competenţa de soluţionare în fond aparţine tribunalului.

Din interpretarea prevederilor art. 2 pct. 1 lit. c), coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ., rezultă că, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor locale, sunt judecate de către tribunale.

Totodată, aceste prevederi se referă la actele administrative care au născut raportul juridic cu care a fost învestită instanţa de contencios administrativ.

Or, în cauză, raportul juridic litigios s-a născut între persoana fizică şi autoritatea competentă care a emis actul juridic producător al efectelor juridice contestate: suspendarea dreptului de folosire a paşaportului, sancţiunea aplicată în baza prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) ultima frază din OG nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România.

Aşa cum rezultă în mod neechivoc din actele dosarului, măsura de mai sus a fost dispusă prin actul administrativ emis de serviciul teritorial, ceea ce, potrivit prevederilor legale de mai sus, atrage competenţa tribunalului de a soluţiona cauza în fond.

Împrejurarea că, în cauză, a fost exercitat recursul ierarhic la Direcţia Generală Informatizată a Persoanei, care s-a materializat în refuzul acestuia de a revoca/modifica actul administrativ producător de efecte juridice, nu poate constitui un argument juridic suficient pentru justificarea competenţei în favoarea curţii de apel.

Soluţionarea negativă a recursului ierarhic nu a îmbrăcat forma unui alt act administrativ care să fi produs efecte juridice proprii sau să fi adăugat efecte juridice, la cele produse de actul administrativ contestat.

În cauză, refuzul organului ierarhic de a revoca/modifica actul administrativ al organului ierarhic inferior, a îmbrăcat forma unei confirmări a actului, care nu produce nici un efect juridic în plus, în raport cu actul juridic confirmat.

Deci, confirmarea actului juridic emis nu reprezintă un act juridic distinct, producător de efecte juridice, care să poată fi contestat în faţa instanţelor de contencios administrativ.

Oricum, în situaţia în care instanţa de contencios va admite acţiunea, va proceda fie la anularea, fie la modificarea (în sensul reducerii perioadei de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului) actului administrativ emis, iar nu a refuzului organului ierarhic de a revoca actul administrativ respectiv.

Aceste argumente trebuie apreciate, nu ca o contestare a soluţiei adoptate de majoritatea membrilor completului, ci ca o încercare de justificare raţională a opiniei separate pe care o susţin.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 804/2005. Contencios. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei