ICCJ. Decizia nr. 3767/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Covasna, anularea hotărârii nr. 1233 din 28 octombrie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada octombrie 1944 - martie 1945.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000, fiind refugiată împreună cu părinții săi din Valea Ursului, în localitatea Uila, refugiul fiind cauzat de motive de persecuție etnică.
Prin sentința nr. 115/F din 4 octombrie 2005, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta P.M.
în motivarea soluției, instanța de fond a reținut că din probatoriul administrat în cauză de către reclamantă nu a făcut dovada refugiului din motive de persecuție etnică. A mai reținut prima instanță că relațiile obținute de la Arhivele Naționale - Direcția Județeană Mureș confirmă faptul că nu există documente oficiale care să ateste statutul de refugiat al reclamantei, iar declarațiile martorilor nu sunt convingătoare.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta P.M., criticând-o pentru netemeinicie, susținând că declarațiile martorilor Z.J. și F.O. au dovedit cu prisosință refugiul din motive de persecuție etnică.
Recursul este nefondat.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.
Așadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, dovada putând fi făcută cu înscrisuri oficiale eliberate de autoritățile competente și declarații de martori.
Din analiza ansamblului probatoriu administrat în cauză, înalta Curte a constatat că reclamanta nu a putut produce vreun înscris oficial care să ateste situația de refugiat în perioada octombrie 1944 - martie 1945. Din răspunsurile primite de la Arhivele Naționale - Direcția Județeană Mureș rezultă că nu există documente din care să rezulte că reclamanta s-a refugiat, împreună cu familia sa, din motive de persecuție etnică.
Deși declarațiile autentificate ale numiților Z.J. și F.O. sunt în sensul că reclamanta și familia sa s-au refugiat în octombrie 1944, din localitatea Valea Uzului, în localitatea Uila, acestea nu conțin nici un element care să detalieze în ce mod s-au manifestat persecuțiile etnice asupra familiei acesteia. De altfel, numita F.Ol. este sora reclamantei, declarația notarială a acesteia putând fi considerată părtinitoare, în condițiile în care nu este susținută de nici o altă probă administrată în cauză.
Pentru considerentele arătate, recursul a fost respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 511/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2314/2006. Contencios → |
|---|
