ICCJ. Decizia nr. 1380/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 232 din 3 august 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea formulată de reclamanta SC F. SRL, a dispus suspendarea executării procesului-verbal nr. 35.308 din 17 iunie 2005, încheiat de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că reclamanta a făcut dovada introducerii contestației în condițiile O.G. nr. 92/2003, la Curtea de Apel Timișoara, la data de 13 iulie 2005.
A mai reținut că a fost dovedită și iminența producerii unui prejudiciu, în sensul că, prin executarea sumei de 16.919.460.488 lei, reclamanta ar fi în imposibilitate de achitare a altor datorii și de contractare a unor bunuri necesare desfășurării activității, ducând, astfel, la blocajul financiar al societății.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Direcția Regională Vamală Timișoara, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în motivare, recurentele au arătat că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, întrucât cererea de suspendare a executării actului de impunere emis de autoritatea vamală a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, iar reclamanta nu a făcut dovada înregistrării pe rolul instanței a unei acțiuni în contencios administrativ care să aibă ca obiect contestație împotriva titlului executoriu.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurente, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este fondat și a fost admis pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut că cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, însă, înalta Curte a constatat că aceasta a făcut o aplicare greșită a legii privind admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal adresată direct instanței de contencios administrativ, întrucât este supusă unei legi speciale, și anume, Codul de procedură fiscală care derogă de la dispozițiile legii generale în materia contenciosului administrativ - Legea nr. 554/2004.
Dispozițiile art. 175-179 C. proc. fisc. reglementează procedura de soluționare a contestației împotriva actelor administrative fiscale, iar art. 185 C. proc. fisc. reglementează procedura de soluționare a cererii de suspendare a executării actului fiscal a cărei competență aparține organului administrativ fiscal învestit cu soluționarea contestației.
Față de aceste considerente, Curtea a constatat că cererea de suspendare a executării actului de impunere este inadmisibilă și că instanța de fond a interpretat greșit prevederile legale în materie, în speță fiind incidente dispozițiile art. 185 alin. (2) C. proc. fisc., iar nu cele ale art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Aceste din urmă dispoziții sunt într-adevăr aplicabile, atunci când, odată cu sesizarea în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea instanței de fond.
în plus, se constată că, în cauză, ulterior formulării acestei cereri, reclamanta a solicitat separat, anularea procesului-verbal nr. 35308/2008, precum și suspendarea executării actului atacat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2307/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3714/2006. Contencios → |
|---|
