ICCJ. Decizia nr. 37/2006. Contencios. Anulare decizie preşedinte Consiliul Concurenţei. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 37/2006
Dosar nr. 1442/2005
nr. 6168/1/2005
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 11 noiembrie 2004, precizată ulterior, reclamanta SC P.T. SRL Voluntari a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, desfiinţarea în parte a Ordinului nr. 298 din 8 octombrie 2004, emis de Preşedintele Consiliului Concurenţei şi obligarea pârâtului să pornească şi să efectueze investigaţia prevăzută de art. 46 şi urm. din Legea nr. 21/1996, pentru nerespectarea de către SC C.P. SRL, a dispoziţiilor cuprinse în art. 5 şi 6 din Legea nr. 21/1996, şi pentru perioada 2000 - 2003.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la 6 septembrie 2004 a formulat o plângere la Consiliul Concurenţei, solicitându-i să înceapă investigaţii asupra SC C.P. SRL, pentru faptele de încălcare a dispoziţiilor art. 5 şi 6 din Legea nr. 21/1996, în perioada 2000 - 2004.
Consiliul Concurenţei a admis în parte plângerea, dispunând începerea investigaţiilor privind un posibil abuz de poziţie dominantă, manifestat la încheierea contractelor de distribuţie pe anul 2004, deşi plângerea s-a referit la perioada 2000 - 2004 şi doar sub aspectul încălcării art. 6 din Legea nr. 21/1996, fără vreo referire la încălcarea art. 5 din lege.
S-a mai arătat că actul atacat este nelegal şi netemeinic, întrucât Consiliul Concurenţei nu a examinat în mod corespunzător temeiul susţinerilor din plângere, cât şi documentele la care a făcut trimitere, din care a rezultat că pe parcursul desfăşurării raporturilor comerciale dintre reclamantă şi SC C.P. SRL au apărut multiple şi grave probleme şi disfuncţionalităţi determinate de modul incorect în care aceasta din urmă a înţeles să-şi aducă la îndeplinire obligaţiile asumate, încălcând şi unele dintre prevederile Legii nr. 21/1996.
Reclamanta a precizat că prin aceste fapte i s-au produs însemnate prejudicii economico-financiare şi de imagine socială, care au determinat încetarea raporturilor contractuale în anul 2004.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 302 din 22 februarie 2005, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis acţiunea, a anulat în parte ordinul contestat, în ceea ce priveşte plângerea înregistrată cu nr. RS-198 din 8 septembrie 2004, a obligat pârâtul să emită un nou ordin prin care să dispună declanşarea unei investigaţii având ca obiect posibila încălcare a art. 5 şi 6 din Legea nr. 21/1996, de către SC C.P. SRL, pentru perioada 2000 - 2004.
Cu privire la excepţia invocată, instanţa a reţinut că acţiunea este admisibilă potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990 şi art. 52 din Constituţia României, deciziile emise în temeiul art. 46 din Legea nr. 21/1996 având caracterele juridice ale unor acte administrative care produc efecte prin ele însele.
Referitor la fondul cauzei, instanţa a reţinut că pârâtul nu şi-a motivat soluţia de a nu fi dispus declanşarea unei investigaţii privind posibila încălcare a prevederilor art. 6 din Legea nr. 21/1996, pe întreaga perioadă indicată în plângerea reclamantei, considerând că numai pentru anul 2004 există suficiente temeiuri care justifică primirea unei astfel de investigaţii.
Pe de altă parte, prin ordinul atacat, pârâtul nu a analizat deloc plângerea reclamantei, în ceea ce priveşte încălcarea art. 5 din lege, limitându-se la dispoziţia privind verificarea îndeplinirii prevederilor art. 5 alin. (2).
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâtul Consiliul Concurenţei, formulând următoarele critici:
- instanţa nu a motivat hotărârea, cu privire la iniţierea procedurii de investigaţie faţă de toate aspectele sesizate de reclamantă, şi pentru perioada indicată de aceasta în plângere, precum şi cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii;
- hotărârea este lipsită de temei legal, deoarece instanţa s-a pronunţat asupra unei cereri prin care era atacat un ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei, de iniţiere a procedurii de investigaţie, şi nu o decizie prin care autoritatea de concurenţă ar fi adoptat o soluţie faţă de o plângere, aşa cum prevede art. 46 din Legea concurenţei nr. 21/1996.
Totodată, recurentul arată că instanţa de fond a aplicat greşit prevederile legale, considerând că prin emiterea ordinului atacat, autoritatea de concurenţă a refuzat, în mod nejustificat, să răspundă reclamantei, întocmai cum solicitase în plângere.
În temeiul art. 3041 C. proc. civ., recurentul a solicitat instanţei de recurs, să aibă în vedere şi aspecte privind fondul cauzei.
Recursul este nefondat.
Contrar celor susţinute de recurentă, prin prima critică întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că hotărârea instanţei de fond cuprinde motivele pe care se sprijină.
Astfel, pentru a obliga pârâtul la emiterea unui nou ordin, prin care să dispună declanşarea unei investigaţii având ca obiect posibila încălcare a art. 5 şi 6, de către SC C.P. SRL, pentru perioada 2000 - 2004, instanţa a reţinut că pârâtul nu a indicat argumentele în baza cărora a considerat, analizând aceleaşi documente şi informaţii, că pentru anul 2004 există suficiente temeiuri pentru a justifica pornirea unei investigaţii privind posibila încălcare a prevederilor art. 6 din Legea nr. 21/1996, prin abuz de poziţie dominantă, iar pentru anii 2000 - 2003 nu există astfel de temeiuri.
Instanţa a considerat, totodată, că, prin ordinul atacat, pârâtul nu a analizat deloc plângerea reclamantei, cu privire la încălcarea art. 5 din Legea nr. 21/1996, ci s-a limitat la dispoziţia privind verificarea îndeplinirii prevederilor art. 5 alin. (2) din lege, pentru acordarea exceptării individuale, în urma cererii înregistrate cu nr. RS-201 din 10 septembrie 2004, pe care a conexat-o cu plângerea reclamantei.
În atare situaţie, instanţa de fond a apreciat că poziţia pârâtului constituie un refuz de rezolvare a plângerii reclamantei, sub aspectul încălcării art. 5 din Legea nr. 21/1996, refuz ce are un caracter nejustificat în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990 şi al art. 52 din Constituţia României, de vreme ce plângerea a fost înregistrată anterior cererii pentru dispensă prin exceptare individuală, iar în considerentele ordinului atacat se reţine că în contractele încheiate de SC C.P." SRL şi cinci distribuitor, există clauze ce constituie posibile încălcări ale interdicţiilor stabilite prin art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei.
În condiţiile în care cele două cereri au fost conexate, nu există nici un impediment ca, în cursul investigaţiilor ce urmau să se desfăşoare, pârâtul să verifice atât posibila încălcare a art. 5 alin. (1), cât şi temeinicia cererii formulate potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1996.
Beneficiul exceptării acordat prin Decizia nr. 224 din 13 iunie 2004 nu poate constitui o justificare a refuzului pornirii investigaţiei conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, pentru că nu acoperă întreaga perioadă menţionată în plângere, cuprinsă între anii 2000 - 2004.
Din cele ce au fost expuse, rezultă că instanţa şi-a motivat complet hotărârea, arătând ce a avut în vedere când a dispus ca investigaţia să aibă ca obiect posibila încălcare atât a art. 5, cât şi a art. 6 din Legea nr. 21/1996 şi întreaga perioadă 2000 - 2004.
Referitor la respingerea excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii, urmează a se observa că acţiunea în contencios administrativ este admisibilă potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990 şi art. 52 din Constituţia României, reclamanta invocând un refuz nejustificat de rezolvare a plângerii sale, prin admiterea acesteia numai în parte, cu privire la anumite practici anticoncurenţiale şi la o anumită perioadă analizată.
Dreptul recunoscut de lege reclamantei, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, este cel de a-şi putea desfăşura activitatea într-un mediu concurenţial normal şi de a avea posibilitatea să sesizeze autoritatea abilitată, atunci când consideră că se află în prezenţa unor practici anticoncurenţiale .
Nu este întemeiată nici critica prin care se susţine că hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi că instanţa a aplicat greşit prevederile legale, deoarece ordinul de deschidere a investigaţiei nu putea fi atacat separat, înainte de încheierea investigaţiei şi emiterea deciziei finale.
Din examinarea celor arătate în dezvoltarea acestui motiv de recurs, se observă că recurentul revine asupra susţinerii că acţiunea trebuia privită ca inadmisibilă, că reclamanta nu avea un drept recunoscut de lege şi susţine, totodată, că instanţa a considerat că autoritatea de concurenţă trebuie să răspundă reclamantei, numai în sensul dorit de aceasta.
Având în vedere repetarea criticilor formulate în primul motiv de casare, considerentele ce au fost expuse anterior, sunt valabile şi cu privire la al doilea motiv de casare.
În plus, se cere arătat că ordinul atacat, fixând limitele investigaţiei, produce efecte juridice prin el însuşi care pot fi de natură a leza partea interesată într-un drept recunoscut de lege, ceea ce îl face susceptibil de control judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.
Instanţa nu a considerat că autoritatea de concurenţă trebuia să răspundă reclamantei, numai în sensul dorit de aceasta, cum se susţine, căci nu a impus pârâtului să reţină existenţa practicilor neconcurenţiale pretinse de reclamantă, ci a apreciat justificat şi motivat că trebuie efectuate investigaţii având ca obiect posibila încălcare a art. 5 şi 6 din Legea nr. 21/1996, de către SC C.P. SRL, pentru perioada 2000 - 2004.
Prin ultimul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recurentul susţine că reclamanta a dat dovadă de ignoranţă, de necunoaşterea vădită a legii, de rea credinţă, deci se referă la aspecte care nu pot fi privite ca nişte critici care să vizeze fondul cauzei.
Se mai susţine că instanţa de fond omite să observe că până la dovedirea încălcării legii, dacă există probe suficiente în acest sens, faptele sesizate sunt doar presupus ilegale.
Din nici o menţiune a hotărârii nu rezultă că ar fi întemeiată această susţinere a recurentului, căci instanţa de fond nu a apreciat nici un moment că s-ar fi săvârşit fapte ilegale, ci a considerat că este cazul să se efectueze investigaţii, pentru a se stabili dacă au avut sau nu loc practici anticoncurenţiale.
Din examinarea celor susţinute în cuprinsul ultimului motiv de recurs, se constată că nu sunt evidenţiate aspecte care să determine instanţa să le examineze în temeiul art. 3041 C. proc. civ.
De altfel, se constată că ulterior soluţionării fondului cauzei, Consiliul Concurenţei a extins perioada de verificare şi faptele ce au făcut obiectul plângerii, şi a emis Decizia nr. 124 din 11 iulie 2005 prin care, potrivit competenţelor sale, a dispus măsurile pe care le-a considerat legale.
Faţă de cele ce preced, recursul se priveşte ca nefondat şi urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei civile nr. 302 din 22 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 369/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 370/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
