ICCJ. Decizia nr. 399/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 399/2006
Dosar nr. 3258/2005
nr. 13410/1/2005
Şedinţa publică din 7 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 13 aprilie 2005, reclamanta C.V. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, să se dispună anularea hotărârii nr. 1639 din 25 februarie 2005, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, pentru perioada cuprinsă între primăvara anului 1942 şi toamna anului 1944, în care a fost deportată în Transnistria, împreună cu familia.
Cauza a fost înregistrată iniţial la Tribunalul Botoşani, care a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Suceava.
S-a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantei, în baza art. 51 C. proc. civ., de către Partida Rromilor Social Democrată din România.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că pârâta a refuzat să-i recunoască drepturile stabilite prin Legea nr. 189/2000, deoarece nu a dovedit, cu înscrisuri, că a fost deportată în Transnistria, iar martorii care au declarat că s-au aflat în aceeaşi situaţie cu reclamanta, nu au dovedit că sunt beneficiari ai Legii nr. 189/2000.
Prin sentinţa nr. 307 din 7 septembrie 2005, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei şi cererea de intervenţie în interesul reclamantei, formulată de Partida Rromilor Social Democrată din România, a anulat hotărârea nr. 1639 din 25 februarie 2005, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 de la Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, stabilind că reclamanta are calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 septembrie 1942 - 1 septembrie 1944.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din declaraţia de martor autentificată, depusă la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta a fost nevoită să-şi schimbe domiciliul, din România, în Transnistria, ca urmare a presiunilor etnice exercitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, se susţine că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă greşită, deoarece reclamanta nu a făcut dovada, prin înscrisuri, că a fost determinată să-şi schimbe domiciliul, datorită persecuţiei etnice.
Totodată, a fost invocată adresa nr. 1026 din 29 martie 2002, a Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi Sociale, prin care se precizează că este necesar ca măcar unul dintre martori să dovedească cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamanta.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Potrivit art. 61 din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul când aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Prin întregul material probator administrat, reclamanta a făcut dovada că întruneşte cerinţele Legii 189/2000, pentru a putea beneficia de drepturile conferite prin acest act normativ.
Declaraţia martorului, aflată la dosarul de fond, confirmă faptul că în perioada septembrie 1942 - septembrie 1944, reclamanta a fost deportată în Transnistria, satul Varvaroka, comuna Koronika, unde a fost supusă unui regim de exterminare.
Argumentul potrivit căruia dovedirea situaţiilor reglementate prin Legea nr. 189/2000, prin declaraţii de martor, poate fi făcută cu condiţia ca măcar unul dintre martori să fi probat cu acte că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamanta, nu subzistă, această condiţie nefiind prevăzută de lege.
Rezultă că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică şi, pe cale de consecinţă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, împotriva sentinţei nr. 307 din 7 septembrie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 398/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 400/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
