ICCJ. Decizia nr. 770/2005. Contencios. Anulare dispozitie D.G.F.P. ( acte de control financiar). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 770/2005
Dosar nr. 7967/2004
Şedinţa publică din 10 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 72, pronunţată la data de 5 aprilie 2004, în dosarul nr. 152/C+C/2004, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, rejudecând după casare cu trimitere, a respins ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC T.S. SRL Galaţi, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, Garda Financiară şi secţia Galaţi a Gărzii Financiare.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta a cerut anularea procesului-verbal de control nr. 601 din 7 iunie 2000, încheiat de comisarii din cadrul secţiei Galaţi a Gărzii Financiare, a hotărârii nr. 11/2000 a secţiei Galaţi a Gărzii Financiare, a dispoziţiei nr. 110/2000, a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Galaţi şi a deciziei nr. 110/2001, a Ministerului Finanţelor Publice, susţinând, în esenţă, că nu datorează bugetului de stat, sumele reţinute în sarcina sa:
- 112.189.860 lei, impozit pe venit
- 23.719.577 lei, majorări de întârziere.
Pentru a respinge acţiunea reclamantei, ca nefondată, instanţa de fond a motivat că societatea comercială, pentru perioada supusă controlului, datorează impozitul stabilit de organele de control, pentru veniturile prevăzute de art. 38 din OG nr. 73/1999, plătite persoanelor de la care a achiziţionat fier vechi, pentru care avea obligaţia reţinerii la sursă, potrivit art. 40 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă.
În ceea ce priveşte invocarea de către reclamantă, a prevederilor OUG nr. 87/2000, instanţa de fond a reţinut că acestea nu sunt incidente în cauză.
Împotriva acestei soluţii, a formulat recurs, reclamanta, susţinând:
1. instanţa de fond a dat o hotărâre casabilă în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., neaplicând prevederile art. II alin. (II) Anexa nr. 2 din OUG nr. 87/2000, potrivit cărora prevederile art. 38 şi 43 din OG nr. 73/1999, privind impozitul pe venit, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2000, astfel că nu avea obligaţia să calculeze, să reţină la sursă şi să vireze la buget, sumele stabilite de organul de control, pentru o perioadă anterioară;
2. hotărârea este casabilă în condiţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cuprinzând motive străine de natura pricinii, instanţa reţinând greşit că ar fi realizat venituri din activitatea de colectare a fierului vechi care trebuie impozitate, în timp ce organul de control i-a imputat că nu a calculat impozitul de 10% pe veniturile realizate de persoanele fizice care au predat fierul vechi, pe care trebuie să-l reţină şi să-l vireze la bugetul statului.
Recursul este nefondat.
Este necontestat că obiectul contestaţiei soluţionate prin dispoziţia nr. 110/2000, emisă de Directorul general al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Galaţi l-a format suma de 135.908.737 lei, impozit pe venit şi majorările de întârziere aferente stabilite prin procesul-verbal nr. 601 din 7 iunie 2000 şi menţinute prin hotărârea nr. 11/2000, emisă de Garda Financiară, secţia Galaţi, pentru perioada 1 ianuarie - 31 martie 2000, supusă controlului, pentru veniturile achitate persoanelor fizice care au predat deşeuri metalice la centrele de colectare ale societăţii comerciale recurente.
În perioada supusă controlului, actul normativ incident a fost OG nr. 73/1999, privind impozitul pe venit, care impunea regula generală a impozitării oricăror venituri şi în art. 5, indica limitativ categoriile de venituri care erau exceptate, între care nu se regăsesc veniturile vizate de actul de control în litigiu.
Mai mult, art. 38 din aceeaşi ordonanţă prevede că în categoria veniturilor impozabile se cuprind, între altele, „şi diverse venituri care nu se regăsesc în mod expres menţionate în prezenta ordonanţă".
De asemenea, potrivit art. 40 din aceeaşi ordonanţă, veniturile prevăzute la art. 38, se impun prin reţinere la sursă, cu o cotă de 10% aplicată la venitul brut, obligaţia calculării, reţinerii şi virării revenind plătitorilor de venituri.
Având în vedere aceste reglementări, soluţia instanţei de fond şi actele administrative atacate sunt legale şi temeinice, iar împrejurarea că recurenta-reclamantă nu a calculat şi nu a reţinut cota de 10% din sumele achitate persoanelor fizice, care au predat deşeuri metalice refolosibile, nu este de natură să o exonereze de obligaţia legală de a achita impozitul legal aferent sumelor respective.
Apărarea formulată în ceea ce priveşte incidenţa prevederilor OUG nr. 87/2000, pentru modificarea OG nr. 73/1999, a fost înlăturată în mod corect de instanţa de fond, acest act normativ fiind publicat în M. Of. nr. 302/3.07.2000, în afara perioadei supuse controlului: 1 ianuarie - 31 martie 2000.
Al doilea motiv de recurs, reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este neîntemeiat, hotărârea instanţei de fond cuprinzând motive corespunzătoare obiectului cauzei, neexistând nici o contradicţie între constatarea că recurenta-reclamantă a obţinut venituri din activitatea de colectare a deşeurilor metalice refolosibile şi temeiul reţinut de organul de control, pentru stabilirea sumelor datorate la bugetul statului.
Astfel fiind, constatând că hotărârea instanţei de fond şi actele administrative atacate, sunt legale şi temeinice, recursul va fi respins.
Având în vedere soluţia adoptată privind recursul şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cererea de cheltuieli de judecată formulată de recurenta-reclamantă, este lipsită de temei legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC T.S. SRL Galaţi împotriva sentinţei nr. 72 din 5 aprilie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 768/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 790/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
