ICCJ. Decizia nr. 2306/2006. Contencios
Comentarii |
|
Prin încheierea de ședință nr. 1 din 11 ianuarie 2006, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de lămurire cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului sentinței nr. 365 din 2 noiembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, formulată de reclamanta T.L.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că cererea reclamantei este nefondată, întrucât nu se circumscrie dispozițiilor art. 2811alin. (14) C. proc. civ., din considerentele sentinței rezultând motivele pentru care acțiunea în contencios administrativ promovată de reclamantă a fost respinsă pe de o parte, iar dispozitivul sentinței nu cuprinde dispoziții potrivnice pe de altă parte.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta T.L., invocând dispozițiile art. 2813alin. (1) C. proc. civ., motivând că prin sentința civilă nr. 365 din 2 noiembrie 2005, pronunțată de către Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, nu se precizează în dispozitiv actul normativ potrivit căruia să fie efectuată evaluarea performanțelor sale profesionale și că numai prin menționarea în dispozitivul hotărârii, fie a H.G. nr. 150/1999, fie H.G. nr. 749/1998, poate fi pusă în executare hotărârea atacată.
Din analiza înscrisurilor din dosar, a motivelor de recurs, invocate de recurentă, precum și a soluției instanței de fond, în raport și cu dispozițiile art. 3041C. proc. civ., înalta Curte a constatat că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ. statuează că: "erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 2811alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea, să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.
însă, prin sintagma "eroare materială", legiuitorul a dorit să exprime acele erori care s-au strecurat în hotărâre cu prilejul redactării și care nu afectează legalitatea și temeinicia acesteia.
Doctrina și jurisprudența au considerat constant că pe calea procedurii reglementate de art. 281 C. proc. civ., nu pot fi remediate erorile de fond, acestea pot fi cenzurate și remediate doar prin intermediul căilor legale de atac.
Astfel că cererea recurentei nu poate fi apreciată ca o cerere de îndreptare eroare materială și nici ca o lămurire cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului sentinței atacate, în sensul de a se preciza expres prin conținutul acestuia, actul normativ prin care să se dispună întocmirea fișei sale de evaluare profesională.
De asemenea, dispozitivul hotărârii atacate nu conține dispoziții potrivnice în raport cu considerentele sentinței, în speță nefiind aplicabile dispozițiile art. 2813alin. (1) C. proc. civ.
Curtea a constatat că instanța de fond a interpretat în mod judicios prevederile legale aplicabile în materie, așa încât, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.
← ICCJ. Decizia nr. 2303/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2307/2006. Contencios → |
---|