ICCJ. Decizia nr. 459/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 2 martie 2005, reclamantul M.V. a solicitat, în contradictoriu cu Primarul municipiului Timișoara și Ministerul Finanțelor Publice, anularea în parte a dispoziției nr. 72 din 18 ianuarie 2005, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a cotei de 1 din imobilul situat în Timișoara.
Prin încheierea din 29 aprilie 2005, Tribunalul Timiș a sesizat Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ, cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 14 lit. b) din H.G. nr. 498/2003, în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentința nr. 357 din 5 decembrie 2005, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția, a constatat nelegalitatea art. 14 lit. b) din H.G. nr. 498/2003 și a respins excepția față de Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
S-a reținut că potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, prin imobil preluat abuziv se înțelege orice alt imobil preluat de stat cu titlu valabil, așa cum este definit de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
Or, art. 14 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptată prin H.G. nr. 498/2003, modifică esențial Legea nr. 10/2001, în sensul că stabilește contrar legii, ca în situația în care o persoană a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința la stat, preluarea nu este abuzivă.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs, Primarul municipiului Timișoara și Guvernul României.
în recursul său, Primarul municipiului Timișoara a susținut, în esență, că Legea nr. 498/2003 este dată în executarea Legii nr. 10/2001, stabilind gradul de aplicare al acesteia, fără să adauge sau să infirme vreo prevedere legală și fără a aduce vreo atingere unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim.
La rândul său, Guvernul României a criticat hotărârea instanței de fond, susținând într-un prim motiv de casare că excepția de nelegalitate invocată de reclamantul-intimat, este inadmisibilă, întrucât numai actele administrative cu caracter individual pot face obiectul excepției de nelegalitate și nicidecum actele cu caracter normativ.
Pe fondul cauzei, recurentul a criticat soluția Curții de Apel Timișoara, arătând că: în cuprinsul pct. 13 lit. a) Cap. II din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, se arată că incidența "preluării abuzive" nu este prezumată, ci în funcție de fiecare situație, autoritatea obligată prin lege să soluționeze notificarea, trebuie să analizeze situația respectivă, ca încadrându-se în prevederile legii; că, în ce privește dobândirea de către stat a unor imobile, în sensul Decretului nr. 223/1974,art. 2, instituia în sarcina persoanelor fizice care au făcut cerere de plecare definitivă din țară, obligația de a înstrăina, în favoarea statului, c/val acestora fiind stabilită potrivit art. 56 alin. (2) Legea nr. 4/1973, astfel încât poate fi vorba de o preluare abuzivă.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate, în raport cu criticile formulate, urmează a se reține că acestea nu se justifică.
în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (1) Legea nr. 554/2004, "legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadru unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părților interesate".
Prin urmare, cum legea nu distinge între actul administrativ unilateral individual sau normativ, excepția de nelegalitate a H.G. nr. 498/2003,art. 4 pct. 1 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, este perfect admisibilă.
în ce privește nelegalitatea dispoziției menționate, urmează a se reține că acestea schimbă prin interpretare prevederile Decretului nr. 223/1974, considerând că în cazul în care o persoană a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința, statului, preluarea acesteia nu este abuzivă.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate abuziv se înțelege și "orice alte imobile preluate de stat, cu titlu valabil, astfel cum este definit de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998".
Or, în condițiile în care prin dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 223/1974, se prevede imperativ obligația persoanelor care au făcut cerere de plecare definitivă din țară, de a înstrăina locuința, statului, fără posibilitate legală de înstrăinare către terți (art. 5 din Decretul nr. 223/1974), este evident că nu se poate susține că este vorba de o preluare cu titlu valabil, urmând a fi aplicate dispozițiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001.
De altfel, Decretul nr. 223/1974 a fost abrogat prin Decretul - lege nr. 9/1989, tocmai în scopul înlăturării reglementărilor legale care, prin caracterul lor discriminator și nedrept, au adus grave prejudicii cetățenilor români.
Așa fiind, în raport cu considerentele expuse, s-a apreciat că în mod legal și temeinic, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 4 pct. 1 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, H.G. nr. 498/2003.
Văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 514/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 167/2006. Contencios → |
|---|
