ICCJ. Decizia nr. 937/2006. Contencios

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, la data de 30 mai 2005, reclamantul G.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, anularea hotărârii nr. 26566 din 25 aprilie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 19 august 1942 - 6 martie 1945.

în susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, mai multe înscrisuri, printre care hotărârea contestată, acte de stare civilă, certificatul de deces al tatălui său, G.I., extras de pe "Tabloul de evacuați din Cadrilater", care atestă strămutarea tatălui său din Bulgaria, în România și a solicitat audierea martorului T.S., arătând că s-a născut la data de 19 august 1942, în localitatea N. Bălcescu, unde părinții săi se stabiliseră ulterior strămutării din Bulgaria, în toamna anului 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940.

Pârâta, prin întâmpinare, a cerut respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 312/C.A. din 29 septembrie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, reținând ca dovedite susținerile reclamantului, a admis acțiunea și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile ce i se cuvin, pentru perioada 19 august 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 mai 2005.

împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, atâta vreme cât s-a născut ulterior strămutării părinților săi și, deci, nu a fost supus unor persecuții etnice.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

în conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Așadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

în cauză, este necontestat și rezultă din dovezile administrate, inclusiv din declarația martorului Tahu Stere, dată în fața instanței de fond, că reclamantul s-a născut la data de 19 august 1942, după ce, în toamna anului 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinții săi fuseseră strămutați din Bulgaria, în România.

Fiind născut în perioada refugiului părinților săi, intimatul-reclamant a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod corect a procedat instanța de fond, obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele arătate, recursul a fost respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 937/2006. Contencios