ICCJ. Decizia nr. 500/2006. Contencios

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data 22 noiembrie 2004, reclamantul Sindicatul învățământ Preuniversitar Argeșean M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, anularea în parte a prevederilor Ordinului nr. 4209 din data de 8 iulie 2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Statutul personalului didactic, referitoare la calculul salariilor pentru personalul didactic din învățământ, în sensul anulării pct. a de la art. 3 din Anexa nr. 1 la Normele Metodologice și a machetei de calcul al salariului personalului didactic și obligarea la emiterea unui ordin în acord cu prevederile Legii 128/1997.

în motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că prevederile atacate sunt contrare prevederilor art. 49 alin. (1), coroborate cu art. 51 alin. (4) și (8) și art. 50 alin. (10), (11) și (13) din Legea 128/1997,art. 8 lit. a), b) și c) din H.G. nr. 281/1993, deoarece ordinul reduce componența salariul de bază, de la nouă, la patru elemente, iar anumite sporuri și indemnizații nu mai fac parte din salariul de bază și nu mai constituie baza de calcul pentru alte sporuri.

în cauză s-au formulat cereri de intervenție în interesul reclamantului, de către Liga Sindicatelor din învățământ Botoșani, Sindicatul Democratic învățământ Arad, Sindicatul învățământ Bucovina, Sindicatul învățământului Preuniversitar Buzău, Sindicatul Liber al învățământului Preuniversitar Clujean, Sindicatul Liber din învățământ București, Sindicatul Liber învățământ Dâmbovița, Sindicatul Liber învățământ zona Câmpulung Moldovenesc, Sindicatul Liga Cadrelor Didactice Giurgiu și Uniunea Sindicatelor Libere din învățământ Gorj, precum și cerere de intervenție în interes propriu, de către Federația S.L.I.

Prin sentința civilă nr. 841 din data de 3 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul învățământ Preuniversitar Argeșean M. Pitești, s-au admis în parte cererile de intervenție în interesul reclamantului, precum și cererea de intervenție în interes propriu și s-a dispus anularea parțială a Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 4209 din 8 iulie 2004, respectiv Anexa nr. 1 art. 3 pct. a și macheta de calcul al salariului personalului didactic, ca nelegale.

De asemenea, instanța de fond a obligat pârâtul Ministerul Educației și Cercetării să emită un ordin pentru aprobarea Metodologiei de aplicare a prevederilor Legii nr. 18/1997, prin care noțiunea "salariul funcției didactice conform grilei" să fie înlocuită cu cea de "salariul de bază al funcției didactice", sporul de stabilitate, sporul pentru suprasolicitare neuropsihică și indemnizația de dirigenție să devină bază de calcul pentru sporurile, indemnizațiile și drepturile salariale care se calculează la salariul de bază.

Instanța a reținut că Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nu a respectat prevederile Legii nr. 128/1997 - art. 50 alin. (11) și (13) și art. 51 alin. (4), deoarece nu menționează că sporul de stabilitate, sporul pentru suprasolicitare neuropsihică și indemnizația de dirigenție se includ în salariul de bază și sunt bază de calcul pentru sporurile și indemnizațiile care, conform legii, se calculează la salariul de bază.

S-a mai reținut că Ordinul nr. 4209 din 8 iulie 2004 utilizează noțiunea de "salariul funcției didactice conform grilei", noțiune ce nu există în Legea nr. 128/1997, care utilizează noțiunea de "salariu de bază al funcției didactice".

împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, criticând hotărârea instanței de fond, pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând în drept dispozițiile art. 3041C. proc. civ., ale Legii nr. 128/1997, precum și art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Prealabil, însă, analizării motivelor de recurs ale pârâtului-recurent, verificând regularitatea recursului formulat, înalta Curte a reținut că acesta nu poartă semnătura ministrului, conform cerințelor art. 67 alin. (1) C. proc. civ., ale art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 90/2001 și ale H.G. nr. 223/2005, ci a doamnei director V.M.B., Direcția Juridică și Control.

Totodată, din examinarea actelor dosarului nu rezultă că la data exercitării căii de atac, respectiv la 13 iulie 2005, ministrul, în baza dispozițiilor art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 223/2005, ar fi delegat altei persoane, acest drept, mai cu seamă că Ordinul nr. 4648 din 22 iulie 2005, emis de ministrul M.M., prin care se deleagă doamnei Director al Direcției Juridice, V.M.B., competența de a exercita atribuțiile specifice de reprezentant legal al ministrului, incluzând exercitarea căilor de atac și a actelor necesare, este ulterior și nu cuprinde nici o mențiune expresă în sensul ratificării sau însușirii actelor semnate anterior datei de 22 iulie 2005, de către directorul Direcției Juridice și Control.

Independent de specificitatea dispozițiilor cuprinse în art. 299 și urm. C. proc. civ., vizând procedura de declarare și soluționare a recursului, inclusiv semnarea acestuia, este de menționat că înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 161 C. proc. civ., a acordat recurentului, posibilitatea de a împlini lipsa semnăturii reprezentantului legal al autorității recurente, astfel cum rezultă din măsurile dispuse prin încheierea de ședință de la 18 noiembrie 2005, când recurentul-pârât a fost lipsă.

Cum reprezentantul recurentului-pârât nu s-a mai prezentat în instanță, iar autoritatea Ministerul Educației și Cercetării nu a acoperit lipsa semnăturii reprezentantului legal la data promovării recursului, ca o cerință obligatorie de formă pe care trebuie să o îndeplinească cererea de recurs, înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 161 alin. (2), a aplicat sancțiunea legală prevăzută, respectiv să constate nulitatea recursului declarat de Ministerul Educației și Cercetării.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 500/2006. Contencios