ICCJ. Decizia nr. 508/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 15 februarie 2005, reclamanta M.I. a solicitat Curții de Apel Oradea, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Satu Mare, anularea hotărârii nr. 92 din 8 septembrie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a Legii 189/2000, ca soție supraviețuitoare, cu cheltuieli de judecată. în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că familia soțului său, împreună cu acesta, a suferit persecuții etnice, astfel cum rezultă din sentința nr. 231/CA/2003 care privește pe cumnata sa G.V.
Prin sentința civilă nr. 212 din 5 septembrie 2005, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 92 din 8 septembrie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, ca soție supraviețuitoare a defunctului M.C.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din declarațiile autentice ale martorilor rezultă că soțul reclamantei, M.C., împreună cu familia sa, a fost nevoit să se refugieze, din motive etnice, în perioada octombrie 1940 - martie 1945, din localitatea de domiciliu, Lorău, în localitatea Veszho din Ungaria, tatăl său fiind ceferist. Mai reține Curtea de Apel Oradea, că refugiul soțului reclamantei s-a datorat faptului că tatăl său era lucrător C.F.R., aspect confirmat și de sentința nr. 231/CA din 26 mai 2003, privind-o pe G.V., sora soțului reclamantei, care a urmat cursurile primelor clase în localitatea Veszho din Ungaria, tatăl fiind impiegat de mișcare la M.A.V.
împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, invocând dispozițiile O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, modificată prin Legea nr. 367/2001.
în motivarea recursului, pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare a arătat că reclamanta nu a dovedit persecuția etnică suferită de soțul său, M.C., iar faptul că tatăl soțului său a fost transferat în cadrul atribuțiilor de serviciu, în altă localitate aflată pe teritoriul statului ungar, la căile ferate maghiare, nu presupune, în mod direct, că a fost persecutat din motive etnice.
De asemenea, a mai susținut recurenta-pârâtă, că nu se poate pune semnul egalității între cei care au fost obligați să se refugieze în altă localitate decât cea de domiciliu, fără a avea asigurate condițiile minime de trai, fiind nevoiți să-și părăsească locurile de muncă și cei care au ales să trăiască în teritoriile ocupate, beneficiind de aceleași condiții materiale necesare întreținerii familiei.
Recursul este fondat.
Examinând actele și lucrările dosarului, înalta Curte a reținut, în raport cu prevederile legale incidente, incluzând art. 304 și 3041 C. proc. civ., că sunt întemeiate criticile recurentului-reclamant, în sensul și pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, "beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice", fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate, iar în conformitate cu art. 3 din același act normativ, beneficiază de aceste drepturi și soțul supraviețuitor al persoanei încadrate la art. 1, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, inclusiv a declarațiilor autentice date de G.V. și M.El. rezultă că în luna octombrie 1940, soțul reclamantei, împreună cu familia acestuia, și-a mutat domiciliul din localitatea Lorău - Bihor, aflată pe teritoriul ocupat de regimul hortyst, în localitatea Veszho, aflată în Ungaria, tatăl soțului fiind transferat, în cadrul serviciului, de la Căile Ferate Române, la Căile Ferate Maghiare.
Deși schimbarea de domiciliu a fost dovedită, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, de aprobare a O.G. nr. 105/1999, reclamanta trebuia să demonstreze și faptul că această situație a fost cauzată de existența unor persecuții din motive etnice exercitate de regimul hortyst asupra familiei soțului său.
Cu toate că instanța de fond a solicitat reclamantei, în repetate rânduri, să suplimenteze probatoriul administrat în cauză cu înscrisuri oficiale eliberate de Arhivele Naționale, în sensul dovedirii refugiului sau strămutării din motive etnice a soțului său, precum și să prezinte în instanță martorii, ale căror declarații autentice erau depuse la dosarul cauzei, aceasta nu s-a conformat.
în aceste condiții, înalta Curte a apreciat că, în mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, fără a avea la dosar toate probele utile și necesare stabilirii exacte a situației de fapt și aplicării corecte a legii, probe pe care chiar instanța le solicitase spre administrare.
Pe baza probelor administrate în cauză, înalta Curte a constatat că reclamanta nu a reușit să dovedească justețea pretențiilor sale, înscrisurile depuse de reclamantă necoroborându-se cu declarațiile autentice ale martorilor. Din actele de stare civilă ale soțului reclamantei, M.C. și ale părinților acestuia, reiese aspectul că acesta s-a născut și a domiciliat în localitatea Sătmărel, județul Satul Mare (conform certificatului de naștere). Conform declarațiilor martorilor, soțul reclamantei cu familia acestuia au plecat în octombrie 1942, din localitatea Lorău, județul Bihor, întorcându-se în iunie 1945, în localitatea Sătmărel, județul Satu Mare. Această neconcordanță între locul nașterii și locul de plecare nu a fost lămurită de către reclamantă în fața primei instanțe și nici în etapa judecării recursului, neexistând nici o dovadă la dosar că familia soțului ar fi domiciliat vreodată în localitatea Lorău din județul Bihor.
Pe de altă parte, afirmațiile făcute de martori, în declarațiile autentice, în sensul că familia M. a fost obligată să părăsească localitatea de domiciliu din cauza persecuțiilor de natură etnică, nu sunt susținute de nici un act oficial care să ateste momentul exact al strămutării sau că într-adevăr operațiunea de mutare a domiciliului a îmbrăcat forma refugiului.
în același timp, se afirmă că tatăl soțului reclamantului, numitul M.G., în urma schimbării de domiciliu, și-a păstrat locul de muncă și funcția avută anterior - acela de lucrător la Căile Ferate, reclamanta nedovedind că s-au schimbat condițiile de trai, în sensul privării de mijloacele de existență și de abitație, astfel cum s-a întâmplat cu familiile nevoite a se refugia în timpul ocupației hortyste.
Având în vedere că prin adoptarea O.G. nr. 105/1999, legiuitorul a intenționat să constituie niște măsuri reparatorii pentru cei care au îndurat suferințe în urma ocupării teritoriilor românești, iar din probatoriul administrat în cauză reiese doar existența unei situații de transfer în cadrul atribuțiunilor de serviciu în ceea ce-l privește pe tatăl soțului reclamantei.
în baza art. 312 C. proc. civ., s-a impus admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe fond, respingerea acțiunii reclamantei M.I.
| ← ICCJ. Decizia nr. 746/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 511/2006. contencios → |
|---|
