ICCJ. Decizia nr. 2303/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 147 din 2 decembrie 2005, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de reclamanta S.V., a dispus anularea hotărârii nr. 4299 din 12 septembrie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, a stabilit reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, pentru perioada 9 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 iunie 2005.
Pentru a hotărî astfel a reținut că reclamanta beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât a fost strămutată, împreună cu părinții săi, din localitatea Brașov, în localitatea Zăbala, județul Covasna, ca urmare a presiunilor, amenințărilor și persecuțiilor exercitate asupra familiei sale de către autoritățile locale.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041C. proc. civ.
în motivare, recurenta a susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut că reclamanta este beneficiara dispozițiilor Legii nr. 189/2000, întrucât aceasta nu a putut face dovada persecuției etnice cu acte oficiale și că legislația în vigoare în acea perioadă era discriminatorie pentru cetățenii români de etnie rromă și evreiască, ci nu pentru cetățenii de naționalitate maghiară.
Din analiza înscrisurilor din dosar, a motivelor de recurs invocate de recurentă, precum și a soluției instanței de fond, în raport și cu dispozițiile art. 3041C. proc. civ., înalta Curte a constatat că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit declarației martorului G.Z., dată în fața instanței de fond, rezultă că acesta cunoaște că reclamanta, împreună cu părinții săi, s-a refugiat în localitatea Zăbala, regiunea Trei Scaune, din anul 1940, până în anul 1945, după care s-au întors în Brașov, în casa în care au locuit inițial.
Mai precizează martorul, că are cunoștință de această împrejurare, întrucât a fost vecin cu familia reclamantei, locuind pe aceeași stradă cu aceasta.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, din această categorie făcând parte și cetățenii români de naționalitate maghiară.
Cum, în cauză, s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că intimata-reclamantă a fost refugiată, împreună cu părinții săi, din localitatea de domiciliu, în altă localitate, ca urmare a persecuțiilor etnice suferite, în mod corect a reținut instanța de fond, că aceasta are calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.
Pentru considerentele precizate, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2386/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2306/2006. Contencios → |
|---|
