ICCJ. Decizia nr. 799/2005. Contencios.. Stabilirea competenţei
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 799/2005
Dosar nr. 8301/2004
Şedinţa publică din 10 februarie 2005
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 8645 din 23 iunie 2004, reclamantul A.M. a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia de Paşapoarte - Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Maramureş, solicitând anularea măsurii de suspendare temporară a dreptului de folosire a paşaportului pe timp de 4 ani, începând cu 8 martie 2004, dispusă de această din urmă instituţie.
Prin sentinţa civilă nr. 930 din 9 septembrie 2004, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi-a declinat competenţa de soluţionare, în favoarea Tribunalului Maramureş, reţinând că măsura prevăzută de art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997, modificată şi completată, a fost luată de organul teritorial din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi că potrivit art. 15 alin. (3) din aceeaşi ordonanţă, persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ, care este Tribunalul Maramureş, curtea de apel fiind competentă doar în cazul actelor emise de organele puterii de stat centrale.
Tribunalul Maramureş, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 2054 din 27 octombrie 2004, şi-a declinat competenţa de soluţionare a pricinii, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, deoarece reclamantul, în temeiul art. 15 alin. (3) din OG nr. 65/1997, modificată, a formulat acţiunea împotriva măsurii luată de Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, organ central emitent al actului administrativ.
Analizând conflictul negativ de competenţă, se constată următoarele:
Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei al judeţului Cluj a emis actul administrativ de suspendare temporară a dreptului de folosire a paşaportului, de către reclamant.
Reclamantul a contestat măsura, la Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, potrivit art. 15 alin. (3) din OG nr. 65/1997, aprobată prin Legea nr. 216/1998.
Întrucât contestaţia formulată a fost respinsă, menţinându-se măsura luată, reclamantul a atacat actul administrativ emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, în condiţiile art. 15 alin. (3) din OG nr. 65/1997, la instanţa de contencios administrativ.
Potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curţile de apel judecă în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale, încât reţinând că în speţă se atacă un act administrativ emis de o instituţie centrală, competenţa de soluţionare a acţiunii revine Curţii de Apel Cluj, căreia i se va trimite dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe A.M., Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei şi Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Maramureş, în favoarea Curţii de Apel Cluj, cu opinia separată a domnului judecător E.A., în sensul stabilirii competenţei Tribunalului Maramureş.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2005.
Opinie separată:
Contrar punctului de vedere al majorităţii membrilor completului, prezentat în considerentele soluţiei de mai sus, în conformitate cu prevederile art. 264 alin. (2) C. proc. civ., expunem în continuare argumentele pentru care am considerat că, în cauză, competenţa de soluţionare în fond aparţine tribunalului.
Din interpretarea prevederilor art. 2 pct. 1 lit. c), coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ., rezultă că, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor locale, sunt judecate de către tribunale.
Totodată, aceste prevederi se referă la actele administrative care au născut raportul juridic cu care a fost învestită instanţa de contencios administrativ.
Or, în cauză, raportul juridic litigios s-a născut între persoana fizică şi autoritatea competentă care a emis actul juridic producător al efectelor juridice contestate: suspendarea dreptului de folosire a paşaportului, sancţiunea aplicată în baza prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) ultima frază din OG nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România.
Aşa cum rezultă în mod neechivoc din actele dosarului, măsura de mai sus a fost dispusă prin actul administrativ emis de serviciul teritorial, ceea ce, potrivit prevederilor legale de mai sus, atrage competenţa tribunalului de a soluţiona cauza în fond.
Împrejurarea că, în cauză, a fost exercitat recursul ierarhic la Direcţia Generală Informatizată a Persoanei, care s-a materializat în refuzul acestuia de a revoca/modifica actul administrativ producător de efecte juridice, nu poate constitui un argument juridic suficient pentru justificarea competenţei în favoarea curţii de apel.
Soluţionarea negativă a recursului ierarhic nu a îmbrăcat forma unui alt act administrativ care să fi produs efecte juridice proprii sau să fi adăugat efecte juridice la cele produse de actul administrativ contestat.
În cauză, refuzul organului ierarhic de a revoca/modifica actul administrativ al organului ierarhic inferior, a îmbrăcat forma unei confirmări a actului, care nu produce nici un efect juridic în plus, în raport cu actul juridic confirmat.
Deci, confirmarea actului juridic emis nu reprezintă un act juridic distinct, producător de efecte juridice, care să poată fi contestat în faţa instanţelor de contencios administrativ.
Oricum, în situaţia în care instanţa de contencios va admite acţiunea, va proceda fie la anularea, fie la modificarea (în sensul reducerii perioadei de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului) actului administrativ emis, iar nu a refuzului organului ierarhic de a revoca actul administrativ respectiv.
Aceste argumente trebuie apreciate, nu ca o contestare a soluţiei adoptate de majoritatea membrilor completului, ci ca o încercare de justificare raţională a opiniei separate pe care o susţin.
| ← ICCJ. Decizia nr. 790/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 804/2005. Contencios. Conflict negativ de... → |
|---|
