ICCJ. Decizia nr. 368/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 368/2006
Dosar nr. 3262/2005
nr. 13426/1/2005
Şedinţa publică din 2 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta B.V. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 1659 din 25 februarie 2005, emisă de pârâtă şi să se constate că este beneficiara drepturilor recunoscute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada cât a fost deportată, împreună cu familia, în Transnistria, începând cu primăvara anului 1942 şi până în toamna anului 1944.
În cauză, Partida Rromilor Social Democrată din România a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantei, în temeiul art. 51 C. proc. civ.
În motivarea acţiunii, precum şi a cererii de intervenţie, reclamanta şi, respectiv, intervenienta au arătat că reclamanta a fost deportată, împreună cu familia, în Transnistria, din primăvara anului 1942 şi până în toamna anului 1944, când a revenit în România.
A mai arătat că, deşi au depus toate demersurile, Direcţia Arhivelor Naţionale a comunicat faptul că reclamanta nu se găseşte pe lista persoanelor refugiate sau deportate în raionul Transnistria, ceea ce a determinat ca dovedirea situaţiei de persoană deportată să fie făcută cu declaraţii autentificate ale unor martori aflaţi în aceeaşi situaţie cu reclamanta, aşa cum cer dispoziţiile art. 1 pct. 1 din Legea nr. 319/2002.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 257 din 7 septembrie 2005, a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 1659 din 25 februarie 2005, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 şi stabilind că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de acest act normativ, pentru perioada 1 aprilie 1943 - 1 septembrie 1944, care se vor calcula începând cu data formulării cererii, respectiv 6 octombrie 2004.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că declaraţiile autentificate depuse la dosar fac dovada că reclamanta a fost obligată să îşi schimbe domiciliul, din România, în Transnistria (Bug), din motive etnice, împreună cu familia.
Cât priveşte perioada, s-a reţinut că aceasta este de la 1 aprilie 1943, astfel cum a declarat martorul şi până la 1 septembrie 1944, când reclamanta s-a întors în România, dată confirmată de reclamantă, dar şi de intervenientă, ca singura organizaţie a cetăţenilor români de etnie romă din România.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut că dovada calităţii de persoană refugiată sau deportată se face conform dispoziţiilor art. 4 din HG nr. 127/2002. În lipsa actelor oficiale prevăzute în acest act normativ, dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţii cu martori.
Pe de altă parte, potrivit adresei nr. 1026 din 29 martie 2002, emisă de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale şi comunicată în teritoriu, în scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar ca cel puţin unul dintre martori să dovedească cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu solicitantul.
Recurenta a mai susţinut că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de persoană deportată, nici în raport cu dispoziţiile pct. 3 din adresa nr. 2375 din 19 iulie 2002 care, în cazul rromilor, prevăd prezentarea unor adeverinţe eliberate de A.D.C. I., adeverinţe în funcţie de care se stabileşte perioada de persecuţie etnică.
Recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice.
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2000, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori.
În acelaşi sens, dispoziţiile art. 1 pct. 1 din Legea nr. 319/2002, prevăd că:
„Dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzute de lege".
În cauză însă, Direcţia Arhivelor Naţionale Basarabia a comunicat petentei că nu a fost găsită în lista persoanelor refugiate sau deportate în raionul Transnistria, comuna Varvaroka, deţinută în evidenţele acestei instituţii.
Pe de altă parte, proba cu martori admisă în speţă, nu este concludentă, de vreme ce martorii V.B. şi B.G. declară că o cunosc bine pe reclamantă, ştiu că aceasta a fost deportată în raionul Transnistria - U.R.S.S., deoarece şi ei au fost deportaţi în aceeaşi perioadă, nedepunând, însă, nici o dovadă în acest sens (acte oficiale, începuturi de dovadă scrisă etc.).
Or, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii, în toate cazurile în care casează hotărârea atacată, numai în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Cum, în speţă, materialul probator administrat este insuficient pentru a conduce la concluzia unei împrejurări de fapt deplin stabilite, se impune completarea probatoriului, întrucât numai declaraţiile martorilor nu sunt de natură să facă dovada civilă a persecuţiei etnice, respectiv a deportării reclamantei şi nici să poată fi stabilită perioada exactă a pretinsei deportări.
De aceea, este necesar ca pe lângă alte probe pe care instanţa le consideră utile dezlegării pricinii, reclamanta să depună la dosar, acte de stare civilă şi să fie audiaţi martori, cu privire la susţinerile reclamantei, că a fost deportată, împreună cu familia, în Transnistria, cât şi perioada deportării.
De asemenea, în ceea ce priveşte declaraţiile martorilor, urmează a se verifica concordanţa acestora cu actele din lucrarea „Documente privind deportarea ţiganilor în Transnistria" vol. I şi II, Editura Enciclopedică Bucureşti 2004, culegere alcătuită de V.A., în ceea ce priveşte datele deportării din judeţul de domiciliu al reclamantei.
Faţă de cele ce preced, recursul va fi admis, se va casa sentinţa atacată, iar cauza va fi trimisă, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Botoşani împotriva sentinţei civile nr. 257 din 7 septembrie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 367/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 369/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
