ICCJ. Decizia nr. 2307/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 255 din 21 noiembrie 2005, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins contestația formulată de reclamantul M.I.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că reclamantul nu beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă motivele pentru care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, în altă localitate și că reclamantul s-a născut la data de 8 februarie 1945, iar pretinsul refugiu al părinților nu ar fi putut depăși limita maximă prevăzută de lege, și anume, de 6 martie 1945.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, M.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivare, recurentul a susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut că nu este beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 189/2000, întrucât schimbul de domiciliu invocat a avut loc ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate asupra familiei sale și că s-a născut la data de 8 februarie 1945, în timpul refugiului părinților săi.
Din analiza înscrisurilor din dosar, a motivelor de recurs invocate de recurentă, precum și a soluției instanței de fond, în raport și cu dispozițiile art. 3041C. proc. civ., înalta Curte a constatat că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Din certificatul de naștere al recurentului, rezultă că acesta s-a născut la data de 8 februarie 1945, în localitatea Sibiu, Raionul Sibiu.
Din declarațiile martorilor M.I.A. și N.I. rezultă că aceștia cunosc că părinții reclamantului, în urma cedării Ardealului de Nord, au fost nevoiți să se refugieze din localitatea Târgu Mureș, în localitatea Sibiu, începând cu luna septembrie a anului 1940, până în luna ianuarie a anului 1946, când s-au întors în localitatea Târgu Mureș.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.
Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, din această categorie făcând parte, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.
Cum, în cauză, s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că recurentul-reclamant s-a născut în perioada refugiului părinților săi, în mod greșit instanța de fond i-a respins contestația, întrucât recurentul are calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, împărtășind situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.
Pentru considerentele precizate, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., a admis recursul, a modificat sentința atacată, a anulat hotărârea emisă de pârâtă și a stabilit recurentului, calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, pentru perioada 8 februarie 1945 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 august 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2306/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1380/2006. Contencios → |
|---|
