ICCJ. Decizia nr. 79/2006. Contencios
Comentarii |
|
Prin sentința nr. 123 din 6 septembrie 2005, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâții Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar al județului Prahova, a respins acțiunea față de Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar Prahova și a admis în parte acțiunea formulată împotriva pârâtului Grupul Școlar Măneciu, de reclamanta S.C.
Instanța de fond a reținut că obligarea pârâtului Grupul Școlar Măneciu la plata sumelor cuvenite reclamantei s-a făcut, avându-se în vedere că aceasta este unitate de învățământ cu personalitate juridică, este ordonator secundar de credite în raport cu Primăria Măneciu și are și calitatea de angajator al reclamantei, ceilalți pârâți, Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar al județului Prahova, neavând calitate procesuală pasivă.
împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta S.C.
Art. 303 C. proc. civ. prevede că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Reclamanta a declarat recursul în termen legal, fără, însă, a-l motiva în termenul prevăzut de lege care, din coroborarea textelor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 301 C. proc. civ., este de 15 zile de la data comunicării sentinței atacate.
Recursul este nul.
S-a constatat nulitatea recursului, dat fiind faptul că neîndeplinirea obligației de a motiva în termen, recursul, este sancționată cu nulitatea, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
← ICCJ. Decizia nr. 0/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 500/2006. Contencios → |
---|