ICCJ. Decizia nr. 514/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1164 din 16 martie 2004, a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și de contencios administrativ, a fost declinată competența de soluționare a cererii formulate de mai mulți procurori din Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și având ca obiect restituirea unor sume de bani reținute nelegal pe perioada 1 iulie 2002 - 28 septembrie 2004 și până la zi, ca urmare a neaplicării cotei procentuale de reducere a impozitului prevăzute de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, în raport cu clasa acordată prin distincția "Meritul Judiciar".
Declinarea s-a pronunțat în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că raportul juridic dintre părți nu este în legătură cu executarea contractului de muncă, ci este unul de natură fiscală, distincția numelor reținute cu titlu de impozit pe venit fiind bugetul de stat, iar certitudinea fiind supusă dispozițiilor Codului de procedură fiscală.
2. Prin sentința civilă nr. 1633 din 11 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 2002/2005, a fost declinată competența de soluționare a cererii, în favoarea primei instanțe învestite cu cererea, sesizându-se înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ ivit.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că obiectul acțiunii vizează refuzul nejustificat de a acorda o facilitate fiscală, iar sfera raporturilor reglementate de Codul de procedură fiscală, definită în art. 1 din acesta, o reprezintă administrarea impozitelor (stabilirea și colectarea acestora), fiind aplicabil art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competent în primă instanță fiind Tribunalul București.
A reținut instanța că nu sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 177/2002, acesta referindu-se la "drepturi salariale" și că facilitatea fiscală în discuție se aplică la impozitul pe venit, iar nu la impozitul pe salarii.
Curtea, în calitate de regulator de competență legal sesizat în temeiul art. 20 alin. (3) C. proc. civ., a constatat:
Temeiul acțiunii în restituire de față îl constituie art. 109 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 (modificată și completată în temeiul Legii nr. 142/1997), potrivit căruia magistrații în activitate, decorați cu ordinul "Meritul Judiciar", beneficiază de reducerea impozitului pe venit cu cote procentuale variind în raport cu clasa ordinului acordat. în speță, este reclamată restituirea unor sume reprezentând diferențe de drepturi salariale.
Cum drepturile solicitate sunt de natură salarială și nu s-a contestat modul lor de calcul, Curtea de Apel București a constatat corect că nu este competentă material să judece un litigiu de muncă, pentru care art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. a prevăzut competența tribunalului de a se pronunța în primă instanță.
în consecință, față de obiectul pricinii, nu sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 177/2002, aprobată prin Legea nr. 347/2003 și nici normele de competență materială cuprinse în art. 42, cu atât mai mult, cu cât drepturile salariale au fost solicitate cu începere de la 1 iulie 2002, anterior datei la care a intrat în vigoare acest act normativ.
Pentru considerentele expuse, Curtea a stabilit că Tribunalul București, secția a VIII-a, ca instanță cu plenitudine de competență în materia conflictelor de muncă, potrivit art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., este competent să judece pricina în primă instanță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 525/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 459/2006. Contencios → |
|---|
